Menu
in

Români și italieni prezenți în număr mare la Roxy Bar, la Roma. Eugen Terteleac, ARI: ”Suntem alături de ei”

La localul Roxy Bar, din Via Salvatore Barzilai, zona Romanina din Roma, devenit celebru în urma evenimentelor care au avut loc pe data de 1 aprilie, în ziua Paștelui Catolic, e plin de persoane, de dimineață și până seara, care vin să-și exprime solidaritatea față de gestul românilor Marian și Roxana Roman, care au avut curajul să denunțe membrii clanului Casamonica.

Și în această seară, un grup de români, membri și simpatizanți ai Asociației Românilor din Italia (ARI), împreună cu președintele Eugen Terteleac, au făcut o vizită conaționalilor Marian și Roxana. ”Cred că solidaritatea e ceea ce au ei nevoie în perioada asta, să nu fie lăsați singuri, să simtă că au de partea lor societatea și politicienii. Nu se putea să nu fim și noi alături de ei.”, ne-a declat Eugen Terteleac.

”Ne mândrim cu foarte mulți conaționali de-ai noștri, oameni curajoși, care au fost victime ale mafiei de-a lungul timpului sau chiar s-au opus mafiei, indiferent cu se cheamă ea în Italia, o parte dintre ei și-au pierdut chiar viața. Au fost amenințări cu bombă dar, în aceste zile, eroii noștri sunt conaționalii noștri: Marian și Roxana Roman.

Am văzut că s-a creat o frumoasă solidaritate, atât din partea conaționalilor cât și din partea clasei politice italiene, inclusiv partea română urmărește cu atenție, evenimentul, o parte dintre ei fiind prezenți la evenimentul Expo Romania-Italia, care a avut loc în zilele de 5-6 mai.

E de înțeles că suntem solidari, eu și membrii ARI vom fi prezenți și în următoarele zile acolo și vom oferi cafea tuturor politicienilor italieni sau români, dacă vor exista.”, a spus Terteleac.

Prezent la eveniment, confirmând cele spuse de președintele ARI, deputatul Massimo Enrico Baroni, deputat M5S (Movimento 5 stelle) care ne-a declarat prin telefon: ”Și până acum au fost o parte dintre colegii mei, inclusiv Primarul General al Romei și de acum vor veni aici, să îi felicite și să îi încurajeze pe Marian și Roxana. Noi am depus de mult timp o interpelare în parlament despre unele situații create de membri ai clanului Casamonica. Vom fi și în continuare alături de ei.”

Român gestionar al unui bar din Roma, amenințat de CLANUL ȚIGĂNESC Casamonica: «Închizi sau ești mort»

Marian Roman, românul care s-a opus mafioților la Roma: «Nu trebuie plecat capul în fața amenințărilor» VIDEO

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version