in

Românii din Vittoria, biserică nouă și un centru social pentru cei care se confruntă cu o situaţie dificilă

Parohia ortodoxă românească „Sfânta Cuvioasă Melania Romana” din Ragusa, Italia, va avea o nouă biserică şi un centru social. Slujba de binecuvântare a terenului unde vor fi construite cele două edificii a fost oficiată miercuri de Preasfinţitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu vicar al Episcopiei Italiei.

Ansamblul parohial va fi ridicat în oraşul Vittoria şi va fi alcătuit din lăcaş de cult, spații adiacente care vor găzdui activități catehetice, dar și așezământ social având ca destinaţie găzduirea temporară a membrilor comunităţii româneşti care se confruntă cu o situaţie socială dificilă.

În cuvântul rostit cu această ocazie, Preasfințitul Părinte Atanasie a vorbit despre comunitatea bisericii ca „pridvor al Împărăției lui Dumnezeu”, iar locașul bisericii este „locul sfințit în care omul intră și se roagă spre a-și sfinți propria viață și spre a descoperi tainele cele cerești”.

Ierarhul a făcut referire la grija față de aproapele nostru şi a felicitat inițiativa Părintelui paroh Nicolae Chilcoș și a credincioșilor de a ridica un așezământ social, informează Episcopia Italiei.

La eveniment a fost prezent şi un reprezentant al comunităţii catolice care a oferit sprijin pentru obţinerea de către comunitatea românească a terenului aferent construcţiei.

Înscrie-te pa pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Lecco, român de 19 ani, a murit înecat în râul Adda, sub privirile îngrozite ale iubitei. ”O săritură în apă, care l-a costat viața”

După 20 de ani în Italia, s-a întors acasă și a deschis o gelaterie de succes: vânzări anuale de peste 60.000 de euro