Ajunşi la ziua majoratului şederii în Italia, familia Dotcos, posesoarea unui elegant restaurant din centrul Romei, au un mic moment de bilanţ. Trattoria Moderna este situată lângă Campo de Fiori, V.lo dei Chiodaroli nr. 16. Restaurantul este mereu plin, iar ospătarii impresionează prin uşurinţa cu care vorbesc mai multe limbi străine. Nu doar servirea este ireproşabilă dar ceea ţi se aduce la masă este artă. Marian Liviu Dotcos spune: “Nu ştim cum să începem, pentru că e o istorie normală, cu persoane normale. Poate singura diferenţă constă în faptul că am avut o mică doză de curaj, încredere în mine şi în familia mea, de fapt calităţi necesare tuturor celor care vor să facă mai mult şi mai bine în viaţă.”
Domnule Dotcos, când aţi venit în Italia?
“Am venit în 1992, pentru că fă ceam parte din generaţia care pl – e a că afară din ţară. Şi astăzi sunt mulţi cei care vin în Occident, dar motivaţia, ideea pentru care o fac s-a schimbat mult, optica celor de acasă este diversă. Spun doar că atunci, acum 18 ani, aveai un alt mod de a privi munca, banii şi integrarea socială. Trebuia să demo – nstrezi, şi noi românii am demonstrat, că poţi fi la fel de bun dacă nu chiar mai bun decât ceilalţi din jurul tău. Acesta era unul din obiectivele primare pe care le aveai, ştiind că banii şi anexele derivate vor urma. Poate pare deplasat, dar astăzi când cineva vine aici, şi nu doar la resturant, primul gând pe care de multe ori îl şi exprimă… cât o să câştig, şi nu ceea ce pot să fac ca să câştig mai mult.”
Cu ce calificare profesională aţi venit ?
“În România am terminat liceul în Făgăraş la “Radu Negru” şi am dat admitere la facultate, la Drept. Facultatea nu a vrut sa fim împreună, aşa că am muncit la centralele termice din oraş ca fochist. Cum spuneam, mulţi de vârsta mea erau plecaţi deja sau vroiau să plece, deci a fost uşor să mă decid şi eu.”
De ce Italia? De ce un restaurant în centrul Romei?
“Cred că un pic pentru climă, un pic la întâmplare. Ajuns aici cred ca am încercat mai multe mu n – ci, dar nici una nu îmi dădea satisfacţ ie şi uite aşa într-o bună zi, un bun român care era aici de la sfârşitul războiului m-a dus de mânuţă într-un restaurant. Şi uite aşa am deschis o poartă, care nu îmi imaginam că îmi va schimba existen – ţa. Eu, în România, dacă încălzeam mâncarea, aveam impresia că făceam bucătărie, vă puteţi da seama… Norocul meu că am nimerit într-o ţară în care cu trei lucruri găteşti un prânz regesc. După, totul a fost un crescendo, greu dar frumos, lung dar satisfacător… Şi nu mă refer la bani, ci la faptul că am reuşit să gătesc lucruri pe care italienii, un pic pe bună dreptate, spun că ai nevoie să te fi născut aici să le poţi face.”
Reţeta succesului în bucătăria unui restaurant italian care ar fi?
“Greu de răspuns… mă refer la a găti cu mentalitatea lor şi acesta este un rezultat. Nu vorbesc de indieni sau persoane din Bangladesh care pot să execute totul ca şi o partitură de pian… fără emoţie, fără stil. Am deschis restaurantul acesta pentru ca era matur să o fac, deşi criza mondială nu a fost prea de acord şi pentru că s-a născut primul meu băiat.”
Cât de important este să fii susţinut?
“Am spus că sunt norocos… hai să văd cât de norocos sunt. Înce – putul a fost, este greu, dar cred că e normal. Doar anul acesta încep să culeg, după trei ani de luptă. Lupta rămâne, dar în noul context e un joc pe playstation. Sunt aici şi acum datorită mie, dar fără familia mea, fără mama şi soţia mea nu cred că astăzi aş putea spune… sunt aici. Acesta este un lucru important în viaţă, să ai pe cineva lânga tine, la bine şi la greu, dar mai ales la greu se creează o astfel de legătură că nici măcar cei de la NASA nu au găsit aliajul.”
Aveţi angajaţi români, sunteţi mulţumit?
“Am ales colaboratori români din două motive: motivaţie şi încredere, apoi pentru că tot vreau să demonstrez că se poate să joci în deplasare şi, de fapt, să te afli acasă. 85% din clienţi sunt italieni, dintre care o bună parte din Roma, şi ca să îi faci să vină des nu ajunge doar faptul că le faci reducere, ai nevoie de mult mai mult. Criza pe de o parte, ciudat să o spun, m-a ajutat pentru că lipsurile, de când lumea e lume a apropiat persoanele. E destul de ermetic, dar încerc să fiu mai explicit: italienii, de când au avut booom-ul economic, au schimbat radical modul lor de a privi distracţ ia, cine în afara casei… De multe ori costă mai puţin să mănânce în oraş decât acasă. Totul ok până în 2006, începe să se simtă criza, şi ei să redimensioneze ideea de a cheltui doar pentru strictul necesar. Însă obişnuinţele sunt greu de îndepărtat, de scos, şi atunci vin eu care le ofer ceva bun la un preţ rezonabil şi, în plus, posibilitatea să iasă mai des fără compromisuri… A, da, e român, dar face nişte feluri foarte bune… mergeţi, încercaţi că merită.”
Ce planuri de viitor aveţi?
“Planuri de viitor am şi sunt în schimbare permanentă. Ce mi-ar plăce? Să merg doi ani în Japonia, doi ani în SUA şi după se va vedea. Însă mai clar am ceea ce numi doresc: nu vreau să îmbătrânesc aici, în acelaşi restaurant; îmi place să mă bucur, să învăţ, să cunosc locuri şi persoane noi.”
Pregătiţi la restaurant şi bucate româneşti?
“Gătesc mâncare românească atunci când e frig aici sau când am oaspeţi care mi-o cer. Îmi face mare plăcere!”
Vă mai întoarceţi în România sau familia s-a reunit la Roma?
“Nu cred că am să mă mai în – torc în România, mai ales dacă so ţia mea nu va fi de acord. Nu aş vrea să închei înainte de a-i mulţumi mamei mele, care a devenit faimoasă pentru prăjiturile sale, printre care crem caramelul şi prăjitura cu urdă şi pentru faptul că în fiecare zi mă ajută… chiar şi când este în vacanţă; soţiei mele, Carmen pentru faptul că lucrează în sală, că îmi dă încredere şi că tot timpul mă îndeamnă să încerc să îmbunătăţesc tot ceea ce fac; baieţilor şi fetelor care lucrează sau au lucrat aici, fără de care restaurantul ar rămâne de cele mai multe ori o idee şi fiului meu Dario care îmi spune pentru ce merită să fac cea ce fac!”
Crina Suceveanu