in

Alexandru Rafila: „România are de 10 ori mai multe cazuri decât Italia, raportat la populaţie”

Reprezentantul României la Organizaţia Mondială a Sănătăţii, Alexandru Rafila, afirmă că Italia a impus carantinarea românilor pentru că a reuşit un lucru extraordinar, să aibă un indicator de incidenţă cumulată de 5, deşi la începutul pandemiei situaţia era extrem de gravă acolo.

În schimb, România, care avea o situaţie bună acum două-trei luni, a ajuns la un indice de 50, adică de 10 ori mai multe cazuri decât Italia, raportat la populaţie.

„Noi ne găsim într-o situaţie paradoxală acum, pentru că, dacă ţineţi minte, acum 2-3 luni şi în Italia se înregistrau mii de cazuri de infecţie în fiecare zi, cu sute de decese, au fost şi zile când se apropiau de 1.000 de decese într-o singură zi. Situaţia era dramatică.

În România erau 200 – 300 de cazuri, decesele erau undeva în jur de 20 – 30, deci ne aflam într-o situaţie incomparabil mai bună decât Italia.

Şi Italia a reuşit un lucru extraordinar, Italia are una dintre cele mai mici incidenţe cumulate, ştiţi, acel indicator care este utilizat în Uniunea Europeană în monitorizarea evoluţiei infecţiei.

Au un indicator al incidenţei cumulate în jur de 5 şi România, care stătea aşa de bine în urmă cu două – trei luni, are un indicator de incidenţă cumulată de peste 50, deci avem de 10 ori mai multe cazuri, raportat la populaţie, decât Italia. Am reuşit această „performanţă” în doar două luni de zile”, a declarat la Digi 24, Alexandru Rafila.

Ministrul italian al Sănătăţii, Roberto Speranza, a anunțat vineri că toţi cetăţenii care în ultimele 14 zile au fost în România şi Bulgaria vor trebui să stea în izolare la revenirea în Italia.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Carantină pentru români și bulgari, fermierii italieni sunt în alertă: „Avem nevoie de 100.000 de sezonieri”

Simona Halep ar putea rata participarea la Turneul de la Palermo. Carantina impusă de autoritățile italiene ar scoate-o din cursă