in

Suntem egali cu chinezii la numărul de firme în Italia. În total, străinii au peste 500.000

Dintre firmele din Italia, 8,7% sunt conduse de străini, acestea echilibrând scăderea numărului firmelor italienilor. Comerţul şi construcţiile sunt sectoarele principale. Anticipări ale raportului IDOS. Potrivit acestor date, românii, deşi reprezintă peste 22% din populaţia străină, sunt titulari numai la 11% din firmele străine, ceea ce spune mult despre potenţialul comunităţii.

Criza nu opreşte creşterea firmelor imigranţilor, care au ajuns acum la cota de 524.000, 8,7% din totalul firmelor active în Italia.

Este vorba de firme individuale cu titular născut în străinătate sau de societăţi în care majoritatea asociaţilor sau administratorilor sunt născuţi în afară. După o creştere de peste 43.000 de unităţi între 2011 şi 2013 (+9,5%), şi în 2014 datele Unioncamere/Infocamere atestă aproape 28.000 de firme în plus (+5,6% faţă de anul precedent), confirmând evidentul dinamism al acestei componente în mediul de afaceri din Italia.

Acestea sunt anticipările din Raportul Imigraţie şi Antreprenoriat 2015, pe care Centrul de Studii şi Cercetări IDOS îl îngrijeşte cu sprijinul Confederaţiei Naţionale a Meşteşugarilor şi a Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi a MoneyGram pentru a-l prezenta în toamnă.

Firmele imigranţilor, notează cercetătorii, reprezintă acum o componentă structurală şi dinamică, de absolută relevanţă pentru a susţine echilibrele în această fază de prelungită dificultate. Şi în 2014, răspândita iniţiativă de antreprenoriat a imigranţilor a contribuit la echilibrarea uşoarei dar progresivei contracţii a bazei antreprenoriale autohtone, în mod dur încercată de criză.

Astfel diferenţa pozitivă între toate firmele înscrise şi cele radiate din registrele camerelor de comerţ pe timpul anului trecut, cea mai bună din 2010, ţine în mare parte tocmai de activităţile conduse de cetăţeni născuţi în străinătate, care au însemnat aproape o cincime din totalul înscrierilor (18,1%) şi puţin peste o zecime din cel al radierilor (10,9%).

Înclinaţie spre afaceri

În plus, faţă de 2013, noile înscrieri au crescut cu 4.268 de unităţi în cazul firmelor cu conducere imigrată (+6,8% faţă de 2013) şi s-au diminuat cu 17.772 (-5,5%) în cazul celor înfiinţate de născuţi în Italia. Astfel, se poate spune că lucrătorii de origine străină, spre deosebire de autohtoni, continuă să se distingă printr-o crescândă înclinaţie către afaceri, chiar şi în faţa unei persistente incertitudini a cadrului economic al ţării. În ambele cazuri, în schimb, se relevă o notabilă redimensionare a încetărilor de activităţi (-6,5% şi -2.582 faţă de 2013 pentru firmele conduse de imigranţi; -9,5% şi -28.959 pentru cele controlate de autohtoni).

Semnal pozitiv

„Suntem în faţa unor evoluţii care atestă un timid început de refacere economică, mai marcat pentru întreprinzătorii imigranţi. Este un semnal pozitiv care demonstrează o voinţă de integrare şi de ieşire din subteran care trebuie susţinută şi încurajată”: aceasta este luarea de poziţie a lui Daniele Vaccarino, preşedinte al CNA – Confederaţia Naţională a Meşteşugarilor şi Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, partener istoric al IDOS în studiile din acest sector.

Creşterea activităţilor antreprenoriale ale imigranţilor este stimulată de domeniul serviciilor – care cu 22.000 de firme în plus faţă de 2013 (+7,5%) acoperă 80% din întreaga creştere anuală – şi, în cadrul său, de sectorul comercial (+13.000 şi +7,3%), cel al închirierilor, agenţiilor de voiaj şi serviciilor adresate întreprinderilor (+3.500), care se distinge şi prin mai marea creştere în termeni relativi (+15,1% în ultimul an), şi activităţile de cazare şi restaurantele (+2.900 şi +8,1%).

Comerţul (peste 188.000 de firme înregistrate la finele lui 2014, 35,8% din total), împreună cu construcţiile (aproape 128.000, 24,3%), continuă să reprezinte principalul mediu de activitate. Astăzi, în Italia, mai mult de 1 din 7 firme dintre cele care operează în cele două sectoare este gestionată de lucrători imigranţi.

În comerţ acelaşi raport este de 1 la 8, în rândul celor din sectorul închirierilor şi restaurantelor de 1 la fiecare 11.

Însă în sectorul închirierilor, agenţiilor de voiaj şi serviciilor adresate întreprinderilor se înregistrează, pentru prima dată în 2014, cea mai înaltă incidenţă de firme cu conducere imigrată în total: 15,4%, o valoare aproape dublă faţă de medie (8,7%).

Tot mai des, în plus, şi imigranţii înfiinţează firme mai complexe şi mai structurate din punct de vedere organizaţional: dacă este adevărat, de fapt, că în 8 cazuri din 10 activităţile controlate de ei sunt firme individuale, în termeni relativi cresc în special societăţile de capital (+14,5% faţă de 2013), care la finele lui 2014 acoperă peste o zecime din total (10,8%).

Poveşti de succes

Potrivit lui Massimo Canovi, vicepreşedinte al MoneyGram pentru sudul Europei şi partener al IDOS pentru Raportul Imigraţie şi Antreprenoriat, „Aceste anticipări sunt în linie spiritul pozitiv care a ieşit la iveală pe timpul premierii anuale a întreprinzătorilor imigranţi care s-au distins prin diferite aspecte ale activităţii lor: de la inovaţie la creşterea profitului, de la responsabilitate socială la creşterea ocupării forţei de muncă. Sunt date cărora trebuie să li se dea mare atenţie, care propun tot mai mult imigranţii ca protagonişti ai unor poveşti antreprenoriale de succes şi de susţinere a ţării noastre, şi din acest motiv anual căutăm să le valorizăm capacităţile prin intermediul MoneyGram Award”.

Distribuţia teritorială evidenţiază neta concentrare în zonele din centru-nord, unde firmele conduse de imigranţi operează în peste trei sferturi din cazuri (77,8%) şi au o incidenţă medie asupra întregului firmelor înscrise la Camerele de Comerţ locale de o zecime (10,1%). Se întâlnesc chiar şi incidenţe superioare, valoarea este de o optime în Toscana (12,1%) şi de o noime în Liguria (11,2%).

Însă Lombardia şi Lazio, principalele regiuni de stabilire a populaţiei imigrate în Italia, se evidenţiază prin numărul cel mai mare de firme care aparţin acestora: 167.000 în total, aproape o treime din totalul naţional (31,8%), concentrate cu precădere pe teritoriul lombard (19,0%), şi, la nivel provincial, în zona romană (10,9%).

Marocanii, pe primul loc

Cât despre diferitele grupuri naţionale, marocanii continuă să se distingă prin numărul cel mai mare de funcţii antreprenoriale în cadrul firmelor individuale, acestora aparţinându-le peste o şeptime (15,2%) din funcţii (în total 427.000, potrivit datelor Sixtema/CNA), în mod tradiţional concentrate în comerţ (74,1%). Urmează, cu o cotă asemănătoare şi echivalentul unei noimi din total, chinezii şi românii (11,2% fiecare): primii distribuiţi cu precădere în sectorul comerţului (40,9%), producţiei (34,9%) şi serviciilor de cazare şi restaurante (12,1%), ceilalţi puternic concentraţi în construcţii (66,5%).

Pentru cele mai accentuate ritmuri de creştere se disting, în schimb, bengalezii, care, continuând tendinţa pozitivă din ultimii cinci ani, în 2014 au înregistrat o creştere de peste un sfert în privinţa funcţiilor atribuite lor în cadrul firmelor individuale (+28,3%, adică aproape 6.000 de funcţii în plus). Notabilă a fost şi creşterea din rândul pakistanezilor şi nigerienilor (+19,9% şi respectiv +19,1%).

Potrivit lui Ugo Melchionda, preşedinte al IDOS, „Puternicele potenţialităţi ale întreprinzătorilor imigranţi în optica co-dezvoltării şi a unei progresive mai mari integrări a zonei mediteraneene, sunt evidenţiate de faptul că printre primele zece colectivităţi cele mai reprezentate se află, în afară de Maroc, şi Albania (7,3%), Egipt (3,7%) şi Tunisia (3,2%)”.


Românii din Italia au rămas în urmă cu afacerile

Doi români finaliști la „MoneyGram Award” Italia. Întreprinzătorul anului este însă un marocan

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Asalt la o tabăra de romi din Torino, şase condamnări pentru rasism

Roma, atacată de un hoţ în casă: «Voia să mă violeze, eram terorizată»