in

Românii din Italia și Spania trăiesc mai mult cu 8 ani decât cei rămași în țară

Românii din Italia trăiesc mai mult cu 8 ani decât cei din țară. Datele Eurostat arată că speranța de viață din România este chiar și cu (aproape) 8 ani mai mică decât cea din Spania sau Italia. Așadar și românii din aceste țări beneficiază de condițiile care duc la o viață mai lungă. Specialiștii cred că, parțial, acest lucru se datorează și dietei mediteraneene.

Românii din Italia trăiesc mai mult cu 8 ani decât cei din țară

Situația este alarmantă, cifrele indicând o diferență de circa 8 ani între românii care au rămas în țară și cei care locuiesc în Italia sau Spania, arată Newsweek. Conform Eurostat, Spania continuă să conducă în ceea ce privește speranța de viață, având o medie de 84 de ani. Pe locul doi se situează Italia, cu o speranță de viață de 83,8 ani. Speranța de viață medie în întregul continent european este de 81,5 ani.

Printre țările în care se trăiește mai mult decât media europeană de 81,5 ani se numără Franța (83,1), Belgia (82,5), Cipru (82,5), Portugalia (82,4), Țările de Jos (82), Slovenia (82), Danemarca (81,9), Finlanda (81,7), Grecia (81,6) și Austria (81,6). Germania se află sub media europeană, având o speranță de viață de 81,2 ani.

În Italia se câștigă mai puțin ca în 1990, este singura țară din UE în care salariile reale au scăzut

România are o spereanță de viață de 76,6 ani. Ceea ce înseamnă că românii stabiliți în Spania și Italia trăiesc în medie cu 8 ani mai mult decât cei din România. Conform specialiștilor, dieta mediteraneană, care include alimente neprocesate, legume, fructe, pește, fructe de mare, diferite tipuri de nuci și alune, precum și ulei de măsline, contribuie la creșterea speranței de viață în rândul locuitorilor din Spania și Italia. În plus, în ceea ce privește speranța de viață, ar trebui luați în calcul și aspecte care țin de condițiile de trai și accesul la servicii medicale de calitate.

Bulgaria înregistrează cea mai mică speranță medie de viață, de 75,8 ani.

Ordinea speranței medii de viață a tuturor țărilor europene este următoarea: Spania (84); Italia (83,8); Malta (83,6); Suedia (83,4); Luxemburg (83,4); Franța (83,1); Belgia (82,5); Cipru (82,5); Portugalia (82,4); Olanda (82); Slovenia (82); Danemarca (81,9);

Finlanda (81,7); Grecia (81,6); Austria (81,6); Germania (81,2); Cehia (80); Estonia (78,8); Croația (78,8); Polonia (78,6); Slovacia (78,1); Lituania (77,3); Ungaria (76,9); România (76,6); Letonia (75,9); Bulgaria (75,8)

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Lucrătorii casnici străini din Italia

O farfurie cu paste? „Costa 17 mii de euro”: menajera româncă judecată pentru înșelarea unei persoane fără discernământ

pitbull atacat copil

Scenă de groază la Foggia: fetiță atacată de un pitbull, mama se aruncă de la balcon și reușește să salveze copilul