Duminică, 21 octombrie, s-a încheiat, la Roma, primul târg de produse româneşti tradiţionale, intitulat „Ziua Recoltei”. Evenimentul s-a desfăşurat în perioada 18- 21 octombrie şi a fost organizat de Centrul Cultural şi Social „La Strada”, în colaborare cu asociaţia „Spirit Românesc”. Duminică, în ultima zi a Târgului, câteva sute de români au încins hora în incinta complexului şi au cântat melodii populare.
În fiecare zi, vizitatorii au cumpăra produse româneşti de sezon. Au fost organizate standuri cu fructe, legume, mezeluri, conserve şi dulciuri aduse din România. Alături de bucate, invitaţii au putut admira o miniexpoziţie cu obiecte de ceramică tradiţională. Au fost organizate degustări de sarmale, mici şi must românesc.
„Îmi amintesc de mică cum, acasă, la noi, în Bucovina, toamna să strângeau strugurii, se puneau la teasc. Apoi, se scotea mustul, se prăgătea vinul, se punea la fermentat. Vinul nou se servea de Crăciun: în fiecare casă de gospodari, la sărbători se mâncau preparatele din porcul tăiat şi cana cu vin nou”- îşi aminteşte Steluţa Floriştean.
„Ne-am propus ca evenimentul să aducă în capitala Italiei ambianţa specifică a sărbătorilor de toamnă românească, cu recolte bogate”, au declarat organizatorii.
„A fost un succes, peste aşteptările noastre, de aceea vrem să organizăm în fiecare an astfel de manifestări, în colaborare cu instituţiile italiene”- ne-a declarat Massimo la Forgia, organizator din partea Complexului „La Strada”.
Fiind primul târg cu produse româneşti organizat la Roma, s-a bucurat de prezenţa multor conaţionali stabiliţi în capitala Italiei, dar şi a multor italieni, care au gustat cu plăcere mai ales sarmalele- „involtini”, servite cu ardei iute şi smântână.
Una din româncele care au servit bucate oaspeţilor ne-a mărturisit: „Au venit italieni care locuiesc în zonă şi erau curioşi. Le-a plăcut şi vinul românesc, iar unii au gustat şi cumpărat murături. Au rămas impresionaţi de obiceiurile noastre şi de modul civilizat în care s-a desfăşurat evenimentul. Cunoaşterea este primul pas către integrare”.
Miruna Cajvaneanu