in

Viorica Zaiat a murit pe stradă, la doar 45 de ani, la Florența, în mizerie. Iată povestea ei

Viorica Zaiat a murit pe stradă, la vârsta de 45 de ani, într-o colibă de lemn din grădina Spitalului Careggi din Florenţa. După moartea în mizerie a femeii, presa italiană a plecat în căutarea trecutului său, scrie Mediafax, care citează presa italiană

Era o fată frumoasă, avea o diplomă de facultate şi vorbea 6 limbi străine. Totuşi, Viorica a murit pe stradă, la vârsta de 45 de ani, într-o colibă de lemn din grădina spitalului Careggi din Florenţa, scrie presa italiană.

Uitată de toată lumea, la înmormântarea de la Trespiano au fost prezente 5 persoane. Nici măcar un preot. Un alt om fără adăpost a murit fără să apară la ştiri. O moarte alcoolică, ciroză hepatică.

Viorica Zaiat a murit pe stradă

Povestea ei apare pe larg în presa italiană

Jurnaliştii au întâlnit-o prima dată pe Viorica pe 20 octombrie 2011. „Vin din Moldova şi am pierdut totul – declara pentru Corriere Fiorentino. Mi-am pierdut soţul, casa, locul de muncă”, le-a spus femeia.

A fost ajutată de autorităţi, iar Viorica a revenit la o viaţă decentă. A început să lucreze ca interpretă pentru un judecător. Nu câştiga mare lucru, ci doar cât să cumpere mâncare. Dar a continuat să bea. În coliba ei erau mereu sticle de vin.

Româncă de 61 de ani, respectată de locuitorii din Bari, face voluntar curățenie în oraș

Vinul alb, ieftin, dar care distruge stomacul

Banii pe care i-a câştigat i-a cheltuit pe toţi pe alcool. Ar fi putut să-şi refacă viaţa, să închirieze o casă, să redescopere iubirea, dar în adâncul sufletului său avea întuneric. Mulţi i-au spus să meargă să facă tratament. Dar a refuzat, ascunzându-şi chinul.

Apoi, punctul de cotitură: a găsit de lucru ca şi casieră. Aceeaşi persoană, dar cu o înfăţişare diferită, mult mai îngrijită. Unghii lungi, păr vopsit, strălucitor. Reuşise să învingă soarta. Cu ajutorul unui articol de ziar, a izbutit să-şi găsească de lucru. În sfârşit, viaţă nouă, era fericită.

Accidentul care i-a readus fantomele

Locuia într-un azil de bătrâni şi cumpărase o maşină nouă. A avut însă accident cu maşina, scăpând cu viaţă printr-un miracol. A fost în spital, apoi a încetat să lucreze. Nimeni nu ştia nimic despre Viorica. Apoi, într-o zi, a dat telefon: „M-am întors să locuiesc în baracă”.

Un accident a fost suficient pentru a-i aduce înapoi fantomele. Alvaro, un medic voluntar în vârstă, s-a îndrăgostit de ea, ajutând-o cu tratamentul. Apoi, a ajutat-o şi preotul bisericii Sf. Ioan Botezătorul, unde mânca în fiecare zi prânzul şi china gratis.

Cel mai ieftin sicriu

Erau doar ei în viaţa ei de stradă. Suflete rare. Au insistat, la rândul lor: „Trebuie să te vindeci, trebuie să te întorci la clinică”. Viorica a refuzat. Într-o zi, a sunat telefonul, iar doctorul, de cealaltă parte a receptorului, a făcut tristul anunţ: „Viorica a murit”.

Cel mai ieftin sicriu cumpărat de cei putini care au cunoscut-o. La morgă au venit Marius şi Adrian, doi oameni fără adăpost cu care a împărţit nopţi alcoolice.

După înmormântare, în cabană Vioricăi au fost găsite fotografii de la nuntă. Fostul ei soţ, un italian, locuieşte la Rimini. Viorica a locuit cu el aproape 10 ani.

Tatăl Vioricăi a murit când ea era mică, iar mama ei a murit răpusă tot de alcool.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 5 In medie: 5]
Noi limite la plati în numerar in Italia

Plăți în numerar în Italia, limită de 1.000 euro pentru italieni, 15.000 euro pentru străini

Obligatie vaccin peste 50 de ani in Italia

Draghi a semnat: OBLIGAȚIE de vaccinare pentru toți cei peste 50 de ani, italieni și străini