Minutele care trec lent, în așteptarea sosirii ambulanței, mâinile care apasă ritmat pe pieptul acelui bărbat care cu puțin înainte comandase o cafea și apoi s-a prăbușit la pământ cu ceașca în mână, efortul și teama de a nu reuși. Însă a reușit Gina Giorgiana Mustață, din Craiova, româncă de 31 de ani cu diplomă de infirmieră profesionistă, care din necesitate lucrează ca barmaniță în barul Romae la Aosta.
Vineri 2 iunie, în jurul orei 22.30, un carabinier de 67 de ani din Aosta, pensionat, a intrat în bar și a cerut o cafea. Nici nu a apucat să ducă ceașca la gură că s-a și prăbușit, pierzându-și conștiența și lovindu-se cu capul de un colț al tejghelei. Ca și cum nu era de-ajuns, din rana de la cap a început să curgă sânge și în câteva clipe acesta i-a astupat căile respiratorii.
”Nu mai simțeam pulsul – povestește infiermiera-barmaniță care i-a acordat primul ajutor cu promptitudine – acel bărbat avea fața cianotică. În mod evident era vorba de un infarct”.
Conștientă de ceea ce se întâmpla a început să-i practice un masaj cardiac, cinci apăsări rapide pe piept, cu ambele mâini, o scurtă pauză și apoi totul de la capăt. Alți clienți au telefonat la 118 și o tânără, și aceasta infirmieră, s-a alăturat Giorgianei în acțiunea de ajutor: ”După câteva minute carabinierul a început să dea ceva semne de viață – își amintește – semne vagi dar concrete”.
Și ea atunci a continuat extenuantul masaj, ajutată de colega mai tânără, ocupându-se în plus de eliberarea nasului și gurii de sângele care îl împiedica pe bărbat să respire. O intervenție de salvare extremă ca la carte, care a permis personalului de la 118 să ajungă la timp: medicul și paramedicii acționează defibrilatorul și tubul de oxigen, apoi cursa la spital și internarea la terapie intensivă. Sâmbătă dimineață, medicii constată că bărbatul de 67 de ani și-a revenit, nu-și amintește nimic, însă inima sa a depășit evenimentul critic și în câteva zile va putea părăsi spitalul pentru a urma o terapie de susținere cardiacă.
Gina Giorgiana Mustață din Craiova i-a salvat viața, scrie publicația Aosta Cronaca. Tânăra infirmieră din Aosta a spus apoi că a văzut-o pe Giorgiana efectuând un masaj cardiac perfect din punct de vedere tehnic, de manual. Potrivit medicilor de la 118, faptul că fostul carabinier trăiește este numai meritul infirmierei-barmaniță care a știut să intervină cu competență, rapiditate și tărie de caracter.
Infirmiera profesionistă Gina Giorgiana Mustață a lucrat șase ani în secția de terapie intensivă a spitalului din Craiova. Este în Italia de mai mulți ani și în februarie a obținut atestatul de validitate profesională la școala de infirmieri din Trieste cu punctaj maxim. În așteptarea de a găsi un loc de muncă adecvat diplomei sale de studii (există încă anumite obstacole birocratice de depășit) lucrează în spatele tejghelei de la Romae, care cu siguranță a câștigat trofeul de cel mai ”sigur” local din Aosta.