Menu
in

Scriitori români în Italia: Marius Hij, la a doua carte

Marius Dumitru Hij, 30 de ani, provine dintr-o localitate de lângă Iaşi şi trăieşte în Italia din 2005. A venit în Italia la un an după absolvirea facultăţii de economie şi turism la Universitatea A. I. Cuza din Iaşi. Trăieşte la Vicenza, lucrează cu jumătate de normă la Mac Donald’s şi îşi dedică timpul liber scrisului.

A publicat deja două cărţi în Italia şi acum scrie la a treia. A venit în Italia pentru că “s-a ivit o ocazie”. Un italian a cumpărat pământ de la bunicul lui şi s-a oferit să îl ajute să plece în Italia.

În acea perioadă România nu era în comunitatea europeană. A ajuns prima oară la Florenţa şi iniţial a stat trei luni, apoi s-a întors acasă. A plecat apoi spre Perugia. În prezent locuieşte la Vicenza. Primul loc de muncă italian l-a avut în bucătăria restaurantului Alcatraz.

Proprietarul restaurantului era fiul lui Dario Fo (laureat Nobel pentru Literatură în 1997). Marius a făcut de toate: a lucrat ca grădinar, a lucrat la Mac Donald’s, a fost muncitor în fabrică (metalmeccanico), a lucrat într-o tipografie: “Mi-a fost greu, a fost un drum lung de parcurs, dar am întâlnit oameni care mi-au dat o mână de ajutor.”

Marius a venit iniţial singur, apoi a venit şi sora lui. Mai are un alt frate care lucrează ca tăietor de lemne în Franţa. Cele mai grele momente de suportat au fost cele în care nu îşi găsea de lucru şi îi era dor de ai lui. A făcut un curs la Camera de Comerţ ca operator turistic şi a lucrat o perioadă de timp pentru o agenţie de turism. Acum lucrează part time pentru Mac Donald’s. Jumătate de zi lucrează, iar cea – laltă jumătate o dedică scrisului.

Pasiunea scrisului

A început să scrie din adolescenţă, apoi a avut o perioadă de pauză, reluând scrisul la terminarea facultăţii. În Italia a început să scrie poezii, citea şi scria mult în italiană, în încercarea de a înţelege unde greşeşte. Cel mai frumos moment în Italia a fost atunci când a publicat prima carte de poezii în limba italiană, “Fragmentum. Respiri dell’anima”. Nu se aştepta să ajungă să publice o carte. Pe 12 iunie a avut prezentarea pentru a doua carte, un roman de povestiri fantastice, numit “ Lumini şi Umbre”.

Când era copil, îl adora pe Eminescu şi fără să vrea, ceea ce scria avea amprenta marelui poet român. Ca prozator, îl preferă pe Mihail Sadoveanu. Acum îi citeşte pe Stephen King, Ken Follet, mari autori de thrillere şi proză fantastică, el dorind să se dedice genului urban fantasy.

Cartea “Lumini şi umbre”, în italiană “Luci e ombre” poate fi achiziţionată din marile librării italiene, dar şi online, de la Amazon, Deastore, etc, inclusiv în format electronic.

Cartea are 27 de povestiri, ce reprezintă trăirile sale. Pe Youtube, trailerul cărţii a avut peste 200 de vizualizări într-o săptămână.

Marius spune că există mai multe etape la scris, şi vrea doar să continue drumul început, fiind conştient că mai are multe de învăţat. Preferă să scrie dimineaţa devreme când are mintea odihnită şi e linişte sau seara târziu, când ceilalţi dorm.

Scrie pe calculator, dar de multe ori iese din casă cu un caiet şi un pix şi îi place să se uite în jurul lui, să observe: “Un scriitor ca să aibă succes, trebuie să scrie ceea ce vede. Iar ca să vezi, trebuie să observi sau să simţi în interiorul tău.”

Scrie acum la a treia carte, tot genul fantasy. Mi-a divulgat un pic din conţinutul cărţii la care lu – crează în prezent. Va fi vorba despre un conte, vor fi prezente atât elemente istorice, cât şi de urban fantasy. Contele devine slujitor ale forţelor oculte şi va îndeplini diferite misiuni, devenind un fel de călător în timp, având diverse confruntări cu personaje istorice.

O studentă este personajul antagonist, ce reprezintă binele. “Mi-ar plăcea foarte mult să am succes ca scriitor, până acum am realizat lucruri pe care nu mă aşteptam să le realizez şi îmi place să cred că profesorii mei de literatură din liceu se bucură; nu ştiu toţi că scriu, când voi ajunge acasă am să le duc cărţile.”

Ruxandra Drăgoescu

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version