in

Ambasada României din Italia, în prima linie contra muncii la negru

Ambasadorul României în Italia Dana Constantinescu s-a întâlnit în 31 iulie cu Paolo Trichilo, consilierul diplomatic al ministrului muncii şi politicilor sociale din Italia, Giuliano Poletti. Cu această ocazie, a fost reconfirmat sprijinul acestui minister pentru comunitatea românească din Peninsulă.

Potrivit unui comunicat al Ambasadei, în centrul discuţiilor s-a aflat tema protecţiei lucrătorilor români în general şi, în special, a victimelor fenomenelor care afectează piaţa muncii, precum: munca la negru, intermedierea ilegală şi exploatarea forţei de muncă.

Ambasadorul României în Italia şi-a exprimat îngrijorarea pentru situaţia lucrătorilor români care lucrează fără forme legale sau sunt victime ale exploatării, transmiţând totodată că acordă o atenţie prioritară protejării drepturilor cetăţenilor români din Italia, în calitate de cetăţeni europeni.

Paolo Trichilo a trecut în revistă acţiunile întreprinse şi măsurile luate de partea italiană pentru combaterea muncii fără forme legale (modificarea legislaţiei în sensul sporirii sancţiunilor, creşterea numărului inspectorilor de muncă) şi a confirmat deschiderea pentru continuarea colaborării cu autorităţile române.

Au fost atinse, de asemenea, subiecte de interes precum accidentele de muncă, accesul la prestaţii sociale, în baza legislaţiei comunitare privind securitatea socială a lucrătorilor migranţi şi importanţa şcolilor profesionale pentru asigurarea trecerii de la şcoală la locul de muncă.

În vederea protejării intereselor lucrătorilor români şi autohtoni, s-a convenit asupra consolidării eforturilor comune, atât la nivel bilateral, în baza Protocolului de cooperare semnat între Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV) şi Ministerul Muncii şi Politicilor Sociale din Italia, cât şi la nivel european.

Apel către români

Dana Constantinescu a făcut o vizită în regiunea Puglia în luna iunie şi a avut posibilitatea să afle direct mai multe despre condiţiile în care muncesc mulţi români, iar Ataşatul pe probleme de muncă din cadrul Ambasadei a participat la seminarul pe tema tutelării drepturilor lucrătorilor migranţi organizat la Foggia la începutul lunii iulie. În plus, au existat destule semnale recente directe privind unele cazuri de cetăţeni români exploataţi, multe semnalate şi de Gazeta Românească.

Ambasada României în Italia face de aceea un apel către cetăţenii români interesaţi să lucreze în Italia să analizeze cu atenţie ofertele de muncă şi să se asigure că raportul de muncă se va desfăşura în baza unui contract de muncă.

 


 

Cetăţenii români care întâmpină o problemă de muncă pe teritoriul Italiei trebuie să depună o plângere la autorităţile italiene înainte de a reveni în România. În cazul victimelor traficului de persoane, pot apela numărul verde 800.290.290, activ 24 de ore din 24, de la care pot primi asistenţă, inclusiv în limba română.


 

Persoanele care doresc să lucreze în străinătate sunt sfătuite ca înainte de a apela la serviciile unei societăţi comerciale din România, ce are ca activitate principală „selecţia şi plasarea forţei de muncă”, să se adreseze inspectoratului teritorial de muncă în raza căruia societatea îşi are sediul, în vederea solicitării de informaţii referitoare la înregistrarea firmei la inspectoratul teritorial de muncă şi la sancţiunile aplicate, dacă a fost cazul.

De asemenea, este necesar să verifice dacă la semnarea unui contract individual de muncă în străinătate acesta cuprinde cel puţin următoarele elemente: ţara de reşedinţă, denumirea angajatorului cu toate datele de identificare: adresă, număr de telefon/fax, descrierea muncii şi a condiţiilor de muncă, durata timpului de muncă şi de repaus, durata contractului individual de muncă, condiţiile de salarizare, condiţiile de transport, de locuit, condiţiile de protecţie socială.

Persoanele fizice nu au dreptul să exercite activităţi de mediere a angajării cetăţenilor români în străinătate.

Fiecare inspectorat teritorial de muncă din România, prezintă pe propria pagină web lista societăţilor comerciale înregistrate având ca obiect de activitate plasarea forţei de muncă în străinătate.

În Italia, potrivit legii, firmele de intermediere trebuie să se înscrie în mod obligatoriu în Registrul informatic al Ministerului Muncii şi Politicilor Sociale, după ce au fost autorizate să desfăşoare acest tip de activitate. Accesând portalul http://www.cliclavoro.gov.it/Operatori/Pagine/Albo-Informatico.aspx, puteţi verifica online dacă o societate este înregistrată în Registrul informatic menţionat anterior şi, în consecinţă dacă funcţionează legal. De regulă, societăţile de intermediere din Italia nu au dreptul să perceapă comisioane de intermediere de la lucrătorii intermediaţi.

Înainte de a începe o colaborare cu o firmă din Italia, este important să vă asiguraţi că aceasta există şi funcţionează legal, pentru a evita să deveniţi victima unei înşelăciuni.


Pentru informaţii referitoare la drepturile şi obligaţiile avute în Italia, precum şi pentru recomandări asupra modului de acţiune potrivit legislaţiei locale, lucrătorii români se pot adresa reprezentantului Biroului pe Probleme de Muncă şi Sociale din cadrul Ambasadei României la Roma. Datele de contact sunt următoarele: tel: 0039.06.806.96.326; fax: 0039.06.808.49.95; email: [email protected]; Via Nicolo Tartaglia, nr. 36, Roma. De asemenea, pot consulta, pe site-ul Ambasadei, Ghidul lucrătorului român în Italia.

 


 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Ghinionul unui om de afaceri italian: S-a dus să se însoare în România, a murit într-un accident de circulație pe DN1

În vacanţă la Castelul Postignano din Umbria. Cetate medievală transformată într-o structură modernă