Menu
in

Un tânăr român în fruntea asociaţiilor de elevi din Italia

Un adolescent român, Mihai Popescu, născut în 1993 la Bucureşti, a fost ales responsabilul Organizaţiei Naţionale de reţele de elevi din toată Italia.

Organizaţia, care reuneşte mii de asociaţii de studenţi din şcoli şi licee, de pe întreg teritoriul Italiei, are ca obiective apărarea dreptului la studiu, lupta împotriva mafiei, combaterea antifascismului şi promovarea ideilor laice şi valorilor interculturale.

Mihai Popescu a povestit pentru Stranieri in Italia cum a decis să se implice în activitatea asociaţiilor de elevi:

“În clasa a opta, am avut un conflict cu un profesor şi în acel moment, instinctiv, am încercat să rezolv situaţia. Am conceput un fel de regulament cu privire la comportamentul elevilor şi părinţilor”.

Ulterior, Mihai s-a informat pe internet şi astfel a descoperit “o lume care m-a fascinat”.

În 2008, în primul an de liceu, Mihai a devenit reprezentantul elevilor din Institutul unde studia.  „La început mă priveau toţi cu neîncredere, pentru că eram cel mai mic, aveam 16 ani, ceilalţi începeau la 18, 19 ani. Dar, după ce m-am obişnuit cu acel mediu, a fost totul mai frumos şi mai uşor”.

Din 2011 este responsabilul Reţelei Naţionale şi este unul din elevii care au manifestat împotriva limitării bugetului pentru învăţământ din partea guvernului.

“În faţa acestor tăieri din buget, suntm toţi egali, indiferent dacă suntem prima generaţie, ori a două, ori a nu ştiu câta de noi cetăţeni.”.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version