in

S-a salvat bând apă de la cactuși: a fost găsită românca de 75 de ani, dispărută la Bronte

Era prăbușită într-o râpă, a fost recuperată cu tehnici alpinistice de militarii de la Salvamontul Gărzii de Finanțe în colaborare cu Pompierii și Poliția de Mediu.

S-a salvat de deshidratare bând apă care se acumulează în tulpina cactusului ficus-indica (fico d’india) și luptând împotriva temperaturilor crescute din aceste ore. Povestea româncei de 75 de ani dispărută pe 4 iulie și găsită după două zile într-o râpă în apropiere de cimitirul din Bronte, în provincia Catania, ține de incredibil.

Bătrâna, după ce a hoinărit pe câmpurile din zonă, a căzut în interioul unei râpe și a fost apoi găsită de salvatorii săi după circa 48 de ore de căutări, dintre care multe sub soarele arzător.

Femeia ar fi povestit că s-a salvat bând apă din tulpina cactușilor, apoi epuizată și cu răni pe întreg corpul s-a întins în râpă așteptând miracolul.

Puțin după ora 13 a fost localizată de un elicopter al Poliției de Mediu și apoi s-a declanșat intervenția de recuperare din râpă din partea Pompierilor, Poliției de Mediu și a Salvamontiștilor de la Garda de Finanțe care au folosit tehnici de alpinism pentru a scoate pe targă femeia care a fost apoi transportată cu elicopterul medical la Spitalul Cannizzaro din Catania.

La activitățile de salvare au colaborat și voluntarii de la salvamontul civil (CNSAS) și carabinierii.


 

Româncă de 49 de ani dispărută din Vernasca, cazul prezentat la „Chi l’ha visto?”

Dispariție suspectă: româncă din Italia căutată de familie din 2011. Avea un copil de 4 ani

Româncă dispărută de acasă, găsită după o săptămână, spânzurată într-o pădure din Brianza

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

S-a aruncat noaptea în mare, înecat la 26 de ani. Era tatăl unui copil de șase ani

Încăierare cu răngi: trei români arestați la Catania