S-a născut și a trăit cu părinții în Italia, acum e este singura elevă din Galați care a obținut media 10 la bacalaureat. Laura Stoicu are 19 ani și este singura absolventă de liceu din județul Galați, care a obținut media 10 anul acesta, la examenul de bacalaureat. Laura a absolvit „Colegiul Național Mihail Kogălniceanu”. S-a născut în Italia, unde trăit până la 7 ani.
>>> Italia: Modificare radicală în activitatea medicilor de familie, peste 1,5 milioane de pacienți vor beneficia
Singura elevă din Galați care a obținut media 10 la bacalaureat
Laura s-a născut la Roma, capitala Italiei, iar de peste 7 ani a revenit în țară și trăiește cu părinții ei în localitatea Smârdan, județul Galați. Laura spune că rețeta succesului a fost încrederea și învățatul la timp. Pe viitor Laura își dorește să devină medic și să profeseze în țară. Vara aceasta își dorește să meargă în Italia, țara unde s-a născut și a copilărit.
„Reţeta mea de zece perfect înseamnă încredere, învăţat din timp, dar în primul rând încredere. Cred că asta contează foarte mult. Îmi doresc să merg la Facultatea de Medicină din Iaşi. (…)Pe vitor îmi doresc foarte mult să rămân în ţară. Acum în vacanţă mi-aş dori să merg în Italia, este locul unde m-am născut şi nu am mai fost demult acolo, cred că de mai bine de 8 ani. În Sardinia, în insula Sardinia”, spune Laura Stoicu.
>>> Italia, povestea unei îngrijitoare, absolventă a mai multe facultăți: ”Aveam nevoie să muncesc pentru a trăi”
”Suntem foarte mândri!”
„Suntem foarte mândri. Laura este un copil de excepție, a fost șefă de promoție. A muncit pe brânci și ne bucurăm mult pentru ea”, a declarat Dana Bălăuță, director adjunct al Colegiul Național Mihail Kogălniceanu”.
Laura a fost felicitată și de primarul comunei Smârdan, localitatea în care acesta locuiește: „Bunăvestirea zilei. Singura medie de 10 la Bacalaureatul din acest an aparține unei domnișoare din comuna Smârdan. Felicitări și mult succes pe mai departe! Felicitări, de asemenea, părinților și cadrelor didactice!”, a scris primarul Silviu Zinică.
Rezultatele de anul acesta
Ministerul Educației a publicat ieri, 3 iulie, ora 11:00, pe site-ul dedicat, rezultatele obținute de absolvenții studiilor liceale care au susținut probele examenului național de bacalaureat în sesiunea iunie – iulie 2023.
Au promovat 91.246 de candidați (87.226 de candidați din promoția curentă, respectiv 4.020 din promoțiile anterioare) din totalul celor 125.352 de candidați prezenți, rezultând o rată cumulată de promovare (înainte de contestații) de 72,8% (73,3% – 2022 și 67,8% – 2021). 56 de candidați au încheiat probele scrise cu media 10.
sursa: adevarul.ro