Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul doi mondial, s-a calificat, duminică, în finala turneului WTA de la Roma, dotat cu premii totale de 2.098.290 dolari, după ce a învins-o greu pe spaniola Garbine Muguruza, cu 6-3, 4-6, 6-4.
Halep (28 ani) va juca a treia sa finală la Roma, după ce în 2017 şi 2018 a fost învinsă în ultimul act de ucraineanca Elina Svitolina, scrie Agerpres.
Halep a dominat primul set, pe care l-a început în forţă, conducând cu 2-0, iar apoi cu 5-1. Muguruza a avut o revenire pe finalul setului, reuşind să lege două ghemuri consecutive, dar Halep a încheiat cu un break (6-3).
Setul secund a fost mai echilibrat, fiind marcat de o scădere a procentajelor la serviciu, astfel că s-au înregistrat cinci break-uri. Halep a avut 3-1 şi 4-2, dar s-a relaxat şi Muguruza a profitat de acest lucru, câştigând ultimele patru ghemuri ale actului, impunându-se cu 6-4.
Halep a fost mult mai concentrată în decisiv, a jucat agresiv şi s-a desprins repede la 4-0, apoi a avut 5-1, dar a urmat un nou recul şi Muguruza s-a apropiat la 5-4, după trei ghemuri la rând. Simona a încheiat conturile pe serviciul ibericei, care a făcut două duble consecutive în finalul meciului.
Muguruza a dominat la capitolul winners, cu 35-21, dar a făcut şi multe erori neprovocate, 37-22.
Echilibrul dintre cele două este reflectat şi de numărul total de puncte, 97 pentru Halep şi 94 pentru jucătoarea născută la Caracas.
Muguruza (26 ani, 17 WTA), cap de serie numărul 9, continuă să conducă în meciurile directe, cu 4-3, precedenta confruntare încheindu-se cu victoria sa anul acesta, în semifinale la Australian Open, cu 7-6 (8), 7-5. De atunci, Halep este neînvinsă la simplu, câştigând două titluri (Dubai, Praga) şi având 13 victorii consecutive cu cea de duminică.
Halep şi-a asigurat un cec de 150.000 de euro şi 585 de puncte WTA, iar în finală o va înfrunta o jucătoare cehă, pe învingătoarea dintre Karolina Pliskova (a doua favorită) şi Marketa Vondrousova (cap de serie numărul 12).