Italia traversează o perioadă foarte grea şi la fel şi românii care s-au stabilit şi lucrează aici. În continuare încerc să vă ofer o informaţie cât mai completă în cuvinte simple despre cum ajută statul italian persoanele care au împrumuturi ipotecare pentru prima casă în curs şi se găsesc în dificultate la plata ratelor.
*Cine NU poate să ceară acum suspendarea?
Cei care au beneficiat deja de accesul la fond ca să ajungă la 100% din valoarea casei, cei care au făcut împrumutul mai mare de 250.000€, cei care încă nu au 12 luni de plată la momentul cererii, apartamentele care intră în următoarele categorie catastale: A/1, A/8, A/9 şi cei care au întârzieri de peste 90 de zile la plata ratelor sau titularii de firme cu semnalări de rău platnic în curs.
*Cum se suspendă mutuo?
Printr-o cerere adresată direct filialei băncii unde avem împrumutul în care se specifică motivele şi durata pentru care se cere suspendarea. Să precizăm că suspendarea s-a putut efectua şi înainte în situaţia în care cineva ar fi rămas fără locul de muncă, de maxim 2 ori şi pentru o perioadă de până la maxim 18 luni, ceea ce însemna că plata părţii de capital se amâna, adăugându-se la final, dar partea de dobândă trebuia să fie plătită. Acum statul italian a venit în ajutorul populaţiei prin decretul Cura Italia (D.L 9/2020, 18/2020) modificând motivele pe baza cărora se poate cere suspendarea şi spunând că jumătate din aceasta parte a dobânzii o va susţine statul prin accesul la fondul de solidaritate gestionat de Consap (de aceea trebuie să fim atenţi ca cererea de suspendare a mutuo să fie cea către Consap şi nu doar către bancă), în acest caz se poate face o cerere de suspendare pentru o perioada de 6 luni.
*Cine poate să ceară suspendarea?
Decretul „Cura Italia” adaugă următoarele motive: reducerea orarului de muncă cu minim 20% sau suspendarea lucrului pentru minim 30 de zile consecutive (aici intră şi cei care acum sunt în Cassa Integrazione), şi extinde accesul la fond şi pentru cei care au activităţi deschise şi au venitul primului trimestru 2020 mai mic cu cel putin 33% decat cel din trim IV al anului 2019, suspendarea în acest caz poate să fie pentru 9 luni. Dintre documentele care trebuiesc prezentate se elimina certificatul Isee, dar trebuie sa aveti grija ca documentatia prezentata bancii sa fie completa.
Pentru cei care au activităţi deschise există şi posibilitatea da a cere un împrumut de maxim 25.000 euro, cu dobândă foarte mica, aproape inexistenta, de aproximativ 1,00%, acestea fiind garantate de stat; în acest sens au fost deja puse fonduri la dispozitia bancilor.
Aceste cereri le poate gestiona si societatea noastra pentru cei ce locuiesc in Provincia di Roma. Insistăm asupra importanţei unui aspect: faceţi cererea de suspendare DOAR dacă sunteţi întradevăr în mari dificultăţi economice şi ţineţi cont şi de faptul că pe viitor acesta ar putea fi un impediment dacă veţi face o altă cerere de împrumut (fie ea şi pentru a înlocui acest împrumut cu altul cu o dobândă mai mică). Pentru informații, puteți suna la tel. 3295738231
Felicia Rapciuc
Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ