in

Alegeri locale, Italia – înscrieri până pe 15 aprilie

Pe 25 mai se votează, nu numai pentru europene, ci şi pentru reînnoirea administraţiilor a peste patru mii de localităţi italiene de toate mărimile: de la localităţi mari, precum Firenze, unde locuiesc 360.000 de persoane, până la mica Pedesina, în provincia Sondrio, unde sunt numai 33 de locuitori.

Ca întotdeauna, şi cetăţenii români, polonezi sau ai altor ţări UE care trăiesc în aceste localităţi sunt chemaţi să aleagă primarul şi consilierii locali. Legea le permite şi să candideze la funcţia de consilier. Fie că doresc doar să voteze, fie că vor să fie şi aleşi, trebuie ca mai întâi să se înscrie pe o listă electorală suplimentară.

Cererea, adresată primarului, se prezintă la biroul electoral al primăriei de rezidenţă. În multe cazuri este posibil să fie expediată prin recomandată, unele primării o acceptă şi prin fax sau chiar prin e-mail. Aşadar, trebuie să vă informaţi, caz cu caz, şi pentru obţinerea formularelor.

Trebuie să fiţi atenţi la calendar, pentru că cererea trebuie să fie prezentată până pe 15 aprilie 2014, a 40-a zi de dinaintea alegerilor. Cei care s-au înscris deja pentru a vota la ultimele alegeri locale (pentru europene lista este diferită) trebuie numai să aştepte ziua alegerilor şi să meargă la secţia electorală cu buletinul de vot.

Câţi români, polonezi şi alţi cetăţeni comunitari vor merge la vot? Probabil puţini, ca întotdeauna. Dezinteresul şi dezinformarea, favorizate de neatenţia aproape totală a unor administraţii şi politicieni faţă de acest bazin de potenţiali electori, continuă să-i ţină departe de urne.

Elvio Pasca

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Ceartă sângeroasă într-o familie de români: soţia e în comă, soţul s-a sinucis cu TREI CUŢITE, înjunghiindu-se DE 20 DE ORI

Federico, infirmier italian din Cerveteri, entuziasmat de România: „O țară care îți rămâne pe veci în suflet”