de Giuseppe Sergio Balsamà
Există evenimente și personaje care își lasă amprenta asupra istoriei unui popor. Bărbați și femei care nu se gândesc neapărat la ei și se pun în pericol, până într-acolo încât faptele lor depășesc uneori granițele țării pentru care și-au oferit cu curaj viața.
Fără îndoială, acesta este portretul uneia dintre femeile care au marcat istoria modernă a României, din punct de vedere politic, social și cultural: Regina Maria.
Considerată pe drept cuvânt una dintre fondatoarele României moderne, a fost iubită și respectată de poporul său, pe care, în cele mai întunecate și dureroase momente ale războiului, nu l-a abandonat niciodată, dimpotrivă, l-a sprijinit personal, dedicându-și grija soldaților aflați pe front.
Maria a fost o luptătoare și, în același timp, o femeie de caritate și de mare sensibilitate, pe care românii au ajuns să o aprecieze și să o iubească.
Pasiunea, curajul și determinarea ei au cucerit o țară care nu era a ei și în care ajunsese din întâmplare, contribuind, într-un moment istoric delicat, la formarea și dezvoltarea ei.
“Regina Maria … regina Maria.. Și în numele meu aproape că a vibrat un sunet de speranță. Am simțit deodată că trebuie să-mi dezvălui fața, că trebuie să mă prezint poporului meu fără un văl de doliu. O mare clamare s-a ridicat până la boltă, ceva puternic și imens care venea din adâncul atâtor inimi.
Și am ajuns față în față, eu și poporul meu! Și aceasta a fost ora mea, numai a mea, o oră pe care puțini oameni au primit-o, pentru că în acel moment nu aclamau doar o idee, o tradiție, un simbol, ci o femeie, femeia pe care o iubeau! Și în acel moment am știut că am învins, că străina, fata de peste ocean, nu mai era o străină, că aparțineam poporului meu cu fiecare picătură de sânge.”
Profundă și indisolubilă a fost relația acestei femei cu poporul român, încât a fost supranumită de contemporanii săi „Regina Marii Uniri”. Mai mult decât alții, ea a lucrat pentru unirea și recunoașterea internațională a Transilvaniei, Basarabiei și Bucovinei ca parte integrantă a națiunii.
Recenta reeditare în italiană a cărții „Povestea vieții mele” de Maria, regina României, apărută la editura Rediviva, în anul centenarului Încoronării Regelui Ferdinand și a Reginei Maria, a stârnit, și în Italia, un interes deosebit în rândul cunoscătorilor și admiratorilor de istorie și literatură română.
Printre numeroșii cititori entuziaști ai acestui recent volum, scriitorul Armando Santarelli, un cercetător al culturii române, profund impresionat de personalitatea originală și cu multiple fațete a Reginei Maria, a ținut să treacă în revistă autobiografia acesteia, subliniind că „este opera unei prințese care nu este cea din basme; odată devenită Regina Maria, ea nu trăiește fericită până la adânci bătrâneți, ci se confruntă cu încercări foarte dificile și dureroase.”
Cum este corect: rumeno sau romeno? Ce spune prof. Luisa Valmarin
Domnule Santarelli, de ce ați decis să faceți o recenzie la „Povestea vieții mele” a reginei Maria?
«Pentru că este o carte foarte importantă, pe care am apreciat-o foarte mult și ale cărei merite am considerat că este corect să le ilustrez. Și aici trebuie aduse mari laude Editurii Rediviva, pentru că ne-a permis să reluăm câteva pagini de neuitat și pentru că ne-a adus în atenție o bucată decisivă din istoria României.»
De ce numiți această autobiografie o carte foarte importantă?
«Pentru că relatează viața, succesele și dezamăgirile, bucuriile și suferințele unei mari femei, suverana care a contribuit decisiv la istoria României, o țară care nu era a ei, dar pe care a ajuns să o iubească mai mult decât patria ei de origine, Anglia.»
Ce fel de persoană era Regina Maria?
«O femeie extraordinară, demnă nepoată a reginei Victoria și a țarului Alexandru al II-lea al Rusiei. O femeie curajoasă, energică, responsabilă, care știa ce vrea, care a luptat din răsputeri pentru principiile în care credea și care nu a renunțat niciodată. A lupta este verbul care revine cel mai des în „Povestea vieții mele” și care desemnează atitudinea dominantă a reginei Maria.
Un singur exemplu: când, în primăvara anului 1918, în timpul Primului Război Mondial, lucrurile au devenit foarte rele pentru România, practic toate autoritățile române au fost în favoarea capitulării. Doar regina Maria a rămas fermă în decizia ei de a rezista până la capăt. Nimeni nu a reușit să o îndepărteze. Ea a continuat să creadă în victoria finală a aliaților și, după câteva luni, faptele i-au dat dreptate.»
Aniversarea nașterii lui Nicolae Iorga în Italia: carte republicată după 110 ani
Ce evenimente din carte v-au impresionat în mod deosebit?
«În primul rând, crearea spitalelor militare „Regina Maria”, la care suverana s-a dus practic în fiecare zi, îngrijind personal bolnavii și răniții. Dar există episoade în carte care sunt adevărate perle de umanitate.
Când Maria a descoperit dragostea țăranilor români pentru flori, a cerut să fie aduse coșuri întregi de flori în spitale pentru a le dărui soldaților răniți.
Când, în satul Zorleni, în plină iarnă 1917, dă peste o turmă de oi înghețate, care sunt în pericol de moarte, merge din colibă în colibă, rugându-i pe țărani să le ofere adăpost bietelor animale.
Unele scene sunt cu adevărat emoționante: de exemplu, atunci când Maria îi spală ochii, care au rămas închiși și lipicioși, unui soldat care avea fața ciuruită de gloanțe. Sau când îi promite o medalie unui soldat care și-a pierdut ambele picioare și îl trimite pe ajutorul de tabără să i-o aducă. Din nefericire, când medalia ajunge în mâinile reginei, soldatul este deja mort, dar ea i-o fixează totuși pe piept, pe inima românului care și-a dat viața pentru Patrie.»
➡ Scriitorul italian Armando Santarelli a descoperit dorul românesc: «Mi-e dor de tine – Perché amo la Romania»
O femeie curajoasă, sensibilă și, în același timp, pragmatică, Regina Maria?
«Fără îndoială că din carte – și istoria confirmă acest lucru – rezultă că a fost o persoană extraordinară.»
Dar ce era cu adevărat special la ea?
«Anglia, mândria ei dinastică, distincția adevăraților aristocrați, pe care a știut să o combine cu baza spirituală a poporului a cărui regină a devenit. Dar nu numai atât: Maria a fost înzestrată și cu un savoir-faire excepțional, așa cum a demonstrat în cadrul negocierilor de la Conferința de Pace de la Paris din 1919, unde și-a câștigat simpatia și stima premierului francez Clemenceau, a premierului britanic Lloyd George și a președintelui american Woodrow Wilson.
În ceea ce privește tactul său pentru situații și relații umane, în ”Povestea vieții mele” citim aceste cuvinte: „Fiecare trebuie să se comporte conform propriei sale naturi; a mea este una de impuls și acțiune, arma mea este încrederea, în mine instinctul este o zestre. Întotdeauna am considerat că, atingând oamenii în punctul lor de onoare, se obține mult mai mult și se pot scoate la iveală cele mai bune calități ale indivizilor.” Aceasta este Regina Maria, aceasta este puterea ei, acesta este spiritul ei.»
Omagiu adus marelui artist Camilian Demetrescu, un român ilustru din Italia