Menu
in

Ziua Națională a României la Roma, cu invitați speciali copii români din Ucraina. Giorgia Meloni va fi premiată

Asociația Românilor din Italia (ARI) organizează duminică, 27 noiembrie, tradiționalul eveniment dedicat Zilei Naționale a României. Acest mare eveniment a fost pregătit anul acesta cu mari eforturi și sacrificii, pe măsura importanței momentului pe care se sărbătorește.

Deschiderea spectacolului va avea loc în jurul orei 14,30 la teatrul Atlantico, viale dell’Oceano Atlantico 271, Roma.

Ansamblul românilor din regiunea Lazio „Gospodarii di Riano” şi interpreta de muzica populara Anamaria Pârjolea vor încânta publicul și vor da startul dansului popular.

La ora 15,15 după primirea invitaților, imnul național al României și al Italiei vor anticipa discursurile oficialităților prezente. În acest interval de timp alocat discursurilor oficiale, Eugen Terteleac va prezenta membrilor și invitaților ARI activitățile întreprinse anul acesta, între care cele 11 misiuni umanitare organizate în Ucraina.

Eugen Terteleac împreună cu Grazia Passeri de la asociația Salvamamme vor oferi diplome de onorifice voluntarilor implicați.
Emoțiile vor ajunge la maxim odată cu întrarea în scenă a Cenaclului Flacăra, condus de Andrei Păunescu, care va începe cu imnul ARI „Români pentru Români”, urmat de un repertoriu extraordinar.

Copii din Ucraina

Cea mai mare surpriză a ediției de anul acesta vine de la reprezentanți din Ucraina, care doresc să mulțumească italienilor și românilor pentru solidaritatea demonstrată încă de la începutul războiului. Tot din Ucraina va fi prezent ansamblul Perla, din Cernăuți condus de domnul profesor Iurie Levscic și format din copii ucraineni de origine română, care vor încânta publicul cu melodii ucrainene și românești.

Marele artist Aurel Moldoveanu va lansa în premieră la Roma două noi capodopere muzicale și va implica publicul în actul artistic, cu muzică de dans și mari emoții.

În afară de cele menționate mai sus, vor fi, ca în fiecare an, și alte surprize, cadouri pentru copii, cărți, dulciuri și jucării. Toți participanții vor fi întâmpinați și recompensați cu o cocardă tricoloră.

Premiu pentru Giorgia Meloni

Vor fi premiați și oameni de afaceri, care vor primi o diplomă de excelență semnată de președintele Camerei de Comerț și Industrie a României, domnul Mihai Daraban.

În cadrul evenimentului va fi oferit din partea asociației românilor din Italia și din partea centrului Bucovinean de Artă un trofeu și titlul de OMUL ANULUI 2022 doamnei prim ministru al Italiei, Giorgia Meloni. Premiul va fi ridicat de Federico Rocca, membru marcant al partidului Fratelli d’Italia. Giorgia Meloni nu va putea fi prezentă datorită angajamentelor asumate, dar a ținut să transmită gânduri bune și La Mulți Ani României.

Vă așteptăm să fim împreună, frați români, moldoveni, italieni și ucraineni. La Mulți Ani, România!

Eugen Terteleac, Grazia passeri, Iurie Levscic

Evenimentul este susținut de departamentul românilor de pretutindeni, Banca Transilvania-Italia, Elephant Moving.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 5 In medie: 4]
Exit mobile version