in

Un român și-a pierdut portofelul cu primul său salariu. Recuperat datorită unui italian onest

Și-a pierdut portofelul, cu primul său salariu, dar l-a recuperat, datorită unui italian, care l-a găsit și l-a predat carabinierilor.

S-a întâmplat la Piove di Sacco, în provincia Padova, sâmbătă 16 martie, pe o vreme ploioasă. Un bărbat de 61 de ani a plecat de acasă pentru a-și vizita mama în vârstă. El a mers merge pe pista ciclabilă Arzerello, când a observat un portofel pe jos. L-a ridicat, l-a deschis pentru a vedea dacă există vreun document în interior pentru a-l găsi pe proprietar. Din păcate, nu exista niciun indiciu util, în schimb existau mai multe bancnote, 1.250 de euro în numerar. S-a gândit la o glumă, la camera ascunsă, dar nimeni nu era în jur. Ar fi putut să pună portofeul în buzunar, în loc să caute să descopere persoana care l-a pierdut, scrie Padova Oggi.

S-a dus în centrul orașului, a întrebat trecătorii și apoi și pe cei de la chioșcul din apropiere și în câteva magazine, dar fără succes. În acel moment, a mers la cazarma carabinierilor din Piove di Sacco și a predat portofelul carabinierilor. Fapta bună a fost repede recompensată, pentru că în mai puțin de o oră, acolo a sosit un băiat cu ochii în lacrimi.

Este vorba de un muncitor de 20 de ani, de origine română. De puțin timp s-a mutat la Correzzola și de câteva săptămâni a început să lucreze ca electrician pentru o companie locală. Săptămâna trecută a primit primul său salariu: în numerar, pentru că încă nu are încă un cont bancar. A avut un șoc sâmbătă dimineață când și-a dat seama că și-a pierdut portofelul cu toți banii. Cu puține speranțe, a cerut ajutorul carabinierilor și nu-și putea crede ochii când și-a văzut portofelul înapoi. Cu toate bancnotele înăuntru.

Italian, a găsit un portofel cu 1.500 de euro și l-a restituit românului

Roma, muncitor român, a găsit un portofel dar a refuzat recompensa: ”Nu vreau bani, cumpără ceva pentru copiii tăi”

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Imola, mort de beat, s-a urcat la volanul unui camion cu intenția să intre pe autostrată, oprit la timp de polițiști

Pui colorați și carne injectată, dezvăluiri șocante despre alimentele din magazinele românești