”Ţara noastră are nevoie de o redeşteptare a sentimentului patriotic şi naţional. Sper ca inimioarele mele cu Un pic de România înăuntrul lor, să ajute la redeşteptarea acestor sentimente…”. Acesta este doar un fragment din prezentarea pe care Viorel Boldiș, cunoscutul poet român care trăiește în Italia, își prezintă proiectul ”Un pic de România”, pe siteul dedicat acestuia.
”Poetul diasporei”, cum e cunoscut Boldiș în străinătate, pune la dispoziția românilor de pretutindeni cutiuțe care conțin pământ din toate regiunile României. Oricine dorește să aibă aceste cutiuțe e invitat să le achiziționeze de pe site-ul http://www.unpicderomania.online/
”Am fost în toate provinciile care au alcătuit România Mare şi am adunat pământ. Am fost în Crişana, Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova, Basarabia, Bucovina, Maramureş şi Transilvania, şi am luat pământ din fiecare. Apoi am mers la Alba Iulia, acolo unde în urmă cu aproape 100 de ani, la 1 decembrie 1918, se împlinea visul neamului românesc, se înfăptuia România Mare. Am intrat în Sala Unirii din Cetatea Albei Iulii şi în mod simbolic am reunit după 100 de ani pământul din toate provinciile României Mari. Apoi am pus acest pământ în aceste inimioare. Sigur, nu este mult pământ, dar acesta, atâta cât este, simbolizează întreaga noastră ţară, România Noastră Mare…”, mai scrie Boldiș, referindu-se la inițiativa sa.
I-am solicitat, în exclusivitate pentru Gazeta Românească, să ne povestească despre proiectul său, despre cum și când s-a născut ideea și cum au reacționat până în prezent românii din diaspora.
Viorel Boldiș, cum s-a născut ideea acestei iniţiative?
«Ideea s-a născut cu mai mulţi ani în urmă. Când am plecat din România am luat cu mine o cutiuţă cu pământ din satul în care am copilărit. L-am purtat peste tot cu mine. Odată un prieten care a văzut cutiuţa mea cu pământ, şi-a exprimat dorinţa de a avea şi el aşa ceva. În acel moment mi s-a aprins beculeţul, ca să spun aşa. Am pus ideea pe hârtie şi am dezvoltat-o, însă nu am avut timpul, probabil nici curajul de a o pune în practică. Şi aşa ideea a rămas în sertar pentru mai bine de 15 ani. Anul trecut am hotărât totuşi să o pun în practică, dar mai apoi am amânat iar, datorită implicării mele în alegerile parlamentare. Nu voiam ca această idee să aibă de-a face cu politica, aşa că am amânat totul până în acest an.»
Proiectul a fost neschimbat sau au apărut modificări pe parcurs?
«La început mă gândeam doar la pământ din diferite locuri din România, adică să vând oltenilor pământ din Oltenia, ardelenilor din Ardeal şi aşa mai departe. Apoi, într-o seară, în timp ce făceam o poezie (că eu poeziile le fac, nu le scriu), mi-a venit această minunată idee de a pune împreună pământul din toate provinciile care au alcătuit România Mare. Poezia pe care am făcut-o atunci se numeşte chiar aşa, România Mare, şi între timp a fost publicată pe ici pe colo. De altfel, am decis ca această poezie să o pun şi pe pliantul pe care îl trimit celor care cumpără inimioara cu pământ. Pe pliantul respectiv se regăseşte întreagă poveste a acestei, hai să-i spun aventuri deocamdată.»
Cât timp a durat campania de colectare a pământului din toate zonele pe unde ai călătorit?
«Campania de recoltare a durat efectiv o săptămână. Nimeni din cei cu care m-am consultat nu au crezut că voi reuşi să bat ţara în lung şi în lat cu maşina mea într-o săptămâna. Am câştigat şi un pariu pe seama asta! Însă eu nu aveam mai mult timp şi am calculat totul, nu la minut, dar la oraă. Ştiam exact când, unde şi ce trebuie să fac. Din fericire totul a decurs cum am plănuit şi nu am avut situaţii neprevăzute care să mă facă să nu-mi respect programul. Îmi era frică să nu mă lase maşina, deoarece după fiecare provincie era din ce în ce mai încărcată, însă şi maşina s-a comportat exemplar.»
Ai călătorit singur?
«Trebuie să fac o precizare: nu am fost singur în această călătorie. Cu mine a fost o bună prietenă, Adriana Cosareata, fotografă română care trăieşte la Milano de mai mulţi ani. Ea a documentat totul, atât foto cât şi video. Adrianei Cosareata vreau să-i mulţumesc public pentru colaborare. Ea este o fotografă cunoscută, cu expoziţii personale la Milano, iar luna viitoare va pleca în China, unde a fost invitată să expună la BeiJing Contemporary Art Festival.»
Cei care sunt în lista de prieteni pe facebook a putut urmări călătoria ta.
«Pe tot parcursul călătoriei eu am postat pe pagina mea de facebook fotografii din locurile pe unde eram, dar doar din oraşe, deoarece nu voiam să dezvălui în acel moment care era de fapt scopul călătoriei. Recunosc că a fost o strategie asta, pentru a crea un pic de aşteptare, de suspans!
Era foarte important ca toată această campanie de strângere a pământului să fie vizibilă, ca lumea să vadă că pământul a fost luat efectiv din fiecare provincie. Hotărâsem să fac poze atât în momentul recoltării pământului, cât şi în centrul fiecărui oraş – municipiu considerat “capitală provinciei respective.»
Cum au reacţionat persoanele cu care aţi interacţionat pe timpul călătoriei?
«Uite, la întrebarea asta o să-ţi răspund povestindu-ţi două întâmplări.
Prima. Ajunsesem la Alba Iulia, la Cetate, aveam deja cu mine tot pământul adunat din toate provinciile. Am oprit maşina într-o parcare lângă zidul cetăţii şi am scos afară toate plasele cu pământ. Parcarea era goală. Fiecare plasa avea o eticheta pe care scria numele provinciei de unde provenea pământul. Am făcut nişte poze şi un video. Vis a vis de cetate şi de parcare erau nişte case. La un moment dat a ieşit dintr-o casă un bărbat mai în vârstă şi s-a apropiat de noi. Clar, era curios ce Dumnezeu făceam acolo. Am intrat în vorba cu el. Nu eram hotărât dacă să-i spun tot adevărul sau nu, deoarece ideea era să nu dezvălui nimănui nimic până în momentul lansării efective a proiectului. Dar, cucerit oarecum de omul nostru care a început să ne povestească că fusese ofiţer în armată şi era bucureştean, dar când a ieşit la pensie a hotărât să se mute la Albă Iulia, am hotărât şi eu să-i spun adevărul. Deci, nu vă spun ce satisfacţie am avut când, ascultând ceea ce îi povesteam, omului i s-au umplut ochii de lacrimi. Atunci am fost încă o dată convins că ceea ce făceam era un lucru extraordinar.
A două întâmplare. Eram la vama la Borş şi ieşeam din România. Mai nou, vameşii români şi unguri fac controalele împreună, vameşul român mi-a controlat actele, ungurul urmând să-mi controleze maşina. Aveam un pic de teamă, deoarece nu ştiam cum naiba va reacţiona la vederea plaselor cu pământ. Maşina era plină şi în portbagaj şi între scaunele din spate cu plase cu pământ. Deschid portbagajul. Ungurul la vederea atâtor plase cu pământ face ochii cât cepele. Vorbea româneşte. “Cei cu asta?” mă întreabă. Eu: “Pământ pentru flori” El: “Pemint de flori??? Tu duci la Italia pemint de flori din România???” Eu, cu o faţă de ţăran român hotărât, zic: “Da, duc pământ de la mine de acasă, că ăla de la italieni nu-i bun!” Ungurul se uită la mine şi cu milă şi cu aroganţă oarecum, şi-mi spune râzând, de dată asta în ungureşte: “Ioi, román, te bolond!” adică ceva de genul “ioi, românule, dar dus cu pluta mai eşti!”, dar ia totuşi o mână de pământ şi-l miroase şi-l freacă între degete, să se convingă omul că-i pământ şi nu cocaină!!!»
După anunţarea campaniei, au fost şi reacţii negative?
«Normal că am pus în cont şi unele reacţii negative, mai ales pe reţelele de socializare. Aşa zişii Gică Contra nu lipsesc niciodată, dar m-am obişnuit cu ei. Însă, spre surpriza mea, cel puţin deocamdată au fost foarte puţine reacţii negative, iar cele câteva care au fost, au venit exclusiv din partea unor politicieni. De tot râsul, nu alta. Adică exact cei care au dus ţara de râpă de 27 de ani încoace, s-au găsit să-mi spună că este urat să vând pământul ţării, că nu este frumos ce fac. O mai mare ipocrizie nici că se putea. Glumind, aş putea spune că ăstora le este teamă că le fac concurenţă! 99% din cei care au citit despre ce este vorba cu acest proiect, au înţeles frumuseţea ideii, aşa că nu o să mă pun acuma să dau explicaţii celor câţiva care nu au înţeles, sau nu au vrut să înţeleagă. Până la urmă iese mai mult pământ din România lipit de roţile camioanelor decât acela pe care-l vând eu. Hai să fim serioşi.»
Ce proiecte asemănătoare mai ai?
«În realitate, proiectul de bază este mult mai amplu, iar ”Un pic de România” este doar o parte a lui, dar cea mai dragă sufletului meu, de aceea am şi vrut să încep cu el.
“My Country Heart – Emotions by Viorel Boldiş” este brandul sub care voi lansa în curând mai multe produse, toate fiind de fapt suveniruri, suveniruri destinate nu doar românilor. Eu asta ştiu să fac, să creez emoţii, să dau emoţii oamenilor, şi asta încerc să fac şi acuma. Celor care se scandalizează pentru faptul că vând aceste cutiuţe cu pământ, vreau să le aduc aminte că şi cărţile pe care le scriu sunt tot de vânzare, nicidecum gratis. Este munca mea şi în spatele cărţilor pe care le scriu, şi în spatele suvenirurilor pe care eu mi le inventez şi tot eu le fac să devină realitate.»
Andi Rădiu
