Menu
in

Angajări la consulat, 53 de români în cursa finală: „Nu vor avea imunitate diplomatică”

Sunt 17 pe loc. Concurenţa mai mare decât la admiterea la medicină, pentru ocuparea celor trei fotolii de funcţionar consular la Roma. S-a trecut deja de prima etapă, cea a evaluării dosarelor. Din cele câteva sute de dosare primite, au fost alese 53, care merg în faza următoare, cea a interviului.

În vederea preselecţiei, persoanele interesate au depus dosarele până vineri, 27 septembrie 2013, la sediul consulatului României din Roma.

Între cei care vor da interviu sunt şi nume cunoscute din comunitate, cum ar fi Monica Mitrică, vicepreşedinta asociaţiei Vocea Românilor şi candidată la ultimele alegeri locale la Fiumicino, Simona Farcaş, preşedinta asociaţiei ”Italia-Romania Futuro Insieme”- Roma, Valentina Ciobănescu, candidată pe lista Alfio Marchini la ultimele alegeri pentru un post de consilier la Primăria generală a Romei, jurnalista Anca Mihai sau avocata Ana Maria Marinovici.

Angajări la consulatul de la Roma: trei posturi de funcţionari, iată CONDIŢIILE DE SELECŢIE

Din 53 de candidaţi, selecţionaţi pentru interviu, sunt doar 9 bărbaţi. Printre ei, Dorin Coman, de două ori candidat la alegerile locale, vicepreşedinte al asociaţiei ”Dacia Felix”.

Reamintim că Ambasada României în Italia a organizat un proces de selecţie pentru ocuparea a trei posturi de funcţionari consulari în vederea completării schemei de funcţionare a Secţiei consulare din cadrul Ambasadei.

Personale selectate în final vor fi angajate în baza unei convenţii civile de prestări servicii cu durata de şase luni, cu posibilitatea de reînnoire. Ambasada precizează, într-un comunicat, că reuşita la acest proces de selecţie nu presupune accesul în corpul diplomatic şi consular al României, care se face printr-un concurs distinct, organizat de Ministerul Afacerilor Externe, şi nu conferă titularului privilegii şi imunităţi diplomatice.

Candidaţii admişi pentru proba de interviu trebuie să se prezinte la sediul Ambasadei României în Italia, din via Nicolo Tartaglia 36, Roma, după cum urmează:

  • – candidaţii de la 1 la 25, în ziua de vineri, 11 octombrie, orele 14.00
  • – candidaţii de la 26 la 53, în ziua de sâmbătă, 12 octombre, orele 9.30

Accesul la examinare este permis doar în baza unui document de identitate românesc valabil.

Iată lista candidaţilor admişi pentru proba de interviu:

  • 1 Abăloaei Vasilica
  • 2 Alecu Claudia Elena
  • 3 Baghiu Ana Maria
  • 4 Baltag Dragoş
  • 5 Bardaş Loredana
  • 6 Bugheanu Roxana Claudia
  • 7 Burcă Cristina Daniela
  • 8 Căliman Ştefan Ionuţ
  • 9 Ceauşu Michaela Loredana
  • 10 Ciobănescu Valentina
  • 11 Ciobanu Irina
  • 12 Coman Constantin Dorin
  • 13 Cotoi Teodora Paraschiva
  • 14 D’agostinis Carmen Giuseppina
  • 15 Danci Alina Paula
  • 16 Dornescu Elena Iuliana
  • 17 Farcaş Simona Cecilia
  • 18 Gîlcă Crina Mariana
  • 19 Grigore Ana Maria
  • 20 Grigorescu Alexandra Cristina
  • 21 Iacob Florentina Mirela
  • 22 Iovoaea Luiza Elena
  • 23 Itu Alexandra Maria
  • 24 Leordean Gheorghe
  • 25 Livinţi Oana
  • 26 Luca Luminiţa
  • 27 Marinovici Ana Maria
  • 28 Micu Anca Monica
  • 29 Mihai Ancuţa
  • 30 Mitrică Monica
  • 31 Mîrzac Rodica
  • 32 Neamţu Laura Roxana
  • 33 Necula Georgiana
  • 34 Nicolau Alexandra Corina
  • 35 Oancea Diana Cristina
  • 36 Olăneanu Andreea
  • 37 Olteanu Andreea
  • 38 Opriş Adriana Ioana
  • 39 Pasere Daniela
  • 40 Petroiu Delia
  • 41 Pica Ion Pimen
  • 42 Popovici Nicoleta Cătălina
  • 43 Răcariu Elena
  • 44 Roşu Andreea Maria
  • 45 Rusu Diana Adriana
  • 46 Todosi Cristian
  • 47 Tomiţă Andrei George
  • 48 Tudor Gabriela
  • 49 Tudurache Elena Tatiana
  • 50 Tutu Cristina Giorgiana
  • 51 Ungureanu Mona Maria
  • 52 Vasile Daniela
  • 53 Zamfir Florin
Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version