Un șofer român angajat la o firmă din Italia, Cătălin Iftimia, de 26 de ani, este obligat să stea în camionul său, oprit în fața companiei din Ungaria de unde trebuia să ridice o încărcătură pentru a aduce în Italia.
A fost forțat de poliție să stea în carantină în cabina camionului său. Parcat pe marginea drumului din fața companiei unde trebuia să ridice o încărcătură pentru a aduce în Italia. „Dacă mă mișc, mi-au spus că mă vor aresta”, a declarat Cătălin pentru cotidianul „Il Giorno”.
Lucrează pentru Aldieri Autotrasporti din Milano, firmă care are o flotă de douăzeci de camioane care călătoresc în Italia și Europa. Transportă materiale tehnologice, dar „în ultima vreme livrăm și noi la spitale, de la Bergamasca la Spallanzani, la Roma, unde zilele trecute am dus o încărcătură de paturi”, spune Cristian Aldieri, proprietarul companiei milaneze. Nu știe cum să-și aducă șoferul acasă.
Nici Cătălin nu știe ce să facă: „Deocamdată am înțeles doar că vor veni să-mi facă testul, dar nu știu când. Mi-au luat documentele camionului, ale mele. Nu mă pot mișca”. Cătălin este oprit în Szombathely, cel mai vechi oraș din Ungaria, la aproximativ zece kilometri dincolo de granița cu Austria. „Am intrat în Ungaria la 2 dimineața, după ce am stat la o coadă de aproape 55 de kilometri – spune Cătălin – Toți au fost testați pentru febră, au verificat documentele vehiculului, factura pentru încărcătură și mi-au permis să trec liniștit”.
A ajuns la companie la miezul nopții, unde trebuia să încarce materialul electric în după-amiaza următoare, și „de îndată ce am ajuns am parcat camionul și am plecat la culcare”. La trezire, joi dimineață, o patrulă de poliție stătea în fața camionului.
„Mi-au cerut documentele, am încercat să le explic că tocmai am ajuns, că m-au verificat, dar nu a fost cale de înțelegere – continuă Cătălin -. Au confiscat libretul camionului și, de asemenea, vehiculul, spunând că din motive de sănătate trebuia să stau în carantină înainte să pot circula liber”.
Ordinul polițiștilor a fost clar: „Trebuie să stau aici pe șosea, în interiorul cabinei, timp de 14 zile. Dar nici măcar nu am o baie. Un tip de la compania unde trebuia să merg mi-a spus pot parca în parcarea lor internă și să folosesc serviciile, dar poliția a fost clară. Nu mă pot mișca, altfel mă arestează.”
„L-am sunat imediat pe șeful meu pentru a-i explica situația și a încerca să găsească o soluție, și, de asemenea, am sunat la familie, să le spun că sunt bine. Pot doar să aștept, nu vreau să ajung în închisoare. Dar alimentele și apa erau doar pentru călătorie”. Nu pentru două săptămâni de carantină în mijlocul străzii.
Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ