Menu
in

Un român a făcut spectacol la Campionatul Italiei la tenis de masă: ”Este Roger Federer al ping-pongului italian” – VIDEO

A creat cea mai spectaculoasă fază din meciurile disputate în acest an la Campionatele italiene Absolute de Tenis de masă, disputate la Terni. Mihai Bobocică, naturalizat italian, membru în echipa „Aeronautica Militare”, a fost numit „Roger Federer al ping-pongului italian” de „La Stampa”, care a publicat un top al celor mai spectaculoase faze din acest campionat, încheiat în 4 martie.

Anul acesta campionul român s-a clasat doar al treilea, medalia de bronz, după ce a fost campion al Italiei în 6 ani (2007-2009-2011-2012-2013-2017).

32 de ani, născut la Craiova, este fiul unei legende a tenisului de masă din România, antrenorul cu același nume, Mihai Bobocică (decedat anul trecut într-un accident e circulație), pentru o perioadă antrenor al naţionalei Italiei.

Fiul său a intrat în patrimoniul sportiv al Italiei. Este pe locul 139 în clasamentul mondial al jucătorilor de ping-pong. În 2017 s-a calificat pentru Campionatul Mondial, dar a fost eliminat din primul tur de numărul 1 mondial, Ma Long, care a câștigat campionatul.

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version