Partidele au început deja să-şi anunţe candidaţii pentru diasporă. Există însă şi candidaţi independenţi care strâng semnături de susţinători pentru a-şi valida candidatura. Simona Farcaş, preşedinta asociaţiei Irfi onlus din Roma, este convinsă că va reuşi să strângă semnăturile necesare.
Absolventă a Facultatăţii de Litere şi Filosofie, şi Simona C. Farcaş, 31 de ani, din anul 2006 preşedintă al asociaţiei Irfi Onlus cu sediul la Roma, a fost prima persoană care şi-a anunţat intenţia de a candida la Camera Deputaţilor. „Sunt hotărâtă să candidez la alegerile organizate în acest an, chiar dacă de la momentul anunţării intenţiei am avut parte de câteva momente neplăcute. Multe personae în care aveam încredere s-au îndepărtat, unii au început să-mi poarte pică, iar faptul că particip ca independent mă dezavantajează pentru că mă pune să înfrunt partide care au un buget consistent si un important aport logistic. Cred încontinuare în şansa mea ca independent. Am început strângerea de semnături, în majoritatea regiunilor din Italia, printre membrii asociaţiei Irfi onlus sau prietenii şi colegii din şcoală sau facultate. În momentul în care voi avea lista de semnături completă şi îmi voi depune candidatura la Biroul Electoral Central, voi prezenta programul meu electoral, care este foarte ambiţios, complex şi care are referire la toate categoriile de români prezente în Italia, valabile chiar şi pentru cei răspândiţi în toată lumea.”
În legea nr. 35 din 13 martie 2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, aşa-numita lege a votului uninominal, se spune că cei care vor să candideze trebuie să fie propuşi de un partid sau trebuie să strângă semnături pentru putea candida.
Candidaţii independenţi pentru circumscripţia electorală a cetăţenilor români cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării trebuie să fie susţinuţi de minimum 4% din alegătorii cu domiciliul stabilit în unul dintre statele ce fac parte din colegiul uninominal pentru care candidează, dar nu mai puţin de 2.000 de alegători pentru Camera Deputaţilor şi 4.000 de alegători pentru Senat.