În ultimele seri de miercuri, în cadrul emisiunii „I militi ignoti della fede” produsă de renumitul regizor italian Pupi Avati pe canalul de televiziune TV 2000 (canal 28), telespectatorii au putut descoperi (şi încă mai pot urmări) serialul „La nostra fede è la nostra vita – Romania, gli anni del terrore”.
Este vorba despre un documentar istoric, scris şi regizat de jurnalistul Umberto Rondi (foto), dedicat martirilor români, realizat cu poveştile şi amintirile martorilor încă în viaţă, a supravieţuitorilor şi a experţilor care au studiat acea perioadă de persecutare a creştinilor din cadrul bisericii catolice din partea regimului comunist impus de Stalin. O tragedie uitată de mulţi dintre noi şi ignoartă de alţii.
Seria de documentare constă într-o călătorie în ţările Europei orientale care au constiuit scenariul persecutărilor, călătorie care are ca scop prezentarea poveştilor incredibile ale acelor martori, ale acelor persoane care au făcut istoria.
„Filmul s-a născut datorită lui Pupi Avati (foto 2), producătorul şi faimosul regizor italian, care a iniţiat aceasta frescă de 28 de filme documentare despre ţările din Europa de Est, care s-au aflat în regimul comunist” ne povesteşte Umberto Rondi, un jurnalist italian care s-a ocupat direct de documentarul despre situaţia din ţara noastră.
„Astfel, anul trecut am mers în România cu câteva zile înainte de comemorarea martirilor de la Sighet, în jur de 10 mai. Intenţia mea era aceea de a povesti ceea ce îndurase populaţia catolică, şi nu numai cea catolică, ci de fapt întreaga populaţie în ceea ce priveşte lipsa de libertate şi de drepturi în timpul regimului”, explică jurnalistul italian.
Filmările s-au derulat pe parcursul a zece zile în Transilvania, la Sighet şi în împrejurimi, la Baia Mare, Oradea şi Piteşti. „Îmi aduc aminte de o noapte minunată, de neuitat, în care trecusem din Ungaria într-o pădure, n-am să uit niciodată sunetele păsărilor, ale naturii. Recunosc că am fost frapat de frumuseţea naturii din România. Poate multă lume din Italia nu cunoaşte ţara voastră, dar – din cât am văzut eu, şi a fost puţin totuşi, – este cu adevărat minunată” spune Umberto Rondi.
S-ar putea face mai mult
Interviurile cele mai importante pentru acest documentar au fost făcute la Piteşti. „La Piteşti am înregistrat câteva dintre interviurile cele mai importante, de neuitat, de exemplu Cornelia Popa, care este directorul unei Asociaţii care vrea să menţină vie memoria despre ceea ce s-a întâmplat în închisoarea de la Piteşti.
Şi chiar mi se pare ciudat că celor care au suferit acolo atât de mult nu li s-a restituit încă o recunoştinţă adevărată cum s-a întâmplat la Sighet, la memorial sau oricum ceva care să sublinieze importanţa locului. Consider că s-ar putea face mai mult” spune jurnalistul italian.
Alte interviuri interesante au fost realizate la Bucureşti, potrivit lui Umberto Rondi: „Interviul pe care mi-l amintesc mai bine este cel cu doamna Elena Anca Barbuş, bine cunoscută la Bucureşti, deoarece i-a avut la închisoare atât pe tată, cât şi pe soţ. Povestea lor a fost o poveste de iubire foarte chinuită, căci după mulţi ani el a ieşit totuşi din închisoare şi au putut să se regăsească. Au creat şi o fundaţie”. Umberto a rămas impresionat şi de interviul realizat la miezul nopţii în Catedrala Sf Iosif de la Bucureşti cu preotul profesor Wilhelm Dancă.
Cu România în suflet
Experienţa din România rămâne pentru Umberto Rondi una de neuitat, atâta vreme cât în prezent încearcă să înveţe chiar limba română: „Eu tot spun, scriu, le spun prietenilor, că experienţa din România a fost sigur cea mai frumoasă experienţă profesională din viaţa mea. Eu sunt ziarist de 30 de ani şi acolo am găsit multă umanitate, o sensibilitate deosebită, o dorinţă de a oferi o mână de ajutor, de a fi utili, de respect care pe aici s-au cam pierdut. Eu spun că am România în inima şi că de acolo nu mi-o mai scoate nimeni”.
Aceasta a fost de altfel şi prima întâlnire a lui Umberto Rondi cu România: „A fost prima dată şi nu mă aşteptam să fie atât de frumos. Asta şi pentru toate stereotipurile care exista uneori aici, în Italia, despre români. Câteodată, nu întotdeauna. Uneori pe drept cuvânt, alteori greşind. Eu dimpotrivă, dacă cineva m-ar întreba „Care sunt persoanele cele mai deosebite pe care le-ai întâlnit în drumurile tale?”, eu fără îndoială as spune că aceştia sunt românii.
Mult mai mult decât francezii, englezii, nemţii… Ei au o sensibilitate, o inima… Îmi aduc aminte şi cât m-au frapat oamenii din Transilvania care… chiar nu mai exista oameni de acest fel… greu… „
Trebuie să se reîntoarcă
L-am întrebat pe Umberto Rondi dacă crede că publicul italian este interesat de acea perioadă a comunismului din România, iar jurnalistul a răspuns prompt: „Dacă i se dă posibilitatea să afle, lumea este interesată. De pildă, când am prezentat anumite fragmente din documentare, toţi îmi spun „Dar cu adevărat s-au întâmplat lucrurile acestea? Chiar da? Eu nu ştiam nimic…chiar aşa s-a întâmplat?”
Pe oameni îi interesează, există mai multă atenţie pentru argumentele istorice şi pentru argumentele sociale. Sigur, exista şi o oarecare superficialitate în Italia şi în alte ţări. De multe ori se preferă programe, emisiuni mai uşoare. Totuşi există dorinţa de afla. Lucrul acesta depinde şi de noi, de cei care se ocupă de comunicaţie, ca lucrurile acestea sa fie prezentate la ore potrivite, altfel este imposibil”.
În prezent jurnalistul Umberto Rondi se gândeşte la un alt proiect la care să colaboreze cu scriitoarea româncă Tatiana Covor, care trăieşte la Roma de aproape 40 de ani, dar care îşi iubeşte ţara natală cu tot sufletul.
„Sigur, sunt multe lucruri pe care aş vrea să le fac. M-ar interesa mult, de pildă, marea înţelepciune care există în România, despre tratamentul cu plante, fitoterapia. M-a frapat mult numărul farmaciilor verzi, sunteti foarte buni în domeniul acesta, sunt si termele foarte frumoase… mă interesează de asemenea şi m-a impresionat devotamentul poporului faţă de biserică, atât faţă de ritul catolic, cât şi cel ortodox. Este un sentiment cu adevărat autentic. …
Mi-ar plăcea să merg în România chiar fără un proiect anume. Să merg acolo şi să văd ce se întâmplă, deoarece, repet, simt că trebuie să mă întorc fiindca a fost prea importanta pentru mine acea călătorie„, încheie, extrem de convins de ceea ce spune, jurnalistul Umberto Rondi.
C.V.
