in

Alessio Burtone a ieşit din închisoare

Alessio Burtone, agresorul Maricicăi Hăhăianu, a ieşit din închisoare şi îşi va continua pedeapsa acasă, în arest la domiciliu. Astfel, Burtone a stat în penitenciarul de la Roma mai puţin de doi ani şi jumătate, după ce, pe 8 octombrie 2010, a lovit-o mortal pe asistenta româncă, mamă a unui copil de trei ani.

Decizia a fost luată de Curtea de Apel din Roma, la solicitarea avocatului lui Burtone, Fabrizio Gallo.

Avocatul familiei Hăhăianu, Alessandro Di Giovanni, a fost cel care a dat vestea soţului Maricicăi. “Suntem surprinşi de această decizie, Burtone a primit deja o pedeapsă mult prea mică” a declarat avocatul Di Giovanni. Familia asistentei românce ucise cu un pumn în staţia de metrou Anagnina spera ca Burtone să-şi ispăşească întreaga pedeapsă- şi aşa considerată prea scurtă- în întregime la închisoare”- a declarat avocatul Di Giovanni pentru La Repubblica.

 

VIDEO/ Agresorul Maricicăi Hăhăianu, condamnat la 9 ani de închisoare

Burtone a fost condamnat în primă instanţă la 9 ani de închisoare, dar pedeapsa a fost scurtată cu un an de judecătorii de la Curtea de Apel.

“Încă de la prima sentinţă, soţul Maricicăi s-a resemnat în faţa justiţiei italiene”- a mai spus avocatul Di Giovanni, precizând că va aştepta depozitarea motivaţiilor care au dus la luarea deciziei din partea Curţii. 

Turism către locurile unde poți învăța să dansezi

Regizorul Bobby Păunescu l-a convins pe celebrul actor Tom Hardy să joace în următorul său film