in

5.425 de euro pentru a rămâne în Italia

Roma – 10 ianuarie 2011 – Odată cu venirea noului an a crescut valoarea indemnizaţiei sociale plătită de stat bătrânilor cei mai săraci: aşadar, 417,3 euro pe lună, 5425,9 euro anual, calculându-se treiprezece plăţi.

Indemnizaţia se acordă cetăţenilor italieni şi comunitari care au cel puţin 65 de ani, trăiesc aici de cel puţin zece ani şi au un venit mai mic decât valoarea indemnizaţiei. Aceasta se acordă extracomunitarilor numai dacă au carte de şedere.

Există relativ puţini imigranţi care îndeplinesc aceste condiţii. Valoarea indemnizaţiei sociale este însă şi parametrul utilizat cel mai des de lege pentru a le evalua capacitatea economică şi astfel dreptul de a trăi în Italia sau de a-şi aduce aici familia.

Pentru a reînnoi un permis de muncă, de exemplu, este necesar un venit anual care să nu fie inferior indemnizaţiei. Pentru reîntregire familială, venitul trebuie să fie cel puţin echivalentul indemnizaţiei, valoarea acestuia crescând cu jumătate pentru fiecare rudă adusă.

Şi românii şi toţi ceilalţi cetăţeni comunitari, dacă nu au un loc de muncă, trebuie să deţină resurse financiare cel puţin egale cu valoarea indemnizaţiei – 5.425 euro pe an – dacă doresc să rămână în Italia peste trei luni. Anul trecut, valoarea indemnizaţiei sociale a fost de 5.349,89 euro.

EP

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Vine gripa!

“Jazz Art”- la Accademia di Romania