O provocare pentru scriitorii români din Peninsulă este aceea de a scrie în italiană și de a participa la concursuri literare, alături de alți scriitori italieni. Așa este Roxana Lazăr stabilită de 20 de ani la Tivoli, un oraș de lângă Roma, mamă a trei copii. Ea a câștigat primul loc la concursului național de literatură Lingua Madre de la Torino, cu povestirea „Pereții au urechi”.
La 16 iunie 2017, ambasadorul George Gabriel Bologan a avut o întâlnire, la sediul ambasadei, cu Roxana Lazăr, laureata celei de-a XII-a ediții a premiului literar ”Lingua Madre”. Acesta a fost acordat în cadrul unei festivități speciale la Salonul Internațional de Carte de la Torino, din luna mai, pentru povestirea ”Pereții au urechi’’. Cu această ocazie, reprezentantul României a felicitat-o pe scriitoarea de origine română și i-a mulțumit pentru implicarea activă în promovarea relațiilor româno-italiene.
Întrevederea, desfășurată într-o atmosferă cordială, a prilejuit un schimb de opinii pe marginea rolului factorului cultural în viața comunității românești din Italia, element esențial în menținerea identității naționale a diasporei și în educația tinerei generații de români.
Elena Postelnicu, corespondent în Italia la Radio Romania Actualități și Rfi i-a luat cu acest prilej un interviu. Iată câteva dintre întrebările pe care i le-a pus Roxanei Lazăr.
Roxana Lazăr, în primul rând felicitări pentru premiul obținut.
A fost o știre nemaipomenită să aflu că am câștigat eu primul premiu. Nu mă așteptam la așa ceva.
Ai câtigat practic cu o povestire despre…?
O povestire despre viașța mea, din perioada comunistă, o povestire autobiografică, o retrospectivă din ceea ce mă privește, din punctul meu de vedere a unui copil, a unei fetițe care trăia în perioada lui Ceaușescu, în perioada cea mai dură a dictaturii lui Ceaușescu, la vârsta de 10 ani.
Când te-ai înscris, te-ai gândit vreodată că vei putea să câștigi?
Nu, nici vorbă. Eu doream să fiu măcar introdusă în această antologie. Voiam să fiu prezentă, dar nu mă gândeam niciodată că aș putea să câștig. Un vis frumos devenit realitate.
Câți concurenți au fost în acest an la Concursul literar național Lingua Madre și știi cumva dacă printre ei mai erau și alți români sau alți migranți?
Concursul literar național Lingua Madre, inițiat de către doamna Daniela Finocchi, este un concurs dedicat tuturor femeilor migrante în Italia chiar de a doua sau a treia generație, cu o secție particulară dedicată femeilor italiene care au de povestit ceva despre alte femei de origini diverse a celor italiene. În consecință, este o paletă vastă de culori și istorii, de sentimente și emoții, de povestiri din lumea întreagă, văzute prin prisma sensibilă a femeilor.
Este un proiect permanent al Regiunii Piemonte și a Salonului Internațional de Carte de la Torino și care funcționează sub auspiciile Centrului pentru Carte și Cultură și sponsorizat de către Ministerul Bunurilor și Activităților Culturale și Turism, Reprezentanța în Italia a Comisiei Europene si We Women For Expo. Dintre sute de participante, poveștile a 55 de scriitoare au fost selecționate pentru a fi publicate în antologia acestui an.
Dintre aceste 55, numai zece au fost decretate finaliste, iar locul întâi, anul acesta a fost ocupat de România, reprezentată de mine, Roxana Lazăr. Pe locul doi a fost Croația, iar pe locul trei – Maroc. Poveștile a altor două românce au fost selecționate pentru a fi publicate în această antologie.
De câți ani ești în Italia?
De 20 de ani…
Și cum îți este mai ușor să scrii. În italiană sau în română?
Îmi este mult mai ușor să scriu în limba italiană pentru că sunt mai multe cuvinte prin care pot să exprim ceea ce vreau să spun. Este o limbă puțin mai complexă. Asta nu înseamnă că m-am îndepărtat de limba română, dar prefer să scriu în limba italiană.
Când erai în România aveai această dorință de a scris sau aici s-a născut?
Eu am scris și când eram mică, în timpul școlii, dar nu eram foarte bine evaluată, nu mă băga nimeni în seamă. Eram printre primele la limba română, dar nu o speranță a literaturii.
Mi-ai spus că ai și un roman aproape gata.
Da, a fost trimis la diverse case de editură, am și primit două oferte pe care trebuie să le evaluez. Romanul vorbește despre România, este un thriller, se numește ”Il male non vuole rimanere nascosto”, ”Răul nu vrea să rămână ascuns”. Personajul principal este un căpitan al Miliției care încearcă să descopere un prim Serial-Killer al României, care ucide și împrăștie resturi umane prin diverse locuri ale Capitalei. Are anumite infiltrații exoterice pentru că, ce ar fi România fără un pic de mister înconjurător și fără un pic de folclor?
Când ai plecat din România câți ani aveai? Îți lipsește România?
Aveam 23 de ani. Da, îmi lipsește foarte mult. Inima mea e pe jumătate aici. Dar eu sunt româncă. Copiii vorbesc foarte bine limba română. Ei spun mereu că sunt români, chiar dacă sunt cetățeni italieni.
Și soțul vorbește limba română?
Da, chiar dacă e italian, iubește atât de mult limba română că a devenit pe jumătate român. El este primul care citește tot ceea ce scriu, se emoționează și plânge. Asta înseamnă că dacă el plânge, a trecut.
foto și interviu: Elena Postelnicu
