"Asiguraţi Diasporei reprezentativitatea justă în Parlamentul României, uitându-vă la democraţiile din jurul nostru" este apelul unui român din Italia către Guvernul României. La apelul lui Eugen Vîlcu din Torino, publicat pe Facebook, s-au alăturat în prima zi de la publicare zeci de români din diaspora.
Iniţiatorul demersului este Eugen Vîlcu, în vârstă de 45 de ani, rezident la Torino. Românul este de opt ani în Italia, lucrează ca "artigiano" şi este colaborator al publicaţiei "Ora României".
De cinci ani este membru în staff-ul asociaţiei culturale româno-italiene "Frăţia" din Torino. În scrisoarea pe care intenţionează să o adreseze primului ministru Victor Ponta, Vîlcu atrage atenţia la faptul că datele anagrafice din Italia şi chiar din întreaga lume demonstrează faptul că numărul românilor rezidenţi legal în străinătate depăşeşte trei milioane, fără să luăm calcul numărul celor care lucrează la negru sau locuiesc fără acte în regulă.
"Din datele furnizate de Institutul de Statistică al Italiei, doar aici, la sfârşitul anului 2010, se înregistrau 968.576 de români înregistraţi oficial. Astfel, doar românii din Italia ar trebui să poată trimite pe băncile legislativului 13 deputaţi şi 6 senatori, conform normelor legale de reprezentare. Cred că putem demonstra că diaspora are şi trebuie să aibă un cuvânt mult mai greu de spus în politica din România şi, mai mult, poate avea un rol esenţial în primenirea clasei politice" spune Eugen Vâlcu.
Diaspora noastră
Scrisoare pe care intenţionează să o trimită a fost publicată în primă fază pe "facebook" într-un grup intitulat "Diaspora Noastră" şi a adunat păreri favorabile din partea multor români din Italia, printre care şi a unor lideri ai unor formaţiuni româneşti din Peninsulă. "Au fost de acord, verbal deocamdată, să susţină demersul Asociaţia Frăţia, ziarul Ora, Ştefan Stănăşel (om de afaceri, Toscana, şi-a anunţat intenţia de a candida pentru Senat, n.r.), Robert Răducescu (preşedintele Asociaţiei Romania-Lombardia), Alina Harja (director editorial Actualitatea), Mihai Muntean (secretar PIR) şi mulţi alţii. Am avut un mesaj de susţinere chiar de la o doamnă care a precizat că locuieşte în România, dar susţine acest demers.
În general oameni implicaţi în problemele comunităţii, care au reacţionat pozitiv. Voi lua legătura şi cu principalii reprezentanţi ai partidelor românesti din Peninsulă pentru a încerca să înţeleg care este şi opinia lor la propunerea mea şi a celor care îmi susţin demersul."
Andi Rădiu
Apel către Victor Ponta
Iată textul apelului propus de Eugen Vîlcu pentru a fi trimis către prim- ministrul Victor Ponta şi la care aşteaptă suţinere din partea cât mai multor conaţionali aflaţi în străinătate.
"Domnule Prim-Ministru, Am luat act cu deosebită îngrijorare, după recentul referendum pentru demiterea Preşedintelui României, de polemicile acute care au tulburat societatea românească privind dreptul cetăţenilor români domiciliaţi în străinătate dar neposesori de paşaport CRDS, de a fi înscrişi pe listele electorale permanente, dispute în cadrul cărora, dumneavoastră înşivă sau membrii cabinetului pe care îl conduceţi aţi luat deseori poziţii. În opinia noastră, existând şi precedentul alegerilor prezidenţiale din 2009 – când diaspora a fost public acuzată de partizanat politic în favoarea preşedintelui Băsescu, deşi voturile venite din străinătate au totalizat mai puţin de un punct procentual – imaginea românilor care trăiesc peste hotare a fost din nou pusă sub semnul întrebării, fiind evident, în acest caz, pericolul unei ulterioare rupturi între diaspora şi românii de acasă. Credem că toate aceste neînţelegeri, care nu fac altceva decât să submineze unitatea poporului nostru, sunt datorate în mare parte şi lipsei de comunicare determinată de reprezentativitatea extrem de scăzută a diasporei în actualul parlament.
Coform datelor oficiale, diaspora a adus, în fiecare dintre ultimii zece ani, între 3 şi 5% din PIBul ţării. De fapt, cineva spunea că "diaspora este cel mai mare investitor străin din România" şi nu credem că ar exista cifre care să îl contrazică. Pe lângă o nemărginită trudă, bucurii sau necazuri, aceste sume enorme pe care le-am trimis în ţară ne-au "costat" şi integrarea în ţările în care am ales să muncim, învăţarea exerciţiului democratiei de aici, deprinderea modelelor manageriale ale unor ţări mult mai avansate. În goana pentru a-şi asigura un trai mai bun, atât lui cât şi familiei rămase acasă, emigrantul român a devenit din ce în ce mai des un om de afaceri sau manager respectat în ţara gazdă, experienţele acumulate putând constitui o reală bogăţie pentru România. Domnule Prim-Ministru, aşa zisul "minirecensământ" desfăşurat la cererea dumneavoastră a scos la iveală faptul că sunt peste trei milioane de români care, de facto, trăiesc şi muncesc în afara graniţelor ţării.
Din datele furnizate de Institutul de Statistică al Italiei, doar aici, la sfârşitul anului 2010, se înregistrau 968.576 de români înregistraţi oficial. În virtutea prevederilor legii 35/2008 (actualizată), redimensionarea colegiilor electorale nu poate fi făcută decât cu 12 luni înaintea scrutinului, acest lucru determinând ca toată această masă electorală din diaspora să nu beneficieze, la viitoarele alegeri parlamentare din decembrie, de locurile ce i se cuvin în viitorul parlament, şi, deci, de reprezentativitate, deşi, conform aceleiaşi legi, doar românii din Italia ar trebui să poată trimite pe băncile legislativului 13 deputaţi şi 6 senatori.
Vă adresăm această scrisoare în speranţa sprijinului dumneavoastră în vederea actualizării cu celeritate a legislaţiei în vigoare, pentru a asigura diasporei reprezentativitatea, asigurându-vă în acelaşi timp de faptul că experienţa democraţiilor în care trăim combinată cu spiritul critic mult mai dezvoltat vor constitui un filtru destul de puternic pentru a determina trimiterea în parlament, din partea noastră, a unor oameni cinstiţi şi bine pregătiţi în domeniile lor, care să contribuie la creşterea calitativă a politicii româneşti şi, implicit, la bunăstarea României.
Eugen Vîlcu poate fi contactat la adresa [email protected] sau pe pagina de facebook a grupului "Diaspora Noastră".