Câteva sute de români aflaţi în Italia au manifestat la Roma în sprijinul acţiunilor de protest care au loc de şase zile la Bucureşti şi în ţară.
Românii au manifestat în Piazza dell’Esquilino, duminică, între orele 16.00 şi 18.00. Au venit cu copii, au fluturat steaguri şi au scandat „România nu uita, Roma e de partea ta”, „Suntem departe, dar ne pasă” şi „Hoţii stau la puşcărie în democraţie”.
La manifestaţie au participat peste 500 de persoane, care au cântat imnul naţional, menționează Mediafax.
Mesajele celor care au manifestat la Roma au fost împotriva PSD și a ordonanței care depenalizează abuzul în serviciu. «Vreau să mă întorc acasă, dar PSD nu mă lasă», scria pe pancarta purtată de un român.
Multe dintre mesaje erau traduse și în imba italiană, pentru ca trecătorii să îneleagă sensul manifestației – «Giù le mani dalla Giustizia – Jos mâinile de pe Justiție», altele erau doar în limba italiană: «Uniti contro la corruzione – la Giustizia non ha bandiere».