in

Violeta Bîrlă, la al treilea film în Italia ca scenarist și regizor. ”Un film dedicat copiilor mai puţin norocoşi”

Violetă Bîrlă are 32 de ani. În prezent trăieşte la Roma, a scris o carte despre viaţă ei şi e la al treilea film de scurt metraj în calitate de scenarist şi regizor, ultimul intitulat ”La Perla”.

Viaţa sa poate fi oricând subiectul unui film: a fost abandonată de părinţi la naştere, apoi a dus o viaţă de infern până la 18 ani, când a ieşit de la orfelinat. S-a trezit în stradă, cu bani doar pentru o pâine, fără casă, familie sau un loc de muncă. De atunci au trecut 15 ani. Vrea să fie un exemplu pentru copiii părăsiţi care nu mai cred în viitorul lor.

Tânăra regizoare a participat la diverse festivaluri de film din România şi străinătate. Pe 11 aprilie a terminat cel de-al treilea film, intitulat „La Perla „. Este un film care tratează o temă socială, povestea unei familii numeroase, în care cinci copii sunt lăsaţi în voia sorţii, având doar o mamă care nu are grija lor. ”Povestea nu este o ficţiune, scenariul, din păcate, este inspirat dintr-un caz real. Spectatorii vor vedea un film emoţionant, un film pe care eu l-am dedicat tuturor copiilor mai puţin norocoşi. ” ne-a declarat Violetă Bîrlă.

Am rugat-o pe Violeta să ne povestească despre munca pe care a depus-o împreună cu echipa, pentru realizarea filmului. ”Emoţii mari la filmări, am avut copii foarte sensibili, care au trăit momentele din platoul de filmare. Unii mă întrebau: ”De ce există părinţi care procedează aşa?”. Sincer nu am ştiut să răspund exact la întrebarea lor, nu am putut să-i fac să înţeleagă dar le-am promis că împreună vom duce mesajul mai departe şi vom face tot posibilul să sensibilizăm cât mai multe persoane.” ne-a povestit ea.

”Rămân în continuare cu o mică durere mereu în suflet pentru faptul că sunt singură într-o lume atât de mare. Mie mi-au lipsit de când mă ştiu părinţi, este o durere pe care nu am putut să o şterg niciodată. La filmări sau după filmări toţi colegii mei aveau pe cineva care îi urmarea, care îi susţinea şi le dădea curaj în tot ceea ce făceau. Eu rămân doar cu mine însămi. Sunt puternică, sunt o luptătoare dar am nevoie mare de căldură şi cred că acea căldură mi-o poate da doar publicul şi chiar îi rog să nu mă mai lase singură.” a completat Violeta.

Tânăra regizoare și-ar dori să fie susținută mai mult de conaționali. ”Am scris acest scenariu cu inima, am avut emoţii de la început până la sfârşit, nu va pot da multe detalii pentru că îmi doresc să vedeţi filmul cât mai mulţi. Va asigur că va voi transmite o parte din emoţiile pe care le simt eu. Am nevoie mare de suportul publicului român, eu sunt o româncă ce-şi iubeşte ţară. Am schimbat multora ideile preconcepute despre România, despre români.”

Data și locul prezentării filmului vor fi anunțate în curând, moment la care Violeta ar dori să fie prezenți cât mai mulți români din Italia. ”Este adevărat nu sunt o sportivă care aduce medalii ţării, sunt o simplă regizoare de film şi scenaristă. Poate că filmele pe care le-am făcut până acum sunt prea puţine pentru România , din păcate încă nu mă simt iubită de ţara mea aşa cum mi-am dorit, poate că mi se pare sau poate cine ştie? Am încercat să îmi promovez muncă şi în ţară, dar degeaba. Cine știe, poate în viitor. M-aș bucura sa fie mulți români de aici, din Roma sau din Italia. Să pot împărtăși bucuria cu ei.”

Andi Rădiu


Citește și povestea Violetei Bîrlă

Povestea Violetei Bîrlă: de la orfelinat în România, pe scenă ca actriță și regizor în plină afirmare la Roma

Backstage 11 aprile 2015

"La Perla " 2015 ! vi presento un po' di quello che sarà il mio prossimo film … buona visione .

Posted by Violeta Birla on 22 Aprilie 2015

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Elevii români, cei mai buni la olimpiada internațională de latină din Italia

Radio ProDiaspora, șase ani de activitate în slujba românilor din străinătate