Menu
in

Ambasadorul României din Italia, anunț important: ”Am identificat o posibilitate pentru a veni în ajutorul celor care sunt pe drumuri”

Ambasadorul României în Italia, George Bologan, într-un interviu dat ieri seară, la postul B1Tv, a anunțat că a identificat ”o posibilitate pentru a veni în ajutorul celor care sunt pe drumuri”, în special cei care doresc să se reorienteze înspre zona agricolă. Diplomatul a mai explicat situația generală a comunității românești din Italia și importanța acordului Schengen

”La nivel global sunt, în acest moment, multe persoane dezorientate și preocupate de ceea ce se va întâmpla mâine cu destinul lor. Sunt deopotrivă din Statele Unite, până în Asia persoane care sunt însemnate de nesiguranță. La fel se întâmplă și cu comunitatea românească. Avem o problemă cu foarte mulți compatrioți, care au rămas fără locuri de muncă, și fac un anunț în premieră.

În această după-amiază am identificat o posibilitate pentru a veni în ajutorul celor care sunt pe drumuri. Împreună cu Confederația Națională a Cultivatorilor, cei care doresc să se reorienteze înspre zona agricolă, vor putea să se informeze la birourile Confederației Naționale a Cultivatorilor pentru a obține locuri de muncă în domeniul agricol.

Angajatorii se vor obliga să le asigure măsurile de protecție sanitară și cele contractuale. Este o inițiativă care a ieșit foarte puțin din tipar, pentru că rolul unei ambasade sau al unui oficiu consular nu este acela de a se substitui agenției de plasare a forțelor de muncă, dar încercăm să găsim soluții, încercăm să empatizăm cu oamenii. Toți suntem în aceeași barcă, cum spunea inclusiv Papa Francisc, și cred că este important să venim unii în întâmpinarea celorlalți. Nu este ușor, pentru că la 1.200.000 de români suntem o mână de oameni, câteva zeci de diplomați și de consuli, și nu putem să ne substituim instituțiilor din administrația locală din țară”, a spus George Bologan.

Întrebat dacă Ambasada României din Italia a primit semnale cum că mai mulți membri ai comunității românești din peninsulă ar intenționa să revină în țară, diplomatul a răspuns:

”Sentimentele oamenilor, în acest moment, sunt amestecate. Dacă fiecare avea un ritm al vieții până acum, acesta a fost schimbat și fiecare va scrie un capitol nou în viața sa, indiferent că este vorba despre viața personală sau profesională. Oamenii așteaptă să vadă ce se întâmplă, care vor fi măsurile luate.

Deja statul italian a luat câteva măsuri, iar noi am informat punctual. Este o altă inițiativă pe care am avut-o, punând pe pagina noastră de Facebook informații care să îi ajute pe compatrioții noștri. Fiecare să știe ce drepturi are, astfel încât să nu apară încă un motiv de disperare și de preocupare. Avem oameni de afaceri, care sunt la fel de preocupați la fel ca oricare altul.

Toată lumea așteaptă să vadă ce măsuri se vor lua, în special cele de relaxare fiscală, împrumuturi, și pe cât se poate o debirocratizare, pentru că aceste aspecte fac parte din oxigenul de care mediul de afaceri are nevoie.

Ținem aproape, suntem în legătură cu mediul de afaceri al comunității românești și îi împărtășim preocupările, dar faptul de a putea să avem un canal de comunicare direct deja înseamnă foarte mult”.

”Pandemia de COVID-19 ne poate ajuta să înțelegem mai bine valoarea Acordului Schengen, dar și a Uniunii Europene”, a mai afirmat George Bologan.

”Tot ceea ce s-a întâmplat la granița statelor membre ne face să înțelegem valoarea Acordului Schengen – iar aici îmi permit să fac o paranteză – Italia este unul dintre cei mai mari susținători ai României pentru a adera la Spațiul Schengen. Acest moment ne poate face să înțelegem mai bine valoarea UE”, a declarat el.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version