in

Un român contra sistemului bancar italian: ”Am fost înșelat de bancă, mi-am pierdut toate economiile și am rămas pe drumuri”

Și-a pierdut toate economiile și a rămas pe drumuri. Este unul dintre zecile de mii de depunători înșelați de băncile din Italia și a decis să protesteze, devenind un simbol al protestelor contra escrocheriilor făcute de bănci.

Marin Haralambie are 60 de ani. În urmă cu 15 ani a suferit un accident de muncă și a rămas invalid. Banii de la asigurare, 100.000 de euro, i-a depus la Veneto Banca, care a dat faliment și a fost preluată de Banca Intesa. De Crăciun a decis să protesteze în fața fostului sediu al Bancii Popolare Veneta din Montebelluna (Treviso), primind solidaritate din partea altor depunători escrocați de bănci și chiar din partea primarului. Drept răspuns, Banca Intesa l-a denunțat. Depunătorii înșelați au organizat un miting de solidaritate cu Haralambie.

Banca Intesa îl denunță pentru încălcare de proprietate pe fostul client român Marin Haralambie, care s-a baricadat de mai multe săptămâni în fața sediului băncii, însă a declanșat reacțiile de protest a altor zeci de clienți înșelați care, în ziua de duminică 7 ianuarie, au decis să organizeze un miting de protest în fața sediului fostei bănci scrie Treviso Today.

La manifestația care a durat mai multe ore au fost prezente circa 20 de persoane care au afișat pancarte și au strigat sloganuri împotriva băncii. Împreună cu ei au fost și reprezentanții „asociației de protecție a clienților bancari Don Torta”.

Denunțul prezentat de Banca Intesa împotriva lui Marin ar putea determina forțele de ordine să îl îndepărteze definitiv pe român din centrul localității Montebeluna.

Înșelat de Veneto Banca

Marin Haralambie a devenit zilele acestea un simbol al luptei împotriva înșelătoriilor băncilor din Italia. Invalidul și-a parcat de Crăciun mașina în fața intrării sediului istoric al Veneto Banca din Montebelluna. gestul său a fost prezentat de presă ca un act de forță, „a dat cu mașina în sediul băncii”.

Marin a lucrat decenii la rând în provincia Treviso și și-a investit toate economiile în fosta Veneto Banca. Situația sa este și mai dramatică din cauza faptului că a suferit un foarte grav accident de muncă în urma căruia a rămas cu o infirmitate care îl obligă să se deplaseze cu cârje.

Și-a parcat în ziua de Crăciun mașina în fața intrării fostului sediu istoric al băncii din piazza dall’Armi din Montebelluna ”până când îmi voi primi banii înapoi”, a anunțat românul. A adus pături, fructe, biscuiți, termosuri și scutece, deoarece este invalid și se deplasează greu.

Astfel și-a petrecut Crăciunul, protestând cu o pancartă. Foarte multe persoane și-au arătat solidaritatea, inclusiv primarul, și i-au adus ceva cald de băut.

Pentru a încerca să-l facă pe bărbat să renunțe la protestul său la fața locului au intervenit carabinierii, poliția locală din Monteballuna și primarul, Marzio Favero, care a solidarizat cu românul, ”cerând din nou o lege specială pentru protejarea clienților înșelați de fosta Veneto Banca” în așteptarea de a deveni operativă măsura tocmai aprobată de Parlament privind instituirea unui fond de despăgubire dotat pe 4 ani cu 100 de milioane de euro pentru clienții celor două foste bănci venete.

«Am pierdut tot»

Haralambie, padovan (Ponte San Nicolò) prin adopție, a pierdut circa 100.000 de euro prin achiziționarea de acțiuni Veneto Banca. Banii provin din asigurarea încasată în urma accidentului care nu-i permite să lucreze de cincisprezece ani. A sosit la Cornuda, în 1999, cu un contract de muncă pe perioadă nedeterminată ca mecanic specializat. Apoi în 2004 a avut loc gravul accident de muncă în timp ce lucra sub un pod al autostrăzii Torino-Savona.

În urmă cu doi ani, în decembrie 2015, Marin Haralambie a luat cuvântul, ca acționar, pe timpul unei întâlniri a Veneto Banca, când deja își pierduse banii: «Am venit aici cu un permis de muncă regular. Am respectat articolul din Constituție potrivit căruia Italia este o republică democrată bazată pe muncă. Am lucrat cinci ani, apoi am căzut de pe o schelă de la nouă metri și am devenit infirm. Tot ceea ce am câștigat înainte de accident și suma de la asigurări am investit în acțiuni. Acum am pierdut totul». La aceeași bancă și fiica sa și-a pierdut banii puși deoparte lucrând ca îngrijitoare în timpul vacanțelor școlare.

Doi ani mai târziu a decis să protesteze.

Intervine Consiliul regional

Președintele Consiliului regional Veneto, Roberto Ciambetti, cu ocazia aniversprii Constituției italiene, a făcut o declarație despre protestul românului.

«În ziua celei de-a 70-a aniversări a Constituției italiene, intrată în vigoare pe 1 ianuarie 1948, Marin Haralambie, de 59 de ani, cetățean italian de origine română, cu invaliditate gravă în urma unui accident de muncă și care a pierdut circa 100.000 de euro prin achiziționarea de acțiuni Veneto Banca, și-a împins astăzi în marșarier autoturismul său în fața ușii de intrare în sediul central al fostei bănci venete», a spus președintele Consiliului regional Veneto, Roberto Ciambetti, la cea de-a 70 aniversare a promulgării Cartei Constituționale italiene.

«Nu există furie în acel gest, ci disperare: articolul 47 al Constituției explică faptul că ”Republica încurajează și protejează economisirea în toate formele sale; reglementează, coordonează și controlează exercitarea creditului” – adaugă Ciambetti. Acea mașină în marșarier celebrează în mod demn a 70-a aniversare a promulgării și acestui articol pe care recitindu-l sună a act de acuzare dacă ne gândim la întâmplarea cu băncile populare și la moștenirea grea pe care aceasta o lasă viitorului Parlament». Potrivit președintelui adunării venete, «articolul 47 din Constituție spune viitorului guvern și membrilor Camerei și Senatului – explică – că este necesar să se găsească o cale pentru protejarea și despăgubirea cât mai bine cu putință a celor care și-au pierdut economiile și odată cu acestea truda de o viață».

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Vin întăriri: Vor fi trimiși politiști la ambasade și consulate pentru ELIBERAREA PAȘAPOARTELOR

Agrigento, a transformat stâna în bordel: constrângea o fată să se prostitueze la 13 ani