in

Roxana Doran, actriță română, în căutarea succesului în teatrul italian

Roxana Doran, o actriță română în plină afirmare în teatrul italian, a crescut la Ceva, în provincia Cuneo, unde locuiește familia sa. Mama sa gestionează un bar în Ceva. De opt ani Roxana este cetățean italian.

A studiat teatru în România, iar în Italia a făcut un curs la Teatrul Stabile din Genova, unde a și fost angajată, după curs, în 2015.

A lucrat într-o producție a lui Eros Pagni în spectacolul ”Minetti” de Thomas Bernhard, o primă producție a Teatrului Stabile din Genova, regizată de Marco Sciaccaluga.

În ianuarie și februarie 2017, la ultimele sale apariții în public, a participat pentru Teatrul Prosa la un spectacol la Stabile din Genova într-un turneu care s-a desfășurat în cele mai importante orașe italiene.

Cu ocazia aniversării a 400 de ani de la moartea lui Willianm Shakespeare, la Stabile din Genova a fost realizat un spectacol cu titlul ”Una notte” care a primit aprecierile publicului și criticilor.

«Din ianuarie până în martie – a explicat Roxana pentru cuneocronaca.it – am reluat un turneu în toată Italia cu spectacolul ”Minetti”, împreună cu actorul protagonist Eros Pagni, plecând de la Camogli, Napoli și până la Trieste cu mare satisfacție din partea noastră a tuturor având sălile de teatru mereu pline.

Apoi faptul de a fi aleși ca reprezentanți ai Italiei pentru a participa la Festivalul Internațional de Teatru din Moscova, din 21 până pe 28 aprilie, a fost o sursă de mare satisfacție, întrucât este un eveniment extrem de neobișnuit și rar. Din păcate, din cauza acestui angajament a trebuit să refuz câteva participări printre care un serial de pe Rai1.

Odată încheiată experiența la Moscova, mă voi întoarce la Roma pentru o audiție cu regizorul, scenograful și producătorul cinematografic Danny Boyle pentru un film american cu Natalie Forman care, dacă totul va merge bine, va fi realizat până vara viitoare.

Intenția mea – a încheiat Roxana – este să vin să joc în orașul meu, Ceva. Aș vrea să prezint la Teatrul Marenco, în compania unor tineri actori, un spectacol cu titlul ”Sangue Amaro”, care a primit deja numeroase premii și recunoașteri. Acesta ar fi un lucru frumos, un omagiu pe care vreau să-l aduc orașului Ceva, cetățenilor săi care întotdeauna m-au primit cu bunăvoință.»

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

I-a promis un loc de îngrijitoare în Italia, însă a constrâns-o să se prostitueze 10 ore pe zi

Caserta, a violat o tânără pe un câmp izolat, român extrădat și arestat pe aeroport la Fiumicino