in

Roxana Roman, eroina antimafia, a primit titlul de Cavaler al Republicii Italiene, premiată de Președintele Sergio Mattarella

Pe data de 5 martie, la Quirinale, a avut loc ceremonia de decernare a premiilor Cavalerilor Ordinului de Merit al Republicii Italiene, conferite de către Președintele Republicii Sergio Mattarella pe 29 decembrie 2018, cetățenilor care s-au distins prin acte de eroism, solidaritate, activități sociale, în cooperarea internațională, în tutela minorilor, în promovarea culturii și a legalității.

Printre cele 33 de persoane, românca Roxana Roman a primit titlul de Cavaler al Republicii Italiene pentru «afirmarea valorii legalității». După agresiunea de la Roxy Bar, la Anagnina, românca de 34 de ani a avut curajul să-i denunțe pe agresorii din temutul clan Casamonica, cel care face legea în periferiile romane. Pentru acest act de curaj, care a permis arestarea unor membri ai clanului, a primit o recunoaștere de la președintele Republicii Italiene.

O româncă din Roma a primit titlul de Cavaler al Ordinului de Merit al Republicii Italiene

Il Presidente Sergio Mattarella consegna alla Sig.ra Roxana Roman,l’ onorificenze OMRI conferite “motu proprio” dal Presidente della Repubblica a cittadini distintisi per atti di eroismo e impegno civile.
(foto di Francesco Ammendola – Ufficio per la Stampa e la Comunicazione della Presidenza della Repubblica)

Ceremonia, condusă de Veronica Pivetti, a fost deschisă de proiecția unui film realizat de RAI și s-a încheiat cu intervenția șefului statului. Președintele Mattarella a identificat, printre numeroasele exemple prezente în societatea civilă și în instituții, câteva cazuri semnificative de angajament civil.

Român gestionar al unui bar din Roma, amenințat de CLANUL ȚIGĂNESC Casamonica: «Închizi sau ești mort»

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Institutul ”Eudoxiu Hurmuzachi” pentru Românii de Pretutindeni organizează concurs pentru un post de consilier

Român disperat, a aflat că e inexistent pentru autoritățile din Italia: ”Să mă leg cu lanţuri în faţa Primăriei pentru a atrage atenţia?”