S-a întors acasă după 16 ani de Italia: „Acasă tot căpșunari rămânem”

Mulţi dintre românii care au venit în Italia înainte de intrarea României în Uniunea Europeană au trecut prin adevărate aventuri pentru a reuşi să îşi facă un rost în străinătate. Bariera creată de vize sau permise de muncă a provocat unora zile de coşmar. Dumitru Măierean a reuşit însă să treacă de acea perioadă, reuşind să se stabilească la Grosseto împreună cu familia. După 16 ani s-a reîntors în ţară.

A meritat efortul de atunci? Şi-ar mai risca viaţa pentru a o lua de la capăt în altă ţară? S-a schimbat ceva în România? Sunt doar câteva întrebări la care l-am rugat să ne raspundă.

„Povestea mea e asemănătoare cu cea a multor mii de români care au plecat în străinătate, pentru a găsi o viaţă mai bună, pentru a oferi familiilor tot ce trebuie. Din păcate, chinurile şi riscurile prin care am trecut nu contează azi pentru nimeni. Am rămas aceiaşi căpşunari, macaronari care sunt buni doar în preajma alegerilor.”

Dumitru Măierean, „Mitruţ” cum îl strigă prietenii, este originar din Suceava, are 50 de ani, este căsătorit şi are 2 copii. A locuit la Grosseto unde şi-a deschis o societate având ca obiect de activitate instalaţii sanitare, prestând astfel meseria de „idraulico”. Până să ajungă însă la o stabilitate financiară a trecut prin numeroase peripeţii şi a trebuit să facă mari eforturi, prin situaţii, din păcate, des întâlnite la mulţi români care au ales să emigreze în Italia.

4 din 18 au trecut

A plecat din România în octombrie 1998 împreună cu alţi 17 români, cu speranţa că vor ajunge în Italia. Din cei 18, au ajuns doar 4. „Din România am plecat la Belgrad iar de acolo cu diverse taxi am ajuns în Croaţia. Până acolo puteam merge fără vize. De acolo am pornit pe drumuri ocolitoare, prin păduri, peste munţi. Am făcut 14 zile până în Italia, pe jos. Mi-ar trebui o zi întreagă să povestesc prin câte am trecut. Epuizarea, foamea şi problemele de sănătate au făcut ca 14 din grup să renunţe. Am ajuns doar eu cu încă trei români. Gândindu-mă acum la acele zile nu cred că aş mai avea curajul s-o iau de la capăt.”

Cu frica-n sân, flămânzi şi fără să ştie limba italiană, Mitruţ a reuşit să ajungă la Roma. „Ajunşi în Italia, la Trieste, după două săptămâni de groază, am realizat că dacă ne apropiam de gară sau de vreun loc mai circulat am fi fost arestaţi imediat de carabinieri. Am apelat tot la taximetrişti, dar eram refuzaţi. În final, spre surprinderea noastră, o femeie a acceptat să ne ducă la Veneţia. Ştia drumurile mai puţin controlate şi contra unei sume destul de mari a acceptat să ne ducă.

În Veneţia am hoinărit o zi întreagă, ne-am plimbat chiar şi cu gondola. Ne-am urcat într-un tren care pleca spre Roma, unde ne aşteptau nişte amici. În tren am avut parte de alte emoţii. Carabinierii urcaseră cu câni pentru a controla nişte suspecţi de trafic de droguri. Am fost şi noi controlaţi dar nu ne-au arestat.”

Fără ajutor

Ajuns la Roma, Mitruţ s-a trezit fără nici un ajutor. A fost nevoit să doarmă pentru mai mult de două luni într-un cimitir de maşini. „Toţi cei pe care îi contactasem din ţară şi care promiseseră că mă ajută, nu mai răspundeau la nici un telefon. Habar nu aveam unde să mă duc şi ce să fac. Am fost nevoit să dorm pe ascuns în maşini din parcuri «sfasciacarrozze». Timp de aproape 3 luni nu am lucrat pe nicăieri. Noroc că aveam ceva bani de mâncare.”

Primele locuri de muncă pe care le-a găsit au fost adevărate coşmaruri. „Prima săptămână de lucru în Italia a fost la umplut saci de nisip la un depozit de materiale de construcţii. Mi se plătea 200 de lire pe un sac. Trebuia să umplu cel putin 300 de saci pentru a câştiga 60.000 de lire, adică vreo 30 de euro azi. Oricât de rezistent eram, nu am putut lucra acolo mai mult de o săptămână. Aveam palmele line de bătături şi răni.”

„Al doilea loc de muncă a fost ca şi cum am fi căzut din lac în puţ. Trebuia să construim schele pentru un bloc înalt şi ridicam circa 200 de grinzi pe zi. Eram plătit doar cu 40.000 de lire pe zi. Nici acolo nu am stat mai mult de 2 săptămâni.”

Au urmat alte munci, la fel de grele şi prost plătite. Ba chiar a fost şi înşelat cu neplata pe aproape 2 luni şi în acel moment Mitruţ s-a decis să plece în Anglia. „Au urmat luni de muncă grea pe diferite şantiere. Am locuit câte 16 într-un apartament. Aveam însă de plătit rata la casa cumpărată în România şi nu puteam să mă întorc. Dar când, împreună cu alţi români de pe un şantier, am fost înşelat cu neplata salariului pe 2 luni am decis să plec în Anglia. Am plecat să mă îmbarc în containere dar am fost prinşi la Bruges şi spre mirarea mea nu ne-au arestat să ne trimită în ţară, ci ne-au dat doar foaie de expulzare. Am fost nevoit să mă reîntorc în Italia şi în ciuda problemelor financiare, după un timp am ales să plec acasă. Nu mai puteam suporta.”

Oferta neaşteptată

Nu a stat pentru mult timp în România pentru că a primit o ofertă neaşteptată care i-a schimbat viaţa şi i-a dat posibilitatea să înceapă munca pe cont propriu. „După câteva luni, am primit un telefon de la un italian cu care lucrasem ocazional la Roma şi care avea o lucrare mare la Grosseto. Eu făcusem lucrări de «idraulico» pentru el şi a fost mulţumit. I-am spus din start că vin doar dacă voi lucra legal şi îmi asigură casă pentru mine şi soţie. S-a ţinut de cuvând şi pentru 2 ani am lucrat cu el. Am învăţat multe despre meseria de instalator, iar când am auzit că firma la care eram dă faliment, am ales să îmi deschid o afacere pe cont propriu şi să-mi deschid partita IVA”.

Mitruţ a locuit la Grosseto împreună cu soţia, iar copiii veneau destul de des în vacanţe.”După ce am început să lucrez singur a urmat o perioadă în care mi-am făcut clientela. Am distribuit cărţi de vizită şi fluturaşe în căsuţele poştale, iar când am început să fiu solicitat, am căutat să-mi fac treaba bine, la preţuri acceptabile şi indiferent că am fost chemat pentru urgenţe sâmbăta sau duminica, am răspuns solicitărilor.”

Din nou acasă

După 16 ani în Italia, Mitruţ a decis cu soţia să se reîntoarcă în ţară. „Deşi ne adaptasem foarte bine, am decis să ne întoarcem. Nu aş putea garanta că e o decizie definitivă, dar copiii nu au vrut să stea în Italia. Ne-am întors şi noi, să stăm alături de ei, să îi ajutăm de aproape, nu de la 2000 de km distanţă.”

„România, văzută doar în perioada de vacanţă este diferită” e convins Mitruţ. „Doar când stai mai mult timp, îţi poţi da seama ce diferenţe sunt. Cei care vin pentru perioade scurte, nu apucă să vadă mult, să observe diferenţele. Abia când cauţi să lucrezi ceva, să deschizi o afacere, te loveşti de un alt sistem, de alte obişnuinţe.” a completat el.

„Ce diferenţe majore ar fi?” l-am întrebat. „Acolo am învăţat ce înseamnă lucrul binefăcut şi cu responsabilitate. În Italia sunt încă şanse pentru cei care au dorinţa de a munci cinstit. România arată ca după inundaţii sau cutremur, cineva trebuie să ştie să facă curăţenie. Tocmai de aia au votat cei din Diaspora cu Iohannis, pentru că au vrut să schimbe ceva.”

„Tinerii din ziua de azi, ar avea curajul să rişte, aşa cum au făcut-o românii în urmă cu 20 de ani?”, l-am mai întrebat.

„Un tânăr, fără ajutorul părinţilor sau a vreunei rude, nu are nicio şansă în România. Excludem poate oraşele mari, unde ţi se mai arată câte o oportunitate. Majoritatea celor care au plecat, mulţi, foarte mulţi, s-au orientat în ţările nordice, precum Suedia, Norvegia, Danemarca. Acolo încă mai au vreo şansă. În Italia de azi e mai greu ca în urmă cu 20 de ani.” a completat el.

Andi Rădiu