Menu
in

Românul David Măzăreanu, la numai 16 ani a devenit campionul Italiei la K1: «Nu pierd timpul pe internet»

Pare timid și rezervat, dar în ring devine feroce. David Măzăreanu, 16 ani, este de ieri noul campion al Italiei la K1.

David și antrenorul său, Gianfranco Capurso

Băiatul, legitimat la clubul Capurso din Termoli, a avut o evoluție uluitoare, bătându-l prin K.O. în repriza a doua pe adversarul deținător până acum a centurii K1 în Italia la categoria sa.

Presa din Termoli (Campobasso) îl elogiază pe noul campion național italian, prevăzând pentru el o carieră fulminantă chiar pe plan internațional.

David este la Termoli de la 9 ani, iar această disciplină o practică de aproximativ doi ani, sub îndrumarea antrenorului Gianfranco Capurso. La 16 ani, face sacrificii enorme pentru sport. Întrebat de reporterul Termolionline dacă antrenamentele nu îi limitează viața de adolescent, David răspunde: „Înțeleg unde bateți, nu, mie îmi place mult să mă antrenez și să lupt în competiții, nu sunt ca mulți dintre cei de vârsta mea, care se așează în fața internetului de dimineața până seara și își încețoșează mintea»

Antrenorul lui David, Gianfranco Capurso declară: «David a fost fantastic, era deja cunoscut în mediul sportiv, dar cu acest titlu național de prestigiu, i-a cucerit pe toți, acum viața lui David, și cea a familiei sale va deveni agitată, vor intra în malaxorul presei. Dar familia înțelege că vor începe să-l vadă mai puțin din cauza angajamentelor, acesta e prețul succesului, dar important este că David, la fel ca toți cei care practică aceste discipline, își va păstra modestia.»

Un campion român în Italia: Cătălin Paraschiveanu a câștigat primul titlu la boxul profesionist în Peninsulă

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version