in

Alegeri europene, înscrieri pe liste până pe 24 februarie

Pe 25 mai, odată cu alegerile administrative din numeroase localităţi italiene, în Italia se votează pentru reînnoirea Parlamentului European, unica instituţie a UE ai cărei membri sunt aleşi direct de cetăţeni.

La urne nu sunt chemaţi numai italienii, ci şi românii, polonezii şi ceilalţi cetăţeni comunitari care au şedere regulară în Italia: cel puţin 1,4 milioane de persoane, minori incluşi, potrivit estimărilor Dosarului Statistic al Imigraţiei.

Comunitarii au două opţiuni. Şi una o exclude pe cealaltă. Pot vota, în general prin intermediul reţelei lor consulare, alegând partidele şi candidaţii care se prezintă în ţările lor de origine. Sau pot merge la urne împreună cu italienii pentru a alege dintre listele prezentate în Italia.

Celor care au ales "votul italian" le este solicitat un pas preliminar: înscrierea pe o listă electorală suplimentară la Primăria de rezidenţă.

Este de-ajuns să se prezinte o cerere la biroul electoral (în unele localităţi sunt acceptate şi prin poştă, fax sau e-mail) până în cea de-a 90-a zi de dinaintea alegerilor. Termenul expiră pe 24 februarie.

Operation Vote

La sfârşitul lunii ianuarie 2014 a fost lansată simultan, la Roma şi la Florenţa campania „Operation Vote”, de promovare a participării cetăţenilor UE la alegerile locale şi cele pentru Parlamentul European, care vor avea loc pe 25 mai, anunţă un comunicat al asociaţiei Europaeus.

Campania este promovată de organizaţia COSPE, în colaborare cu asociaţiile româno-italiene EUROPAEUS şi SPIRIT ROMÂNESC.

Lansarea coincide cu inaugurarea site-ului operationvote.eu şi a pagini de facebook dedicate comunităţii de români. De asemenea, a fost lansat şi un video informativ, subtitrat în limba română şi adresat conaţionalilor stabiliţi în Italia.

 

La Roma, pe 14 februarie, va fi organizată o conferinţă urmată de o dezbatere publică la care vor fi invitaţi să participe consilieri români aleşi în Italia, reprezentanţi ai ONG-urilor româneşti şi ai presei.

Va fi prezentat şi un studiu sociologic cu privire la participarea politică a cetăţenilor comunitari. Campania beneficiază şi de susţinerea Regiunii Toscana, iar în oraşe precum Florenţa, Prato, Empoli, Sesto Fiorentino şi Scandicci vor fi difuzate spoturi informative la posturile de radio locale şi naţionale şi vor fi distribuite pliante privind votul cetăţenilor comunitari.

În Lazio, campania de informare va continua la Pomezia şi în alte localităţi în care vor avea loc alegeri locale în 2014.

Potrivit statisticilor, românii cu reşedinţă în Italia nu îşi cunosc îndeajuns drepturile pe care le au, în calitate de cetăţeni europeni şi nu s-au înscris pe listele electorale suplimentare.

La Roma trăiesc oficial 80.000 de români (la 31 decembrie 2011 numărul exact era 79 636- Sursă Primăria Romei). Dar, pentru alegerile locale din 2013, doar 4416 conaţionali se înscriseseră pe listele electorale suplimentare.

"Operation Vote" este un proiect care se îşi propune să îmbunătăţească gradul de participare politică și socială a cetățenilor UE rezidenți în state membre ale Uniunii diferite de cele de origine. Integrarea se poate face şi prin promovarea inițiativelor demarate de statele membre și autoritățile locale, având ca obiectiv creşterea gradului de conștientizare în rândul cetățenilor UE cu privire la drepturile pe care le au. Un rol important în desfăşurarea proiectului îl deţine colaborarea în teritoriu cu asociaţiile de cetăţeni comunitari.

Proiectul, care se va termina în octombrie 2014, este implementat în 5 țări (Italia, Austria, Portugalia, Spania şi Suedia) şi beneficiază de sprijinul Uniunii Europene, prin programului “Drepturi fundamentale și cetățenie” .

La sfârşit, va fi realizat un studiu care va prezenta o serie de recomandări adresate statelor membre și care va indica cele mai eficiente acțiuni pentru a asigura participarea politică a cetăţenilor UE. Va fi organizată de asemenea o conferință finală, pentru a analiza rezultatele preliminare ale campaniilor la nivel european şi a asigura diseminarea rezultatelor.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

România sub asediul zăpezii: drumuri blocate, şcoli închise, oameni ucişi de frig

„Dor de Eminescu, Dor de România”