În spatele fiecărui emigrant este o poveste. De multe ori, plină de chin şi suferinţă, dar şi plină de speranţă. Viaţa de „badante” pe care o duc sute de mii de românce în Italia poate părea banală: muncă de dimineaţa până seara, de multe ori noaptea, pe bani puţini. Dar speranţa care le însufleţeşte pe aceste femei nu are nimic banal. Sunt înflăcărate de şansa pe care au avut-o în Italia de a scăpa de o parte din greutăţile care le-au otrăvit viaţa în România.
Gazeta Românească a cules destăinuirile unor “badante” românce, care au povestit ce înseamnă pentru ele ITALIA.
„La noi, mori în casă de foame”
Maria S. a venit din judeţul Iaşi în Sicilia acum cinci ani să lucreze în Sicilia. Are 48 de ani. De cinci ani se ocupă de îngrijirea unei bătrâne paralizate, zi şi noapte. În România a lucrat într-o fabrică de confecţii şi după restructurările de rigoare şi-a dat seama că unica soluţie ca să îşi ajute familia este să plece.
Soţul este bolnav de TBC, are o pensie mizeră. Au împreună „doi băieţi frumoşi”, unul este la şcoala de poliţie din Câmpulung şi celălalt lucrează mecanic auto. Este mândră de ei şi speră să-i ajute „să-i pună la casa lor”. În primii ani a ieşit rar din casă fiindcă nu avea unde să se ducă şi nu cunoştea pe nimeni. Nu ştia limba şi a început să îşi scrie pe un caiet ca la şcoală cuvintele, aşa cum le auzea. Lua 500 de euro şi trimitea 450 acasă. Trebuia să plătească rata la bancă pentru centrala termică şi termopane, să ţină copii la şcoală. Cei cincezeci de euro îi punea deoparte, îşi cumpăra două cartele cu 10 euro să dea telefon acasă şi restul într-un portofel primit în dar de Crăciun de la bătrâna la care lucra, aduna să-i dea mamei ei.
Pentru mama ei ar face orice. «Mama mea a fost cea care a fost mereu prezentă în toate momentele critice ale vieţii când nu ştiam să o scot la capăt. Acum are 80 de ani şi o pensie de CAP de două sute de lei, adică 50 de euro. Iarna o căruţă de lemne costă atât.
„Cu ce să mai trăiască? Mi se rupe inima. Nu se duce la spital să i se facă vizită când se simte rău fiindcă spune că aşa-i bătrâneţea şi nu vrea să ne facă necazuri. Cu pensia ei şi-a pregătit toate de moarte. Stau şi mă gândesc: aici în Italia îi duci pe bătrâni la spital, fac diferite tratamente, operaţii chiar şi la vârste înaintate şi la noi mori în casă de foame, nu de bătrâneţe sau de boală!.Nu era mai bine vremea lui Ceauşescu? Era viaţa grea dar n-am auzit să moară cineva de foame sau de frig. Sunt hotărâtă să termin ratele şi să mai pun ceva bani deoparte pentru copii. Fiindcă cu salariile de 700 de lei nu au cum să se descurce, şi situaţia economică din România nu pare să se îmbunătăţească.»
Munca de noapte
„Suntem fericiti, ne-am aranjat casa”
Rodica B. are 34 de ani şi un copil de şapte luni. Lucrează noaptea la o bătrână bolnavă psihic, pentru a sta ziua cu copilul. Soţul ei lucrează în construcţii. De şase ani de când s-au stabilit la Canicatti au reuşit să-şi cumpere o căsuţă abandonată, pentru care au făcut un credit pe 25 de ani. «Nu ne mai întoarcem la Satu Mare fiindcă nu aveam posibilităţi în România. Aici, de bine, de rău avem amândoi de muncă şi putem să ne creştem copilul. Suntem fericiţi, ne-am aranjat casa, am zugrăvit-o, am făcut-o arătoasă de nici italienilor nu le vine să creadă! Era părăginită, aproape dărâmată.
E greu pentru mine să lucrez noaptea, dar trebuie să facem sacrificii, nu putem plăti rata la bancă numai dintr-un salariu, să mâncăm, să ne îmbrăcăm… Acum am găsit să lucrez la ore şi dupa-amiaza câteva ore şi sunt mulţumită, pot să îmi duc copilul la o creşă catolică.
La iarnă o să-i chemăm pe părinţi la noi, să ne ajute cu copilul, noi aşa le spunem. De fapt, îi chemăm aici fiindcă e iarna mai uşoară şi-i ajutăm aşa să facă economie acasă la căldură. Că a fost iarnă grea şi au cumpărat lemne de 1000 de euro la sat. Nu se mai poate trăi în ţară cu salariile şi pensiile calculate de acest guvern. Nu ştiu multe de politică, dar în alte ţări mai cad guvernele, numai la noi rămân mereu tot ei! N-au ruşine, au dus ţara de râpă.»
Crina Suceveanu
(continua…)
Citește și:
”Badante”, italiencele iau locul româncelor, alarmă la Centrul pentru Ocuparea Forţei de Muncă
Scriitoarea Flavia Piccinni, despre îngrijitoare: «O meserie destabilizatoare»
Căutând disperate un loc de muncă în Italia. ”Vă rog, alegeţi-mă pe mine”
