Papa Francisc a făcut o vizită neaşteptată vineri, 19 mai, la Ostia, unde a binecuvântat familiile şi locuinţele unui bloc social. Cu această ocazie, Suveranul Pontif a întâlnit chiar şi o familie de români, ortodocşi. Curioşi să vadă cine sunt românii vizitaţi de papa, jurnaliştii de la cotidianul.ro au găsit-o pe Zamfirița, o româncă de 62 de ani, originară din Brașov. Aceasta le-a povestit marea întâmplare din viaţa sa.
”Cred că 10 minute a stat Papa la noi. Doamne, eram atât de emoţionate că nu mai eram în stare de absolut nimic. Nici nu-mi venea să cred! Nu pot să spun ce emoţii am avut! Eu ca eu, dar doamna la care locuiesc se blocase de tot!”, a povestit Zamfirița.
Românca are 62 de ani, este din Braşov, şi munceşte în Italia din 2003. Acasă era specializată în mecanică, iar în Italia ”fac tot ce pot, îngrijesc copii, bătrâni, fac curăţenie”.
Familia de români la care locuieşte este şi ea una simplă. Soţia este casnică, creşte copilul mic, iar soţul lucrează la o firmă. În blocul social locuiesc multe persoane în vârstă, între 80 şi peste 90 de ani, scriu jurnaliștii de la cotidianul.ro
”Era vineri, în jurul orei 16.30, eu tocmai veneam de la serviciu. Am intrat în casă şi se auzea hărmălaie pe hol. Noi ne gândeam, cine să fie? Poate instalatorul, că altcineva nu avea cine. Apoi am auzit o bătaie în uşa. Am deschis. Şi mi s-au tăiat picioarele. A fost o supriză atât de mare! Papa Francesco a intrat, a făcut doi trei paşi. Noi am rămas fără cuvinte. Pe urmă am aflat că vecinele italience la care a fost sunt cele care i-au spus: aici stă o familie de migranţi români, cu copil mic. A intrat Papa. Camera de la intrare era plină de jucăriile Alexandrei, fetiţa familiei la care locuiesc, care are 1 an şi 3 luni. Erau jucării peste tot. Eram acasă noi două femei şi fetiţa”, a povestit braşoveanca.
După ce a trecut momentul maxim al emoţiei, Zamfirița l-a invitat pe Papa Francisc în casă, dar el nu a făcut decât doi, trei paşi şi a spus ”ne oprim aici”. Le-a invitat pe cele două femei, Zamfirița şi femeia în casa căreia locuieşte, să spună împreună rugăciunea ”Tatăl nostru”. După rugăciune a stropit cu ageazmă, a binecuvântat cu rozmarin şi le-a făcut cadou un rozariu. Le-a întrebat ce fac, cum se descurcă. La plecare, Papa Francisc le-a spus celor două românce: ”Să vă rugaţi şi pentru mine!”.
Apoi şi-a luat rămas bun şi a plecat.
O familie de români ortodocși din Ostia s-a trezit cu Papa la ușă. ”Deranjez? Sunt Francisc!”