Romeo Stratulat s-a născut în 30 ianuarie 1968 la Focşani. Prima “sculptură” a “cioplit-o” într-o placă de polistiren, elev fiind în clasa a V-a a şcolii generale nr.1 din oraşul de pe Milcov.
În anul 2006 a prezentat o expoziţie proprie în oraşul Castel Gandolfo, Italia. Gazeta “Nuovo Oggi Castelli” a scris atunci, despre „L’ultima cena per Ratzinger” (ultima cină pentru Ratzinger), lucrare donată de Romeo Stratulat Papei Benedict al XVI-lea, menţionând că este o lucrare în lemn după “Cină cea de taină” a lui Leonardo da Vinci. Papa a declarat atunci că lucrarea îşi va găsi un loc de cinste în Vatican.
De menţionat că Romeo Stratulat a participat cu lucrări la Simpozionul internaţional de sculptură “Holzart”, sub coordonarea lui Ingo Cesaro, în localitatea Kronach, Germania, ediţiile 2004 şi 2009.
La Paris, în 16 martie 1957 se stingea din viaţa sculptorul Constantin Brâncuşi. În martie 2015, la 58 de ani de la trecerea lui în nemurire, îmi vine în minte o vorbă de-a sa: “Eu am pornit întotdeauna de la o idee, de la natură”. De la ce porneşte sculptorul Romeo Stratulat la muncă?
«Eu văd în Brâncuşi nu numai un sculptor, ci un titan al artei universale, un creator. Ne-a lăsat moştenire, ne-a explicat Esenţa prin Formă! Eu mă consider mai degrabă un cioplitor, sculptor e prea mult. Mă despart ani de acest merit. Plec la muncă din instinct, instinctul mă îndrumă să dau forme trunchiului de lemn. Şi nu am uitat sfatul sculptorului focşănean Gheorghe Moglan pe care la-m cunoscut în vreme ce frecventam Liceul “Unirea” în oraşul natal: exprimarea formei! O formă trebuie să exprime, să fie vie.»
Aţi lucrat şi expus în România, Italia, Germania. Acum creaţi şi sculptaţi în Roma. De ce acest refugiu în afară României?
«Eu din meseria asta, din truda asta trebuie să supravituiesc. Clientul care doreşte artă apare din ce în ce mai rar. Chiar şi în ţările vest-europene, darămite în România! Ideile personale rămân deseori în suferinţă, într-o lungă aşteptare; primesc comenzi şi trebuie să le onorez fiindcă din asta trăiesc, mâinile mele mă hrănesc pe mine şi alte guri. Anumite lucrări pe care mi le doresc şi la care visez sunt încă încătuşate în neputinţă. Ştiţi ce m-a durut în România? Snobismul celor cu bani. Nu au cultură, nu au educaţie, nu înţeleg ce cumpără.Spiritul, forma sculpturii, valoarea artistului sunt umbrite de aroganţa banului. Aceşti consumatori de artă mă deprimă. Lumea intelectuală în România este din nefericire săracă, în marea ei parte.»
„Ce m-a durut în România? Snobismul celor cu bani.”
Care sunt frământările artistului Stratulat? La ce provocări trebuie să răspundă acesta?
«Cred că fiecare dintre noi, “cioplitorii”, sau, mă rog, cei mai mulţi dintre noi avem la un moment dat credinţa că vom lăsa în urma noastră mai mult decât au făcut-o predecesorii. Această credinţă ne dă speranţă şi forţă. Descoperim însă cu trecerea timpului că munca te face vizionar! Munca îţi “şlefuieşte” ochiul asupra Formei şi, deşi crezând la un moment dat că eşti stăpân pe lucrare, descoperi că mai ai atât de multe de făcut. O sculptură este precum o poezie: niciodată la final!
Nu numai “cioplitorul” lucrează, ci şi timpul, numai că timpul lucrează împotriva artistului. Ştiţi ce se întâmplă cu frământarea sculptorului? Se transformă într-o provocare la propriul lui Sine. Iar această provocare duce la o răbufnire care ajută artistul să treacă peste a mai răspunde la întrebarea “m-am născut prea devreme? Ori m-am născut prea târziu epocii în care trăiesc?” Atunci artistul exprimă Esenţa!»
Doresc să rămân la provocări: Sunteţi bogat domnule Stratulat ?
Conform publicaţiei “Gândul” în 7 martie 2015 mai bine de 1500 de femei din PSD au dat curs unei invitaţii la Sala Romexpo din Bucureşti. Reproduc aici o declaraţie: “Cei din Diaspora sunt bine mersi, muncesc pe salarii de mii de euro, nu stă cu noi în ţară să stea să drămuiască leul, stă pe salarii de mii de euro, şi ei vorbesc în numele nostru. Să vină în ţară să muncească, să fie şomeri cum sunt copiii noştri şi atunci să fim egali, şi atunci să voteze, să fie egali cu noi. Au influenţat foarte mult şi nu suntem de acord. Diaspora să-şi vadă de treaba lor, au plecat din ţară pentru mai bine, să stea acolo unde este mai bine. Noi am stat în ţară noastră, bine, rău cum a fost, dar am stat aici”.
«Un adevăr trist şi de netăgăduit este acela că după Revoluţia din decembrie ’89 România a parcus un drum deloc benefic poporului român! Mulţi dintre noi înţelegând ce traiectorie ia politica românească, am plecat în pribegie. Am plecat în speranţa că vom reuşi în alte ţări ceea ce nu poţi reuşi acasă. Am plecat crezând în posibilitatea de-ai ajuta pe cei rămaşi în ţară.
„Am plecat în speranţa că vom reuşi în alte ţări ceea ce nu poţi reuşi acasă.”
De peste 25 de ani facem acest lucru: ajutăm pe cei ce i-am lăsat în urmă! Există nenumărate familii în România care fără ajutorul celor din diaspora ar fi flămânzit pur şi simplu. Ar fi crăpat fiindcă nu ar fi avut bani de medicamente. E tragic-comic ce susţin acele femei de la PSD! Le invit în diaspora să trăiască umilinţele la care suntem supuşi, discriminarea, uneori chiar ura autohtonilor vis a vis de noi, “străinii”!
Dar da! Ne vedem de treaba noastră: muncim cu mult sub salariile autohtonilor şi din bruma câştigată trimitem bani în ţară. E strigător la cer ce sume s-au delapidat de-a lungul timpului în România! Noi trimitem bani acasă, iar corupţii scot banii din România ca să-i depună în conturi elveţiene sau mai ştiu eu pe unde! Este de vină diaspora pentru falimentul României? România nu lasă cetăţenilor opţiunea de a trăi decent, uman. Cât despre “luxul” de a avea acces la artă, unii, săracii, nici nu mai visează. Dacă sunt bogat? Sunt un tânăr bunic! Copiii şi copiii copiilor mei sunt bogăţia mea! Ei sunt aurul vieţii mele!»
Unii susţin că diaspora românească este unită, este puternică. Alţii, taman contrariul. Aveţi un punct de vedere ?
«Diaspora este unită în cauza ei, iar viziunea diasporei în ceea ce priveşte democraţia este una extrem de clară! Aceasta este forţa diasporei. Am simţit cu toţii forţa unităţii în 16 noiembrie 2014. »
Este sculptorul Romeo Stratulat un patriot?
«E un cuvânt greu şi cu mare încărcătură sentimentală . Pentru mine uneori confuz, uitându-mă la politicienii care sunt în stare să ne vândă ţară pentru următoarele generaţii. Sunt mândru că sunt român, dar sunt, scuzaţi-mă, scârbit de pericolul că am putea deveni o masă de manevră a corupţilor. Eu îmi iubesc ţara, ei nu! Aşa judecând, sunt patriot!»
Ce pierde România prin faptul că milioane de români au ales să trăiască în afara graniţelor ţării? Vorbim despre un exil, un exod? Despre “exilul exodului”?
«Amară metaforă! Exilul devine pedeapsa părăsirii ţării. Un exod, din care România a pierdut şi pierde enorm. S-a pierdut şi se pierde calitate. Românii au fost şi sunt bine pregătiţi, inspiraţi, inteligenţi, creativi, harnici. Dar este din nefericire urmarea nefastă a politicii care a eşuat lamentabil în ultimul sfert de veac. Dacă românii ar fi fost onoraţi în ţară pentru efortul, pentru calitatea muncii lor, societatea nu ar fi căzut în declinul în care o găsim astăzi. Rezultatul muncii românului a fost furat, însăşi prin distrugerea locului de muncă.
România a pierdut decenta muncii ceea ce a dus la distrugerea decenţei traiului. Copiii născuţi în diaspora s-au născut în sisteme mai echilibrate. Câţi dintre aceşti copii vor veni să trăiască într-o Românie nereformată? Sufletul nostru, al părinţilor, este plin de durere în această privinţă: ne înstrăinam de ţară prin generaţiile cărora le lipseşte o punte către ea. Odihna eternă eu mi-o închipui însă lângă înaintaşii mei, vreau să le fiu aproape măcar pentru “viaţa de apoi”.»
Ce înseamnă dalta, ciocanul pentru sculptorul Romeo Stratulat? Ce înseamnă lemnul, piatra?
«Lemnul şi piatra sunt Materia. Dalta şi ciocanul dezbracă Materia de misterul în care este ascunsă. Daltă şi ciocanul însoţesc Materia în drumul ei dinspre întuneric înspre lumină. Sculptorul îi vorbeşte, Materia ascultă. Odată drumul parcurs Materia devine vie, pruncul născut în curtea sculptorului. Viaţa!»
Cum influenţează kitsch-ul arta? Ne putem permite arta doar în funcţie de apartenenţa la clasa socială?
«Kitsch-ul nu influenţează întotdeauna, ci doar atunci când admiratorul are un gust mai puţin just. Îmi aduc aminte de un aforism al marelui Brâncuşi: “Respectă munca altuia şi iubeşte-o pe a ta”! Uneori ne permitem să simplificăm ,vreau să spun, gusturile sunt diverse, aşadar şi kitsch-ul este… o “artă”. Admiratorul de artă nu trebuie să facă parte dintr-o anume clasă socială, în ideea că nu-şi permite să achiziţioneze o lucrare. Avem, metaforic vorbind, un mare artist în lume care este la îndemâna oricui: NATURA! Putem colecţiona forme la care natura a lucrat ani buni şi nu ne costă ceva.»
Dacă ar fi să zămisliţi o lucrare cu titlul “Acasă”, cum ne-am putea inchipui-o?
«Acasă este dumnezeiesc: emană căldură, linişte, spiritualitate. În diaspora are o însemnătate răscolitoare fiindcă suntem departe de casă. Lucrarea “Acasă” este lucrarea perpetuă la care trudesc, speranţa de a crea în decursul vieţii. Îmi trebuie Materia “acasei”, ochii mei au nevoie de linia, de curba pe care o descopăr în căldură şi liniştea de acasă ori tocmai acest desen, această schiţă îmi arată “casa de acasă”. Cum spuneam, o sculptură este ca o poezie: niciodată la final.»
Ce există între omul Stratulat şi sculptorul Stratulat?
«Omul Stratulat şi sculptorul Stratulat au comunicat permanent, sentimentele, trăirile şi viziunile omului Stratulat, dându-l pe sculptorul Stratulat. Sculptorul a completat omul prin dezlănţuire creativă: exprimarea durerii, a fericirii. Sculptorul îi mulţumeşte omului, dar este pus în acelaşi timp la grele încercări pentru a-şi continua lucrarea. Simbioză între om şi sculptor hrăneşte arta.»
“Nu putem să-l ajungem niciodată pe Dumnezeu, însă curajul de a călători spre El rămâne important”, mai spunea Brâncuşi. Se află sculptorul Romeo Stratulat într-o călătorie spirituală spre Dumnezeu?
«Cred cu convingere în Dumnezeu. Călătoria aceasta către El este pentru mine comunicarea cu El. Dacă toţi parcurgem acest drum? Ar fi de dorit. Eu însă nu aş putea trudi, nu aş putea urca muntele vieţii fără comunicarea cu Dumnezeu, mâinile astea ale mele ar scăpa daltă şi ciocanul, fără credinţă. Da! Am curajul să călătoresc către Dumnezeu, iar curajul vine din credinţă. Fără această credinţă poarta sufletului lui Romeo Stratulat ar fi închisă, cioplitorul însuşi ar fi fără viaţă.»
Ce poveţe are sculptorul Stratulat pentru mai tinerii artişti?
«M-aş bucura să înţeleagă cât de mult contează răbdarea, sudoarea. Să facă din dragoste ceea ce fac, numai aşa pot pătrunde artă.»
Lucian Ţârlea
