in

Sorin Lătăreţu din Ravenna şi-a recăpătat vederea după 20 de ani, datorită unui medic italian: ”E un miracol!”

Sorin Lătăreţu a avut un accident când avea 14 ani: s-a lovit cu o bucată de fier şi nu a mai văzut de atunci cu ochiul stâng. După 20 de ani, a fost operat la Ravenna şi vede din nou cu ambii ochi.

Medicul Cesare Forlini şi românul Sorin Lătăreţu (Foto: Il Resto del Carlino)

Românul avea 34 de ani şi locuieşte la Casal Borsetti (în 2012, când a fost făcută operația), pe litoralul ravennez. Recuperarea a fost posibilă cu ajutorul unei intervenţii de reconstrucţie care a durat circa cinci ore şi care a fost efectuată de medicul primar al secţiei de Oftalmologie a spitalului “Santa Maria delle Croci” din Ravenna, Cesare Forlini, şi de echipa sa.

Ceea ce ar putea părea un miracol nu este alt ceva decât rezultatul unei operaţii chirurgucale de excepţie: intervenţia a necesitat reconstrucţ ia globului ocular de la un pol la altul, un transplant de cornee şi implantul unui cristalin special pe irisul reconstruit, şi realocarea retinei prin tehnici miniinvazive de vitrectomie.

„După 20 de ani, mi-am numărat degetele de la mână cu ochiul stâng”

Sorin Lătăreţu a declarat, pentru “Il Resto del Carlino”: “Pentru mine, a fost un miracol. După îndepărtarea bandajelor, l-am văzut pe medic, după douăzeci de ani chiar mi-am numărat degetele de la mână uitându-mă cu ochiul stâng”.

Şi-a ascuns handicapul la locul de muncă

Care a fost prima senzaţie? “Bucurie imensă şi emoţii faţă de viaţa mea anterioară, faţă de tot ceea prin ce am trecut.” Sorin spune că a fost nevoit să mintă, pentru a putea munci: “Cine oferă de lucru unui tânăr orb? Eu la 18 ani a trebuit să lucrez: am fost şase ani în mină, la Rovinari. Încercam să fac orice pentru ca nimeni să nu-şi dea seama de dificultăţile mele. Mereu am încercat să-mi ascund handicapul.”

„Nici prietena mea nu ştia”

A venit în Italia în urmă cu 10 ani. Mai întâi în Sicilia, apoi în Piemonte, în fine, în urmă cu 6 ani a ajuns la Casal Borsetti, lângă Ravenna. Munceşte în port şi locuieşte cu prietena lui, căreia nu i-a spus de la început că nu vede cu un ochi. “I-am povestit partenerei numai când am aflat de la medicul Forlini că aveam şanse bune să-mi recapăt vederea. Şi s-a emoţionat şi bucurat”.

O viaţă nouă

Acum este în recuperare. Poate rezista câteva secunde la lumină. “Seara port bandaj şi sunt monitorizat, însă operaţia a decurs bine, aceşti medici sunt îngerii mei păzitori. Am sperat mereu, încă de când eram adolescent, că va sosi acest miracol. Aş vrea ca experienţa mea să fie un exemplu pentru cei care încă sunt în căutarea acelei zile. Acum a mea a sosit, şi am în faţă o viaţă nouă”.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Italia, demisia menajerei: trebuie respectată procedura, consecinţele pot fi grave. Care sunt procedurile?

O ţară de oameni deprimaţi şi descurajaţi. ”Boala secolului” face ravagii printre români