Paula Niculiţă, originară din Iași, a venit în Italia în urmă cu 14 ani, când avea doar 18 ani. A ajuns în Catania și în în primii ani a suferit pentru depărtarea de ţară.
„În urmă cu 14 ani, Italia, mai exact Catania, era singura variantă pe care o aveam, pentru că sora mea locuia aici şi practic am venit să locuiesc cu ea să o ajut, în condiţiile în care devenise de curând mămică“, a povestit Paula pentru Adevărul.
În Catania s-a confruntat în primul rând cu mentalitatea sicilienilor, potrivit căreia „femeile nu merg la serviciu”. Dar Paula nu avea stofă de „casalinga”, de casnică. Propria independenţă a fost obţinută cu eforturi mari şi în timp îndelungat. A obţinut un loc de muncă într-un magazin de bijuterii. Deşi magazinul era foarte departe de casă si făcea zilnic zeci de kilometri până la serviciu, a lucrat acolo câţiva ani.
„La început a fost un şoc din toate punctele de vedere. Familia în care ajunsesem, familia surorii mele, avea o mentalitate diferită de a mea. Eu voiam să îmi găsesc repede un job şi să fac bani, însă mi s-a spus că în Sicilia nu funcţionează aşa. În sudul Italiei femeile nu lucrează. Ele stau acasă, au grijă de copii. Nu voiam să am o astfel de viaţă“, mai spune Paula.
Începutul a fost foarte greu. „Deseori m-am gândit că nu am luat decizia corectă, însă nici acasă nu mă aştepta nimeni cu braţele deschise. Îmi lipseau prietenii, îmi lipseau limba română, umorul românesc, mâncarea românească. În Catania nu ieşeam, nu socializam, iar asta nu făcea decât să agraveze situaţia. Chiar şi aşa, în adâncul sufletului meu ştiam că în România nu mă mai întorc“, continuă românca.
Paula şi-a obţinut independenţa prin eforturi considerabile. A fost nevoie de aproximativ doi ani pentru documente şi obţinerea permisului de conducere.
În final, Paula si-a găsit vocaţia: make up si creator de imagine. A studiat la Catania și Milano, devenit expertă în domeniu.
„Primul curs a fost de un an şi 9 luni în estetică la o şcoală de profil din Catania. O perioadă de care nu îmi amintesc cu plăcere. O perioadă grea, care mi-a pus nervii la încercare, deoarece nu am avut un raport bun cu cei de la şcoală. Am fost nevoită să suport mitocănii şi jigniri cu tentă rasială. Nu eram binevenită acolo pentru că eram din România, clar! Însă am făcut faţă situaţiei datorită caracterului meu… vulcanic. Sunt o persoană cerebrală şi nu îmi place să fiu călcată în picioare“, spune Paula.
Spune că a ajuns la make-up din întâmplare: „M-am înscris la şcoala Nicotra Formazione din Catania pentru specializare în make up şi estetică. Am obţinut o specializare în estetică după trei ani de studii. Însă, în ultimul an de studii cursurile s-au axat pe make up. Atunci mi-am dat seama că make up vreau să fac pe viitor. Am decis să urmez la Milano şcoala de machiaj a Letiziei Maestri, iar în Catania m-am perfecţionat la Academia lui Orazio Tomarchio“.
Un mediu dificil
Lumea în care lucrează poate fi la prima vedere frumoasă, de vis, dar poate fi şi dificilă: „Mereu e loc de invidie, iar goana dupa faimă, de cele mai multe ori duce la altercaţii şi polemici între artişti. Însă, de câte ori simt că situaţia e tensionată, îmi reamintesc cât de mult mi-am dorit să lucrez în domeniul ăsta“. În ultimii ani a colaborat cu fotografi profesionişti specializaţi în spoturi publicitare şi publicaţii naţionale şi internaţionale. A fost membru al personalului de make up Aegyptia Milano pentru „LOOK OF THE YEAR 2012”. De asemenea, in 2016 a lucrat cu Mediaset pentru a se ocupa de make up-ul unor persoane publice din Italia, iar acum doi ani a avut ocazia să se ocupe de imaginea celor care au participat la decernarea premiilor CINEMATOGRAFIC 2017. Paula a participat şi la cel mai important târg de nunţi din Sicilia: Sposami.
„Nu e uşor să faci paşi mari în lumea modei şi a make up-ului. De obicei facem paşi de furnică. Sposami a fost un pas de uriaş, însă s-a realizat cu ajutorul celor care mă iubesc, s-a realizat datorită unei investiţii financiare considerabile. Am făcut sacrificii pentru a ajunge singurul make up artist de la Sposami Catania. Deci sunt o persoană norocoasă. E foarte greu, dar dacă vrei poţi…ştiu! E clişeu, dar e adevărat!“, spune ea. Paula preda astăzi make up celor care aspira la viaţa glamour a celebrităţilor.
Despre România, spune că mai rămas factorul emoţional. Din punct de vedere emoţional, nu a renuntat complet la România, deşi aici, acasă, s-a călcat prima dată pe aspiratiile şi pe visele adolescentei de atunci. Dar fără prea multă ezitare, la întrebarea: „te-ai intoarce in România?” răspunsul este prompt: nu. Pentru a investi în ţara lor, românii au nevoie de încredere şi de oportunitaţi, au nevoie de exemple de succes în care să se regăsească.
Evident, Paula Niculita de astăzi e diferită, schimbată, matură. „Sunt soţie, mamă, însă Paula de acum 14 ani rămâne în inima mea. Mă gândesc la ea des, sunt mândra de ea pentru că a luat decizia corectă. Ar fi minunat dacă m-aş putea întoarce în timp cu 14 ani, însă să am mintea şi posibilităţile de acum. Nu se poate, evident! Însă, dacă ar fi să schimb ceva, poate aş schimba oraşul Catania cu unul mai mare. Sau poate m-aş fi dus la Milano… când am fost contactată de o agenţie de modele de acolo… însă, atunci a trebuit să fac o alegere. O alegere care ţinea atât de planul profesional cât şi de cel personal. Îmi place să cred că am decis corect“, concluzionează Paula.
Vernisaj de frumuseţe la San Marino. Eveniment organizat de firma românilor Mihaela şi Liviu Anghel
Profesoară la Academia de Machiaj din Berlin: «Germania îți oferă o viață lipsită de griji»