După regresul înregistrat între 2008 şi 2010, creşte din nou numărul căsătoriilor cu cel puţin un soţ străin. În 2011 au fost oficiate aproape 27.000 (echivalentul a 13% din totalul căsătoriilor), circa 1.500 în plus faţă de 2010, dar cu peste 10.000 mai puţine faţă de vârful maxim din 2008 (37.000 de căsătorii, echivalentul a 15% din totalul căsătoriilor).
Potrivit unui raport publicat pe 28 noiembrie de Istat, în ultimii ani s-au diminuat în special căsătoriile mixte, adică cele în care un soţ este italian şi unul străin: au fost 18.000 de căsătorii în 2011, cu 5.555 mai puţine faţă de 2007.
Reducerea cea mai drastică s-a înregistrat în rândul celor în care soţia este cetăţeană italiancă şi soţul este străin (- 49,2%). Cercetătorii explică acestă reducere în special prin prisma legii privind siguranţa 94/2009 care le interzice imigranţilor neregulari să se căsătorească. Sentinţa Curţii Constituţionale care a declarat în iulie 2011 neconstituţională această interdicţie, anulând-o, stă “foarte probabil la baza creşterii uşoare a fenomenului”.
Căsătoriile mixte reprezintă partea cea mai consistentă a căsătoriilor cu cel puţin un soţ străin (68%). Tipologia cea mai frecventă este cea în care soţul este italian şi soţia este străină. Bărbaţii italieni care s-au căsătorit în 2011 cu o cetăţeană străină au în 17,7% dintre cazuri o soţie româncă, în 9,9% una ucraineancă şi în 7,6% una braziliancă. Femeile italience care s-au căsătorit cu un cetăţean străin au ales în special bărbaţi din Maroc (10%) şi din Albania (8,1%).
Cele 9.000 de cazuri în care ambii soţi sunt străini continuă să reprezinte o minoritate (4,2% din totatul căsătoriilor) şi se înjumătăţesc când se au în vedere numai cele în care cel puţin unul dintre cei doi soţi este rezident în Italia. Italia exercită o atracţie pentru numeroşi cetăţeni care provin în special din ţări cu dezvoltare avansată, care o aleg ca loc de oficiere a căsătoriilor.
Cele mai răspândite sunt căsătoriile între români (864 de căsătorii în 2011, echivalentul a 19% din totalul căsătoriilor între soţi străini), urmaţi de nigerieni (567, 12%) şi de chinezi (526 de căsătorii, 11%). Spre deosebire de aceştia unele comunităţi imigrante, la fel de numeroase, se căsătoresc în Italia mai puţin frecvent, cum este de exemplu cazul cetăţenilor marocani şi albanezi.
Motivele acestor comportamente nupţiale trebuie căutate, cel mai probabil, în proiectele migratorii şi în caracteristicile culturale proprii diverselor comunităţi. În multe cazuri cetăţenii imigranţi se căsătoresc în ţara de origine şi soţii înfruntă împreună experienţ a migrării, sau se reunesc în ţara noastră când unul dintre cei doi s-a stabilizat.
