Medicul român Gheorghe Cerin, doctor în cardiologie, seful secţiei de Cardiologie a Clinicii San Gaudenzio din Novara, organizează periodic la Milano, la Torino sau în alte mici orase o serie de conferinţe pe tema: „Bolile cardiovasculare şi incidenţa lor în rândul comunităţii româneşti.”
Doctorul Cerin împreuna cu colegii lui, pe lângă îngrijirea bolnavilor, se ocupă de doi ani şi de prevenţie. Experienţa a început la Torino, cu o conferinţă la care au participat circa 1.000 de persoane, care erau interesate de alimentatie corecta, despre bolile cardiovasculare, despre evitarea infarctului.
Campanie de prevenire a bolilor cardiovasculare
„Cauza numărul 1 de moarte în lumea asta este constituită peste tot, şi în România, şi în Italia, şi în Europa, de bolile cardiovasculare. Între bolile cardiovasculare şi stilul de viaţă, mai ales stilul de alimentaţie, este o legătură foarte strânsă. Noi operăm în fiecare an 500-600 de bolnavi pe cord, de bypass şi mi-am dat seama, după 22 de ani de chirurgie cardiacă de când lucrez în acest domeniu, că este atât de mult loc de prevenţie”, explică medicul român.
„Mie mi se pare că este foarte important să putem să vorbim direct oamenilor. Este un mesaj care poate ajunge mai repede la ei, iar faptul că ei pot să întreba ce şi cum, în limba română, iar noi să le răspundem pe loc, mi se pare o mare oportunitate. Eu fac asta cu mare plăcere”, mai spune Gheorghe Cerin.
Risc mărit la tineri
Cardiologul român trage un semnal de alarmă, cu atât mai mult cu cât s-a constatat că în ultimii ani, în rândul comunităţii de români din Peninsulă, cele mai multe morţi din cauza bolilor cardiovasculare, din cauza unui infarct, s-au înregistrat în rândul tinerilor.
„Am făcut o analiză prin 2008 şi din trei consulate am analizat 519 decese. Vârsta medie de deces a românilor din Italia este de 44 de ani.
La 100 de decese, 50 se întâmplă prin accidente de circulaţie şi au o vârstă medie în jur de 40 de ani. 25% dintre oamenii care s-au prăpădit din 519 au fost oameni cu ictus şi infarct de miocard”, completează doctorul.
Mai multă comunicare
Gheorghe Cerin a realizat că situaţia este îngrijorătoare şi atunci, ca să poată să ajungă la aceşti oameni, a ales să meargă împreună cu alţi colegi, medici români de la Novara, să-i întâlnească pe conaţionalii care merg la biserică, la parohiile româneşti din regiunile Lombardia şi Piemonte. Asta timp de şapte duminici în vara anului trecut, experienţă pe care o va repeta şi în luna iunie a acestui an.
„Este foarte mult loc pentru prevenţie. Poate că noi ar trebui să comunicăm mai mult”, concluzioneaza cardiologul, îngrijorat de faptul că sunt mulţi români care, mergând la muncă zi de zi, nu au o zi pentru odihnă şi nici nu au timp să ajungă la un medic pentru o consultaţie. Tocmai de aceea Gheorghe Cerin, cardiolog cu experienţă de 22 ani, consideră că românii sunt dezavantajaţi faţă de ceilalţi cetăţeni ai Italiei.
Următoarea conferinţă pe tema: „Bolile cardiovasculare şi incidenţa lor în rândul comunităţii româneşti. Modalităţi de prevenţie şi tratament” susţinută de medicul Gheorghe Cerin va avea loc la Centrul Cultural Italo-Român din Milano (din via Trebbia, nr. 33), sâmbătă, 25 mai 2013, la ora 17.00.
Produsul şcolii de medicină românească
În 2012, profesorul Gheorghe Cerin a primit diploma de excelenţă a publicaţiei Cotidianul din Bucureşti. El l-a convins pe Michelangelo De Salvo, preşedintele Grupului de Spitale „Policlinico di Monza”, de lângă Milano, să construiască în România un spital pentru bolnavii de inimă.
Gheorghe Cerin a declarat, pentru Cotidianul: „Eu sunt produsul şcolii de medicină românească, care ne-a modelat, şi pot spune cu seninătate şi convingere că generaţia mea a avut şansa de a fi formată profesional foarte bine! Meseria asta se poate învăţa, cel mult pe jumătate, din carte.
Restul este practică, şi nu se poate învăţa fără un maestru! (…) Am ales să rămân în Italia, iar atunci când s-a ivit posibilitatea, mi-am propus să promovez cursuri de formare profesională postuniversitară pentru colegii mei de acasă. Acelaşi model din Italia îl folosim şi în structura de la Bucureşti. Încercăm să deschidem porţile larg tinerilor din facultăţile de medicină.
Viaţa e ca o roată. Pentru faptul că reuşeşti să intri în sintonie cu oamenii, că pui suflet atunci când omul are nevoie de tine, primeşti înapoi ceva care nu se poate nici cuantifica şi nici explica. Este o formă invizibilă de energie. Când crezi în asta, şi asta este extrem de important, feelingul care se creează între medic şi pacient îţi dă forţă. Sigur că dacă s-ar putea schimba ceva la maşina umană, eu aş schimba mai întâi softul”.
„Cred că medicul trebuie să aibă har şi să fie un foarte bun profesionist. Dacă nu faci medicina cu sufletul, nu reuşeşti mare lucru. Ca medic, şi nu numai, trebuie să simţi că eşti în armonie cu persoanele din jurul tău. Este ceea ce a spus Iisus. „Trăiţi în pace”. Trei cuvinte, dar gândiţi-vă câtă profunzime au în ele”.
Doctorul Gheorghe Cerin este membru al Societăţii Europene de Cardiologie, distins cu nenumărate premii şi medalii, printre care Diploma şi Medalia de Aur, primite din partea Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România.
C.V.