Un cetățean român din Italia se află într-o situație halucinantă. A fost oprit de poliția italiană pentru un control de identitate. Polițiștii au trimis datele din cartea sa de identitate la Consulatul României de la Milano, pentru verificare. Atașatul pentru Interne de la acea vreme, Ioan Popa (acum nu mai lucrează la consulatul de la Milano), a transmis că acea carte de identitate este falsă, iar românul respectiv este român. Dar cartea de identitate nu era falsă, iar Vișeleanu Mihai este pe deplin român, născut în România, în județul Botoșani.
În acea dată, Vișeleanu Mihai a fost reținut timp de 12 ore, apoi a fost eliberat. Nu a înțeles bine ce i sa spus, necunoscând atunci bine limba italiană. Era în anul 2010. Nu a mai știut nimic până zilele trecute: în 8 mai 2019, după 9 ani, a fost luat de poliție de la locul de muncă din Bologna și dus la secție, unde i s-a înmânat ordinul de executare a pedepsei de 8 luni de închisoare.
Ce s-a întâmplat? După ce a fost controlat, împotriva sa a pornit un dosar penal de fabricare și posesie de documente de identitate false, care a mers înainte, fără ca pe el să-l anunțe cineva. În 2014 a fost aplicată o condamnare definitivă împotriva sa, pentru infracțiunea prevăzută de art. 497 bis Codul penal italian, „posesie și fabricare de documente de identitate false” (Possesso e fabbricazione di documenti di identificazione falsi). În 27 iunie 2018 a fost emis ordinul de executare a pedepsei împotriva românului declarat neromân de un funcționar al statului român.
Vișeleanu Mihai va fi arestat în 6 iunie, iar soția sa ne-a trimis petiția disperată pe care a adresat-o autorităților statului român, pentru a opri această nedreptate.
«V-am trimis petiţia care am trimis-o autorităţilor statului Român pentru că în ea este descrisă situaţia în care se afla soţul meu în acest moment şi vă rugăm frumos să ne îndrumaţi unde ne mai putem adresa pentru a ni se face dreptate. Suntem disperaţi, ne aflăm într-o situaţie critică din cauza unui funcţionar al Statului Român.»
Iată petiția:
Subsemnatul Vișeleanu Mihai, cetăţean român, născut la data de 03.11.1983
Cu domiciliul în judeţul Botoşani, comuna Cristeşti, iar reşedinţa în Italia, Bologna, (…)
În temeiul Ordonanţei nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor,vă aduc la cunoştinţă următoarele :
În dată de 12.10.2010,pe raza localităţii Bologna, în Italia, unde am reşedinţa şi în momentul actual, mergând dimineaţa la muncă, am fost oprit de poliţia Italiană, eu şi încă alţi 5 colegi de-ai mei pentru a fi legitimaţi, apoi am fost duşi către sediul acesteia pentru a ni se verifică identitatea.
S-a cerut verificarea cărţilor de identitate pe care le aveam asupra noastră, de poliţia italiană către Consulatul General al României la Milano, în răspunsul căreia (ataşez copie), se specifică, că nu aş fi cetăţean român, că, cartea mea de identitate la vremea respectivă cu seria XT şi numărul 202414 (ataşez copie), nu a fost eliberată de autorităţile române, deci ar fi falsă, şi că nu există nici o persoană cu datele din cartea mea de identitate.
Conform adeverinţei nr. IX55851 din 20.05.2019, eliberată de Primăria Municipiului Botoşani, Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţa Persoanelor (ataşez copie), această carte de identitate există, este veritiera, este eliberată de către SPCLEP, în dată de 10.03.2004.
Menţionez că, la acea dată, am fost reţinut de către autorităţile italiene pentru 12ore, nu am avut traducător, nu mi s-a explicat ce se întâmplă şi cum trebuie să procedez în continuare, şi nu am mai fost căutat de către poliţie sau alte autorităţi până în dată de 8 mai 2019.
În dată mai sus menţionată, 8.05.2019, am fost luat de la locul de muncă, de către poliţia Italiană, şi condus către secţie, unde mi s-a înmânat un ordin de executare pentru condamnare, 8 luni de detenţie (ataşez copie).
Italia, viol inventat de o bătrână de 87 de ani, un zidar român a făcut închisoare nevinovat
Precizez că am contactat imediat un avocat, prin care am reuşit să obţin copie după dosarul de condamnare, aflând că a fost un proces cu o durată de 4 ani de care nu am ştiut, neprimind nici o citaţie acasă, şi că în 2014 s-a dat o condamnare definitivă pe numele meu (ataşez copie).
Mai menţionez că din 2010 şi până în prezent am lucrat mereu în Bologna, cu contract de muncă, şi am avut aceeaşi adresă de reşedinţă dar nu am primit nici o citaţie şi nici nu am fost contactat de către vreun avocat din oficiu.
Precizez că sunt căsătorit în România, din 2011, am un băiat de 8 ani jumătate, născut pe teritoriul Italiei, la Bologna, o firmă deschisă pe numele meu, şi cu toate aceste până în dată de 8.05.2019, nu mi s-a adus la cunoştinţă de această condamnare, nu am fost căutat de nicio instituţie a statului italian.
Din situaţia de fapt expusă mai sus rezultă că este necesar să luaţi următoarele măsuri:
Să faceţi controalele necesare în regim de urgenţă şi să vedeţi unde s-a produs eroarea.
Este de neconceput ca un cetăţean al statului român, cu carte de identitate valabilă şi demonstrabila să fie condamnat nevinovat.
Adeverinţa eliberată de Consulatul General al României la Milano, prin care s-a specificat că Vișeleanu Mihai din verificările efectuate de către consulat n-a fost găsit în baza de date şi nu este cetăţean român, şi cartea de identitate este falsă, a fost eliberată sub semnătură dlui Atașat al Afacerilor Interne – Prim Consilier Diplomat, Prim Diriginte IOAN POPA, document în baza căruia am fost condamnat la 8 luni de detenţie.
Cu respect vă întreb, cum este posibil ca prin neglijenţa acestui funcţionar care a eliberat documentul s-a ajuns la distrugerea unei familii fără a avea nici o vină.
Vă rugăm să interveniţi la autorităţile Italiene cu celeritate pentru a mi se rezolvă cazul deoarece pe 6 iunie 2019, mi se expiră termenul de a dovedi nevinovăţia. În caz contrar mă vor aresta, eu fiind nevinovat.
Vă rog respectuos să-mi trimiteţi modul de rezolvare a acestei situaţii şi ce trebuie să întreprind eu, pentru a ieşi din această complicată situaţie în care mă aflu din cauza neglijenţei unui funcţionar al Consulatului General al României la Milano.
Solicit răspuns cu celeritate.
23.05.2019 Vişeleanu Mihai»
Genova, geloasă pe îngrijitoare, româncă bătută de fiica femeii asistate