Piesa cu care Ştefan a triumfat în imensa sala “Auditorium”, de la Roma a fost “Profeta non sarò”, din repertoriul lui Demis Roussos- intepretată, emoţionant, în limba italiană.
Dupa o serată plină de emoţii, cele două melodii rămase în concurs au fost cea interpretată de ieşean- votată de publicul de acasa, şi cea a tinerei Marian Tancredi, votată de spectatorii prezenţi în Auditorium. Membrii juriului au avut, in decursul celor 10 etape, doar cuvinte de laudă pentru tânărul român.
Ştefan a mai câştigat şi un premiu tehnic, după ce a interpretat o piesă considerată foarte dificilă “Una canzone per te”. La sfârşitul interpretării, publicul s-a ridicat în picioare, aplâudându-l pe român la scenă deschisă
Sâmbătă noapte, cu câteva momente înainte de decretarea căştigătorului, preşedintele juriului a recunoscut că Ştefan “reuşeşte să-l emoţioneze mereu, mai ales atunci când interpreteaza melodii dificile din punct de vedere tehnic”.
Un alt membru al juriului, Francesco Facchinetti, l-a felicitat pe român şi a declarat că în spatele fiecărei piese pe care o interpreteaza se poate observa o munca titanică depusă, pentru a executa perfect fiecare notă, dar l-a sfătuit pe român să nu uite ca muzica este şi o “distracţie”.
La “Ti lascio una canzone” au mai participat două tinere soliste românce, Maria Crăciun, de 11 ani, din Galati, care a castigat ediţia din 15 octombrie a emisiunii- premiul criticii, cu o melodie in franceza a celebrei Edith Piaf. O altă româncă de 8 ani, Rebeca Maria Neacşu, din Braşov, a fost apreciată de publicul italian.
Madalina Lefter, de 13 ani, din Iaşi, a fost una din protagonistele ediţiei trecute a showului “Ti lascio una canzone”, obţinând premiul Juriului. Madalina a fost invitata de onoare şi în ediţia 2011, interpretând “Physical” din coloana sonoră a filmului “Grease”, alături de Olivia Newton John.
Ştefan Atirgoviţoae a obţinut Marele Premiu- "Grand Prix" la Festivalul internaţional de muzică “Sanremo Junior” desfăşurat în Peninsulă în perioada 5-10 aprilie 2011.
Emisiunea “Ti lascio una canzone” a fost cel mai urmarit program TV de sâmbătă seara, fiind preferat de peste 5 milioane de telespectatori.
Miruna Căjvăneanu