in

Alarmă la Consulatul din Catania: Acte notariale false instrumentate în Italia

Stimați domni/doamne reprezentanți ai comunităților de români din străinătate,

Vă transmitem că Uniunea Națională a Notarilor Publici din România (U.N.N.P.R.) a informat MAE cu privire la acte notariale false instrumentate în Italia de persoane care semnează în calitate de notar fără a avea, însă, această calitate.

Din informațiile în posesia MAE, unele dintre persoanele care figurează ca părți în actele mai sus indicate au consimțit la întocmirea actelor în fața unei persoane care nu avea calitatea de notar public.

Așadar, atragem atenția asupra faptului că, în urma analizării documentelor false, rezultă că atât acte de partaj, cât și procuri prezintă apostilă, existând astfel suspiciunea că și apostilele aplicate reprezintă falsuri. În acest sens a fost sesizată și Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism din cadrul Ministerului Public.

Vă atenționăm că aceste documente false sunt lipsite de efecte juridice, dar și că persoanele care contribuie la întocmirea în fals a unor asemenea acte sunt supuși legii penale.

De asemenea, considerăm necesar a vă aduce la cunoștință dispozițiile art. 18 din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici și a activității notariale, republicată, respectiv tipurile de acte notariale care pot fi îndeplinite în cadrul misiunilor diplomatice si oficiilor consulare ale României în străinătate, precum și faptul că, pentru celelalte tipuri de acte care sunt exceptate din competența noastră consulară (acte juridice între vii cu efect constitutiv sau translativ de proprietate, acte privind alegerea, modificarea și lichidarea regimului matrimonial, procedura desfacerii căsătoriei și procedura succesorală) pot fi autentificate procuri cu ajutorul cărora actul va fi instrumentat, în țară, de către notarul public.

Totodată, precizăm că lipsa formei autentice a mandatului nu poate fi suplinită de aplicarea apostilei, aceasta atestând doar elemente care țin de persoana care a întocmit actul și anume veracitatea semnăturii, calitatea în care a acționat acesta sau, după caz, identitatea sigiliului ori a ștampilei aplicate pe acel act.

Având în vedere calitatea dumneavoastră de reprezentanți ai comunității de români, dar și importanța prevenirii efectelor unor acte de dispoziție imobiliară care au un puternic impact asupra cetățenilor, validitatea și eficacitatea acestora, vă adresăm  rugămintea de a disemina aceste informații în rândul cetățenilor români din Italia.

Cu stimă, Carmen Liliana Iacob, Consul

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Ordonanță de urgență pentru diaspora: s-a dublat numărul de parlamentari și s-au stabilit trei zile pentru alegerile parlamentare

Revindea vehicule sau motociclete destinate casării, român arestat la Reggio Emilia