A avea o 
Urmele unei civilizaţii
“Acum câteva luni, am dat peste rămăşiţele unui zid antic şi bucăţi dintr-un sicriu vechi. Lucrările au fost oprite şi pe şantier au sosit arheologii, pentru a stabili câte de vechi sunt vestigiile”- ne spune Vasile Popa.“Valy”, pentru rude şi prieteni, ne însoţeşte pe unul din şantierele sale din cartierul Garbatella, nu departe de centrul Romei.
Munca începe la prima oră a dimineţii: angajaţii lui Vasile Popa, toţi români, înconjoară cu un grilaj metalic suprafaţa din stradă unde se vor desfăşura săpăturile. Pe grilaj, numele firmei: “POPA”. Traficul e blocat, iar pe tronsonul de asfalt se poziţionează excavatorul românului. “Azi nu avem mult de lucru, trebuie să săpăm până la conductele de gaz, care sunt vechi şi trebuie înlocuite”, ne explică Valy Popa.
Observatori de la Minister
Deşi totul este gata pentru a începe săpăturile, excavatorul rămâne nemişcat: “Aşteptăm funcţionarul de la ministerul Culturii, fără ei nu ne putem mişca, controlează fiecare metru de pământ”. Iată că vine şi arheologul de la Minister, o tânără care îl cunoaşte de mult pe român. Deci, încep săpăturile: excavatorul se pune în mişcare. “Puţin probabil să fie probleme”, spune doamna de la Minister. “Lucrările trebuie făcute puţin sub nivelul străzii, iar în zonă am lucrat şi în trecut, deci ştim că nu se găsesc vestigii”. Dar mai încolo, la câteva sute de metri, ne explică, “e o zonă de interes istoric, pentru că, la circa un kilometru, încep catacombele romane ale Commodillei, vestite şi foarte interesante din punct de vedere arheologic”.
Istoria subterană a Romei
Mulţi locuitori ai Romei nu ştiu câtă istorie se ascunde sub asfaltul pe care păşesc. Chiar la Garbatella, au fost descoperite urme ale civilizaţiei romane din secolul III d.C., doar când au început săpăturile pentru construcţia liniei de metrou. Un bătrân pensionar se opreşte, curios. Apoi ne povesteşte cum “în spatele acelei case, când eram eu tânăr, au descoperit sicriul unei mirese. Spun mireasă, deşi doar cei care l-au deschis au văzut, în câteva secunde s-a pulverizat tot ce rămăsese din rochia albă, ca într-un film cu Dracula. Au rămas doar oasele.” Italianul mai spune că “zeci de locuitori ai cartierului s-au îmbogăţit căutând prin pământul extras de pe şantierul de la metrou şi aruncat la câţiva kilometri depărtare. Ce au găsit? “Dar ce nu au găsit: monede, fel şi fel de resturi” răspunde, vag, bătrânul.
Ne întoarcem la Valy, interesat să-şi ducă la sfârşit munca. Poveşti ca cea a bătrânului, a mai auzit, de 10 ani de când sapă sub străzile capitalei.
“La Paşte, se împlinesc zece ani de când sunt în Italia. In ţară făceam judo profesionist, am ajuns în Austria, apoi în Italia, la muncă. Fusesem în Turcia înainte, dar voiam un loc de muncă sigur şi bine plătit.” La început, a dormit, ca mulţi români, într-o maşină abandonată. “In primele zile, recunosc, am dormit într-o maşină. Apoi, după o lună, într-o rulotă. In sfârşit, cu banii pe care am reuşit să-i pun deoparte, mi-am închiriat o casă. Azi, am o casă în România şi una aici, lângă Roma, unde trăiesc cu familia”.
Disponibilita
A început să lucreze de la început, făcând săpături. Ca muncitor la negru, câteodată păcălit de patron, apoi ca angajat cu acte în regulă. Până când a devenit, practic, indispensabil în domeniul lui. “Lucram bine, am fost mereu precis şi disponibil. Dacă apărea vreo lucrare urgentă, alţii nu voiau să se ducă, mergeam eu, la orice oră din zi şi din noapte. Până când, într-o zi, un prieten mi-a spus “de ce nu-ţi deschizi firma ta?”.
Zis, făcut. Vasile are propria lui firmă, dar nu-i place să se considere un şef: “Lucrez cu angajaţii mei cot la cot. Dacă nu sunt eu, lucrurile se opresc. Mai sui şi eu pe excavator, când e nevoie.” Deşi în domeniul său e cunoscut şi apreciat de toţi, Vasile nu se laudă: “Eu îmi fac treaba: săpături, excavare. Diferenţa e că acum am excavatorul meu, camioanele mele”. Si nu în ultimul rând, o experienţă de zece ani în spate. Recunoaşte, zâmbind: “Da, cunosc Roma mai bine ca mulţi locuitori, chiar cei care au în spate generaţii şi generaţii. Pot spune ce se află sub fiecare cartier al capitalei”.
America
Il întreb dacă îşi vede viitorul tot la muncă, pe străzile Romei. “Aici stăm cât muncim, încercăm să aducem o pâine acasă. Cât se va putea, rămânem aici. Eu nu am simţit criza, pentru că doar cine nu vrea să muncească, nu găseşte de muncă. Cine ştie, poate într-o zi emigrez în Statele Unite. Unde, poate, o să fac aceeaşi meserie”.
Aceeaşi meserie, dar fără să poţi găsi un zid vechi, sau un sicriu de două mii de ani, sub asfalt!
Miruna Căjvăneanu